Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Nicușor Dan spune că România nu trimite trupe în Ucraina: Vom sprijini logistic operațiunile de menținere a păcii

Turnul Sfatului
10
Sursa foto: Administrația Prezidențială
Sursa foto: Administrația Prezidențială

Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că România nu va trimite trupe în Ucraina, dar va sprijini operațiunile de menținere a păcii atunci când condiții pentru pace vor fi îndeplinite, scrie Agerpres

Publicitate
Publicitate

‘Multe din țările care sunt aici, în proximitatea Rusiei, au aceeași decizie pe care o avem și noi – de a nu trimite oameni în Ucraina după o eventuală pace sau o eventuală încetare a focului. În schimb, vom sprijini logistic, cu bazele noastre, operațiunile de menținere a păcii. Numai că pentru asta trebuie să ajungem la pace sau măcar la încetarea focului’, a spus șeful statului la Antena 1.

El a amintit de momentul în care lideri europeni l-au însoțit pe președintele Volodimir Zelenski la întâlnirea cu președintele american Donald Trump, la Washington.

Publicitate

‘Era un oarecare optimism că Rusia, în fața acestui angajament diplomatic, ar putea să vină repede la discuții. Eu mi-am manifestat pesimismul care iată că se confirmă în momentul ăsta. Rusia nu și-a dorit niciodată pacea în Ucraina’, a spus Nicușor Dan.

Președintele a subliniat importanța SUA în ceea ce privește gestionarea conflictului.

‘Mi-aș dori ca Statele Unite să fie implicate inclusiv pe partea de sancțiuni, pentru că sancțiunile pe care le pot dispune Statele Unite către Rusia pot să fie foarte consistente și foarte constrângătoare pentru Rusia. Cam ăsta e momentul la care noi ne aflăm acum’, a arătat Nicușor Dan.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

10 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil

    Ce spune stie toata lumea. Rolul presei e sa publice ce ascunde si nu spune Nicusor Dan.

    10
    3
  2. Avatar Aici sunt banii dumneavoastra
    Aici sunt banii dumneavoastra

    Gheorghe Piperea: Câte miliarde de euro în ajutoare militare a cheltuit de fapt România pentru Ucraina? În urmă cu 10 zile am trimis Consiliului Fiscal câteva întrebări scrise, în legătură cu impactul ajutorului financiar, militar și umanitar pe care România, timp de ani și jumătate, l-a acordat Ucrainei asupra deficitului bugetar. Cu data de 1 septembrie 2025, Consiliul Fiscal mi-a trimis un răspuns care adâncește misterul și agravează temerile. n legătură cu asistența financiară pentru Ucraina, documentul arată că: (i) în structura bugetului public nu există o poziție explicită privind asistența internațională, deci nici pentru sprijinul acordat Ucrainei și Moldovei de România; NOTĂ a mea – de aici rezultă că alocările de fonduri pentru aceste destinații sunt discreționare și sunt la limita calificării ca deturnare de fonduri; se dau bani publici, destinați altor poziții de cheltuieli publice (de exemplu, pensiilor, școlilor și spitalelor), pe programe cețoase ori chiar secrete de sprijin financiar al altor state; (ii) sprijinul acordat Ucrainei este secretizat, în baza unei decizii a CSAȚ; (iii) sprijinul acordat Ucrainei nu este cunoscut cu precizie, ci este doar estimat de Parlamentul European, în baza unor date elaborate de un Institutul de Economie Mondială din Kiel, care se bizuie pe informații comunicate de autoritățile naționale; NOTĂ a mea – așadar, opinia publică românească și, mai ales, autoritățile publice românești, așa cum este Consiliul Fiscal, sunt private de date exacte despre sprijinul militar, umanitar și financiar pentru Ucraina, dar aceste date merg fără probleme către un Institut străin, deși sunt secretizate de CSAȚ; (iv) din tabelul întocmit de Institutul din Kiel rezultă că, în perioada februarie 2022 – iunie 2025, sprijinul financiar acordat Ucrainei de România a fost de 1,5 miliarde de euro, reprezentând 0,6% din PIB, iar sprijinul financiar acordat Ucrainei de Comisia și Consiliul UE a fost de 63,2 miliarde euro, reprezentând 0,4% din PIB; prima NOTĂ a mea – suma și procentul din dreptul României sunt inexacte, fiind contrazise de Rezoluția Parlamentului European din 17 iulie 2024, de sprijin al Ucrainei până la victoria finală, din care rezultă că fiecare țară membră a UE a contribuit anual cu cel puțin 0,25% din PIB la sprijinul pentru Ucraina, acest procent fiind mărit ulterior, de unde rezultă că România a contribuit cu minim 850 de milioane de euro pe an, deci cu minim 2,55 miliarde de euro în trei ani; a doua NOTĂ a mea – suma de 63,2 miliarde de euro din dreptul UE este mult sub-evaluată, întrucât Ursula von der Leyen tocmai ce a declarat public că, pentru „unwavering support” pentru Ucraina, UE a cheltuit deja suma de 169 de miliarde de euro; (v) impactul războiului asupra economiilor țărilor membre ale UE se traduce ți prin inflație, încetinire a creșterii economice, explozia prețului la energie, dereglarea pieței de cereale, perturbări pe piețele financiare,realocări de resurse etc.; cifra de 3,5% din PIB, evocată de ex-premierul Ciolacu în septembrie 2023, ca fiind contribuția României la ajutorul dat Ucrainei, nu a putut fi corelată cu alte date pentru a fi evaluată; NOTĂ a mea – cifra nu este negată, deci nu este chiar „scoasă din burtă” de Ciolacu: doar că ea nu poate fi corelată cu alte date pentru bunul motiv că … nu există alte date … În primul rând, trebuie observat că documentul emis de Consiliul Fiscal nu are în vedere decât sprijinul financiar acordat Ucrainei. Nu se vorbește nimic de ajutorul militar, constând în armament și muniție și în transportul și tranzitul prin România al armamentului și muniției din alte state, destinate Ucrainei. Nu se vorbește deloc de ajutorul economic – coridoare de transport ferite de orice controale, inclusiv sub aspectul produselor periculoase transportate în containere ermetic închise sub nume de cereale, chimicale pentru agricultură sau materii prime energetice (petrol, gaze, unele aduse chiar din … Rusia). Și nu se vorbește deloc de ajutorul umanitar sau de includerea gratuită a refugiaților sau a „refugiaților” ucraineni în categoria cetățenilor români plătitori de toate taxele și impozitele din lume (dar beneficiari pe jumătate/sfert/deloc ai prestațiilor sociale ale „statului democratic și social” român). Așadar, suntem cu totul orbi, instituțional și la nivel de opinie publică, în privința acestor costuri pe care le finanțăm noi, din munca, taxele, impozitele și contribuțiile sociale ale noastre. În al doilea rând, se observă că totul este secretizat în privința Ucrainei, chiar și acum, când suntem sub leadership- ul unui ins care a căștigat alegerile prezidențiale cu sloganul „România onestă” și în gestiunea unui alt ins care ne cere austeritate și „solidaritate în suferință”. Ceea ce „știe” Consiliul Fiscal despre sprijinul acordat Ucrainei de România și despre impactul asupra deficitului bugetar este doar o estimare a unui institut din Kiel … La fel ca și pandemia și schimbarea climatică, promovate ca mega – sperietori care au „justificat” furturile și înghețarea drepturilor omului și a libertăților cetățenești, în favoarea unor „salvatori” care știu ei mai bine cum ne este nouă bine în colivie, și criza bugetară se bazează pe premise false și pe o frică re-direcționată. Nu românul de rând a cauzat deficitul, nu antreprenorul obișnuit a furat de a rupt tva și accize… Românul de rând a consumat o pizza mare, cu preț de pizza mare, deci el e autorul deficitului bugetar, iar nu războiul proxy al altora și optimizarea fiscală practicată de stăpânii monopoliști ai economiei.

