Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

România sărbătorește Ziua Prieteniei cu Germania: 145 de ani de relații diplomatice și parteneriat solid. În Sibiu sunt peste 400 de firme cu acționariat german

Ion Surdu
1
iohannis-steinmeier-fdgr-z9rk

România celebrează astăzi Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania, marcând 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale. În județul Sibiu sunt peste 400 de companii cu acționariat 100% german.

Publicitate
Publicitate

Ambasadoarea României în Germania, doamna Adriana Stănescu, a declarat cu această ocazie că relația dintre România și Germania „rămâne una privilegiată”, iar ambasadorul Germaniei în România, Peer Gebauer, a subliniat forța parteneriatului „în vremuri cu numeroase provocări globale”.

În anul 1872 a fost înfiinţată prima Agenţie Diplomatică a României la Berlin, condusă de Theodor Rosetti. Relaţiile diplomatice dintre România şi Germania au fost stabilite la 20 februarie 1880, după recunoaşterea formală, la Congresul de la Berlin, a independenței de stat a României. Relațiile diplomatice dintre România şi Republica Federală Germania au fost stabilite la 31 ianuarie 1967, la rang de ambasadă. Data de 20 februarie 2025 semnifică pentru România și R. F. Germania aniversarea a 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice.

Un punct de referință în relația bilaterală îl reprezintă semnarea, la 21 aprilie 1992, a Tratatului dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa.

La 4 aprilie 2024, Președintele României a semnat Decretul privind promulgarea Legii nr. 79, adoptate de Parlamentul României, pentru instituirea zilei de 21 aprilie drept „Ziua Prieteniei dintre România și R. F. Germania”.

Publicitate

„Un rol esențial în consolidarea relaţiei bilaterale îl joacă minoritatea germană din România, precum şi etnicii germani şi cetățenii români emigraţi în Germania, aceştia reprezentând o punte solidă de legătură la nivel social, cultural, economic şi politic”, transmit reprezentanții Ministerului de Externe.

Din punct de vedere al capitalului subscris în societăți mixte înregistrate în România, Germania se plasează în prezent pe locul al doilea, cu un capital social investit, până la nivelul lunii decembrie 2024, de 5,85 miliarde euro (11,71% din totalul investiţiilor străine) şi un număr de 26.259 companii înregistrate în România (9,45%).

În 2023, valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 43,07 miliarde EUR.

În județul Sibiu există peste 400 de firme active cu capital 100% german. Primele cinci companii după cifra de afaceri au raportat business-uri de peste 2 miliarde de lei în anul 2023.

Top 10 companii cu capital 100% german:

1. THYSSENKRUPP BILSTEIN SA
 
2. RETRASIB SRL
 
3. HARTING RO AUTOMOTIVE SRL
 
4. SWOBODA SIBIU SRL
 
5. ODU ROMANIA MANUFACTURING SRL

6. KENDRION AUTOMOTIVE SIBIU SRL 

7. IFM PROVER SRL
 
8. IFM EFECTOR SRL
 
9. RETTER PROJECTMANAGEMENT SRL

10. FRITZMEIER ENGINEERING SRL

Foto principală: Moment din cadrul vizitei președintelui Germaniei la Sibiu, mai 2023

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Emil
    Emil

    Hai sa nu ne mai mintim unii pe altii, Ferdinand, regele Mihai si nazista Ursula von der Leyen au confirmat ca Germania a fost si a ramas mult mai ticaloasa si parsiva decat Rusia.

    2
    4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate