Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Ioan Deac, directorul general Compa Sibiu, despre reconversia de la industria auto către cea militară: „Este o cale lungă, nu este deloc simplu. Nu facem puști sau tancuri”

Ioan Deac, directorul general Compa Sibiu, despre reconversia de la industria auto către cea militară: „Este o cale lungă, nu este deloc simplu. Nu facem puști sau tancuri”

Apreciați de președintele interimar al României, Ilie Bolojan, pentru reorientarea către industria de apărare, reprezentanții celei mai mari fabrici sibiene cu capital autohton arată că soluția a fost aleasă pentru că „preocuparea noastră de bază, la Compa, rămâne să avem grijă de oamenii noștri”.

Președinte al consiliului de administrație și director general al Compa SA, cea mai mare fabrică din industria auto a Sibiului cu capital local, Ioan Deac (foto  principală dreapta) arată că reorientarea către alte domenii a venit ca urmare a modificării condițiilor de piață. 

„Industria auto este în cădere liberă, din cauza trecerii pe autovehicule alimentate cu energie electrică. Acesta este contextul în care noi de ani buni am prevăzut în strategia noastră de dezvoltare proiecte din alte industrii decât cea auto. Iar domeniile care sunt vizate pe termen mediu și lung sunt industria alimentară, cea a construcțiilor și cea de apărare. În acest din urmă domeniu am început să facem pași. Anul acesta – și ca urmare a scăderii producției în domeniul auto – vom putea vedea în cifra de afaceri a Compa o pondere rezultată din producția pentru industria de apărare. Este o cale lungă, nu este deloc simplu. Nu producem arme, nu facem puști sau tancuri la Compa, dar lucrăm pentru industria militară”, descrie Ioan Deac pentru cititorii Turnul Sfatului.

În cadrul unei conferințe de presă susținută la București în seara trecută, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a dat drept exemplu pozitiv Compa, pentru adaptarea la noile condiții și reorientarea către comenzi din domeniul apărării. Ioan Deac arată că efortul trebuie să fie unul comun: autoritățile române să atragă fondurile europene alocate dezvoltării industriei de apărare.

Citește și Ilie Bolojan: Compa Sibiu a preluat o parte din comenzi din industria de apărare. Este un exemplu de reconversie în economia națională

„Cel mai important lucru pentru România și Europa este să ne dezvoltăm industria de apărare cu producție în țara noastră. De aceea este important ca România să acceseze fondurile alocate pentru apărare, pentru ca România să devină furnizor pentru diverse echipamente și produse din industria militară”, spune Ioan Deac.

Compa SA este cea mai mare întreprindere din Sibiu cu capital local. Sursa foto: arhiva Turnul Sfatului

Preocuparea de bază: oamenii

Reorientarea producției Compa către industria de apărare vine nu doar în context geopolitic, cu războiul deschis de ruși la granițele țării, ci și în cel comercial global – noile tarife vamale impuse de Statele Unite ale Americii. „Noi producem componente pentru industria auto din vestul Europei. Și toți producătorii sunt afectați de taxa de 25% impusă de SUA, ceea ce va duce la scăderea volumului de producție. Fapt care, mai departe, va genera scăderea comenzilor și către noi. În mod clar, va urma o perioadă foarte grea, complicată, iar lumea trebuie să înțeleagă faptul că lucrurile nu vor mai funcționa la fel ca până acum. Preocuparea noastră de bază, la Compa, rămâne să avem grijă de oamenii noștri”, mai arată Ioan Deac.

Cu un număr mediu de aproximativ 1.800 de angajați conform datelor oficiale aferente anului 2023, Compa Sibiu a avut în 2024 o cifră de afaceri de aproape 629 de milioane de lei, cu 21% mai mică decât în anul anterior. „În prima parte a anului, Compa s-a confruntat cu volumele suplimentare până în iulie , fiind obligată să lucreze zilele libere de sâmbătă şi duminică (cu plata orelor suplimentare dublu) fapt ce a influențat costurile de personal. Pentru partea a doua a anului, când volumele au fost în scădere la majoritatea clienților cu reduceri semnificative (mai puțin de 50% din forecastul prognozat anterior pentru lunile noiembrie şi decembrie), au fost acordate concedii de odihnă chiar și în avans”, se arată într-un raport dat publicității de Compa SA la finalul lunii februarie 2025.

În județul Sibiu, Compa devine a doua societate care își reorientează producția către cea de echipamente militare. Anul trecut, după ce producătorii germani de armament de la Rheinmetall Landsysteme GmbH au achiziționat Automecanica Mediaș, în municipiul de pe Târnava Mare a început producția de echipamente militare „la standarde NATO”.

Citește și Producția de echipamente militare a început la Mediaș, anunță ministrul Economiei. „Noi echipamente competitive, inclusiv pentru înzestrarea armatei române”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 4 luni

Compa face camuflaje pentru propaganda nazista.
Raspunde

Newman

Acum 4 luni

Toata stima pentru Deac.A fost singurul director din judet care nu a falimentat si vandut la fier vechi fabrica.Totusi prezenta ministrului Grinda nu-i face bine la imagine.Nu are ce cauta un asa minicinos si impostor langa un om care a facut ceva in viata lui.
Raspunde

Nicolae Săliștean

Acum 4 luni

Pluguri nu mai face nimeni?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus