Mini-seria articolelor despre (non)efectele deciziei luată de Înalta Curte referitoare la încetarea raporturilor de serviciu cu funcționarii care au decizie de pensionare surprinde și cazul lui Dan Dăncăneț. Deși va împlini 67 de ani peste două săptămâni, Dăncăneț spune că rămâne director pentru că nu și-a depus dosarul de pensionare.
Faptul că Șerban Țichindelean a rămas în fruntea unei instituții deconcentrate din Sibiu și după împlinirea vârstei de pensionare (detalii aici) nu este un caz singular. Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OFIR) Sibiu este condus de Dan Gherasim Dăncăneț, director al acestei instituții de la finele anului 2012. El a împlinit vârsta de pensionare în luna martie a anului trecut, fiind în continuare director. „Cu acordul conducerii (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – n.r.), conform legii, mi-am prelungit mandatul”, arată Dan Dăncăneț pentru cititorii Turnul Sfatului.
El spune că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) nu interferează situația sa. „Eu nu mi-am depus dosarul de pensionare, deci nici nu am primit decizie de pensionare”, mai spune Dăncăneț. Decizia ÎCCJ, publicată în ianuarie 2025 în Monitorul Oficial, prevede încetarea raporturilor de serviciu cu funcționarii publici pe numele cărora a fost emisă o decizie de pensionare.
Din cei trei ani pe care i-ar putea petrece în funcția de director al OFIR Sibiu peste vârsta de pensionare, Dan Dăncăneț spune că s-ar putea să renunțe la unul.
Potrivit informațiilor de pe site-ul propriu, AFIR (agenția națională) are drept rol implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 și a Planului Strategic 2023 – 2030. Oficiile județene din cadrul AFIR, precum cel de la Sibiu, sunt responsabile în special de „asigurarea informării şi comunicării”.
Conform celei mai recente declarații de avere depuse – cea din iunie 2023, aferentă veniturilor din 2022 -, Dan Dăncăneț a avut un salariu anual net de 140.634 de lei (echivalentul a ap27ximativ 11.700 de lei, lunar).
Sursa foto principală: OFIR Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
10 răspunsuri
-
-
Bunul simt , nu trebuia sa vina ICCJ sa zica, ca la varsta de pensionare inceteaza de drept raportul de serviciu! Restul era cu „POT”. Si a venit Statul si a zis ca „NU mai POT”!
Depusul dosarului e o doar o chestiune administrativa! Daca nu vrea pensie, e treaba lui, depune dosar, daca nu, nu, sau depune cand vrea el. Nu e obligatoriu sa iei pensia.Articolul 46
(1) Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute în anexa nr. 5.
(2) Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie prevăzute la alin. (1) POT opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.-
Codul administrativ
Articolul 517
Încetarea de drept a raportului de serviciu
(1) Raportul de serviciu existent încetează de drept:
…
d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competența de numire în funcția publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2);
-
-
Legea a aparat și își apăra oamenii sistemului.
Și pe vremea lui Ceaușescu erau protejați dar nu chiar ca acum .
Domnul director dacă avea un pic de bun simt omenesc , putea sa rămână în sistem dar pe un post normal nu de director .
Dupa împlinirea vârstei de pensionare civic , de bun simt este sa faci un pas înapoi s-o sa lasi locul următorului.
Restul sunt doar povesti cu legalitatea .
Cine face legea oare ? -
Domnule Dăncăneț sunteți un neam întreg propășit pe la birouri așa cum erau și Hămbășan dar atenție ….uneori intervine justițuia divină .Unii spun prea târziu…nu este chiar așa . Nu vă doresc… mergeți mai bine și vedeți-vă de treabă tot neamul de corbi adunați la masa nesimțirii poate înduplecați un pic Legea divină. PS…știți nu ține cu ploconul sau plicul
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sa arunce cu piatra cel care nu a mers pe contrasens/depasit pe continua/calcat pieton vreodata! Plini de nevinovati pe aici…
Școala are emblemă cu care o reprezintă și cu care se mândrește… Și nu e nimeni obligat niciun părinte să…
Principal e că are față și privire de om inteligent. Că e progresist, că e trădător, nu mai contează. Nu…
Dar camerele de supraveghere care sunt montate în giratoriu nu pot fi folosite?
DA, dar cred că trebuia nominalizat ăla de la psd sau de la aur













Lasă un răspuns