    6
    0
    1. Avatar Emil
      Emil

      Datorita crimei organizate statale, Romania risca sa plateasca rusilor despagubiri de razboi grele daca Ucraina pierde razboiul.

      7
      0
    2. Avatar Spayma trotinensis
      Spayma trotinensis

      Acest comentariu atinge toate punctele esențiale. Poate citindu-l, se mai trezesc și alții din dulcele somn vegheat de statul atoateștiutor. Foarte bine punctat.

      2
      1
  3. Avatar Aci Duțu
    Aci Duțu

    A trecut 3 Septembrie 🙂

    6
    3
  4. Avatar Rob
    Rob

    La fel cum nici UE nici SUA nu doresc încetarea războiului. Să pretinzi țării care câștigă un război să se predea și să oprească atacurile necondiționat este de domeniul penibilului. SUA nu vor aplica sancțiuni Rusiei deoarece nu sunt atât de idioți să-și saboteze propria economie, vezi efectele sancțiunilor impuse de UE care au dus la o creștere (în jos) considerabilă a nivelului de trai al europenilor. SUA vor vinde în continuare arme în Ucraina pe banii europenilor și GNL la preț triplu până nu va mai exista țara.

    5
    0
  5. Avatar Muschetarul român
    Muschetarul român

    Dacă nu trimiteți trupe, de ce trimiteți lunar miliona de euro Ucrainei? Pentru alimentarea războiului? Ca doar nu cumpara castraveți din banii aia. Ucraina si Republica Moldova doua gauri negre alimentate de România! De ce romanii plătesc kw/h cu 1,68 lei si cei din Moldova cu 0,40 lei, în contextul în care primesc curent de la noi?

    7
    1
  6. Avatar Constantin
    Constantin

    Conflictul acesta este invaluit tot mai mult in ceata, asa ca nu mai sti ce informatii sant corecte. Un lucru se vede ca Ucraina pierde teritoriu, rusii nu se grabesc, isi intaresc armata , fac aliante si se ocupa de cele place RAZBOI prin care parijolesc tot ce le iese in cale (nu conteaza cati rusi mor).Lumea clocoteste si orice este posibil in viitor.

    5
    0
  7. Avatar Muresan
    Muresan

    Destul daca trimite euroi!

    4
    0
    1. Avatar @Muresan
      @Muresan

      Trist ar fi să trimită si eroi pe lângă euroi.

      1
      1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate