Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe în valoare de 500 milioane lei a fost alocat celor 13 finanțatori înscriși în program, a anunțat marți Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), citat de Agerpes.
‘Programul Noua Casă rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat de doar 5%, cât și prin comisionul de administrare de 0,15%/ anual, calculat la soldul garanției. Programul continuă să beneficieze de condiții preferențiale, cu 30% mai reduse decât nivelul pieței, în ceea ce privește nivelul onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare și a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepții prevăzute în mod expres în legislația incidentă’, precizează Fondul într-un comunicat transmis AGERPRES.
Băncile care s-au înscris în program și anul acesta și cărora FNGCIMM le-a alocat plafoane de garantare sunt: Alpha Bank, BCR, BRD-GSG, CEC Bank, Banca Transilvania, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, Vista Bank, și Techventures Bank. Astfel, românii care doresc să-și achiziționeze o locuință, pot apela la una dintre băncile partenere, pentru întocmirea dosarului de credit și înaintarea acestuia către FNGCIMM, în vederea obținerii garanției de stat.
„Informații complete privind condițiile de eligibilitate, documentele solicitate și modul de accesare a programului Noua Casă sunt publicate pe site-ul www.fngcimm.ro, iar pentru accesarea facilă a programului, încurajăm beneficiarii să consulte Ghidul Noua Casă 2025, pus la dispoziție de FNGCIMM,” transmite sursa citată.
De la lansarea Programului Prima Casă, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2024, FNGCIMM a acordat un număr de 334.048 garanții, în valoare totală de 31,6 miliarde lei, ce au susținut credite în valoare de peste 64 miliarde lei.
Rata de default efectivă a garanțiilor este de 0,35%, acesta situându-se cu mult sub rata de neperformanță a creditelor aferente debitorilor persoane fizice pe întregul sistem banca.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii -FNGCIMM SA-IFN- este o instituție financiară nebancară, cu capital de risc, înființată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanțări, prin acordarea de garanții pentru instrumentele de finanțare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.
FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 27 instituții financiare în baza unor convenții de lucru.
Garanția FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanțatorului, însoțită de documentația completă, față de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.
foto arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Cea mai mare țeapă dată de bănci cetățenilor, sub supravegherea și cu ajutorul statului. Dacă vrei să plătești mai bine de dublu peste noapte deoarece un urs polar a tras cu o bășină mai mult decât era planificat sau o cămilă a făcut pișu pe lângă canalul Suez îți iei prima/noua/cea mai nouă casă.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sunt convins ca locatarii au sarit in sus de “bucurie”! Imb€&!lism cronic in primaria Sibiu!!!! Hipstareala mizerabila!!!!
75 % din cei inscrisi la aceasta scoala nu ar avea dreptul legal sa fie acolo! Vorbesc in cunostinta de…
Având cercetarea o disciplinară pe rol, nu are șanse!
Nu. Vrea doar sa facă senzație.
Aveți nevoie de certitudini. Verificați adresele de domiciliu, nu de reședință, al părinților scandalagii. Da, are vină pentru că a…














Lasă un răspuns