Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. „Președintele a spus clar că se concentrează asupra păcii”

Turnul Sfatului
2
zelenski-si-trump-captura-video-the-thelegraph-2cyn

Statele Unite ale Americii suspendă ajutorul militar pentru Ucraina după disputa dintre președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval, au confirmat luni oficiali de la Casa Albă pentru Bloomberg, Fox News și CNN, scrie Agerpres

Publicitate
Publicitate

Un oficial american a afirmat că SUA fac o pauză și își revizuiesc ajutorul pentru a se asigura că acesta contribuie la găsirea unei soluții.

‘Președintele a spus clar că se concentrează asupra păcii. Avem nevoie ca partenerii noștri să fie, de asemenea, dedicați acestui obiectiv. Facem o pauză și ne revizuim ajutorul pentru a ne asigura că acesta contribuie la o soluție’, a declarat oficialul, citat de CNN.

Pauza va dura până când Donald Trump va stabili că liderii Ucrainei demonstrează un angajament de bună credință față de pace, potrivit relatărilor Bloomberg și Fox News.

‘Nu este o încetare permanentă a ajutorului, este o pauză’, a subliniat un responsabil al administrației Trump, citat de Fox News.

Publicitate

Pauza se va aplică tuturor echipamentelor militare care nu se află încă în Ucraina, au declarat oficialii, și reprezintă un răspuns direct la ceea ce Trump consideră a fi comportamentul neadecvat al lui Zelenski de săptămâna trecută. Vor fi suspendate, potrivit Bloomberg, toate livrările de echipamente militare americane care nu se află în prezent pe teritoriul Ucrainei, inclusiv arme aflate în tranzit pe aeronave și nave sau în așteptare în zonele de tranzit din Polonia.

Sursele citate au indicat că Donald Trump i-a ordonat secretarului apărării Pete Hegseth să pună în aplicarea suspendarea livrărilor.

Aceste informații îngrijorătoare pentru armata ucraineană survin la câteva ore după ce Trump le-a declarat reporterilor de la Casa Albă că nu a discutat despre suspendarea ajutorului militar pentru Ucraina, dar a adăugat că Zelenski ‘ar trebui să aprecieze mai mult’ sprijinul Washingtonului.

În cei peste trei ani de la declanșarea războiului de către Rusia, Washingtonul a alocat miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina, conform Reuters.

Citește și UE către Zelenski: „Nu vei fi niciodată singur.” Reacții după disputa Trump-Zelenski de la Casa Albă

După mai mult de o săptămână de ostilitate deschisă între Washington și Kiev, pauza anunțată în livrările de armament către Kiev este cel mai concret semn al gradului de deteriorare a relațiilor între actuala administrație americană și Ucraina de la preluarea mandatului de către Trump.

Președintele american a preluat în ultimele săptămâni punctele de vedere ale președintelui rus Vladimir Putin, susținând în mod fals că Ucraina a declanșat războiul și acuzându-l pe Volodimir Zelenski că este un dictator, însă decizia sa de a opri furnizarea de ajutor militar este un demers ce ar putea avea consecințe reale asupra raportului de forțe în conflict și ar putea consolida poziția lui Putin, notează CNN.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Muresan
    Muresan

    Zelenscki cu tricoul lui pproverbial. Ia-ti , bre, un costum, nu mai face pe eroul cand nu e cazul…

    13
    7
  2. Avatar Emil
    Emil

    Cu siguranta Trump va primi Nobel pentru pace daca distruge mafia si terorismul UE.

    13
    6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate