Consiliul Județean Sibiu a scos la licitație achiziționarea de servicii de proiectare pentru proiectul "Protejarea și valorificarea, în scop turistic, a patrimoniului natural și cresterea siguranței turiștilor în zona munților Cindrel, Lotru și Făgăraș, județul Sibiu." Valoarea totală a contractului este de 509.000 de lei, iar termenul limită de depunere a ofertelor este 12 mai 2025, ora 15.
În cadrul proiectului va fi reabilitată, modernizată și dotată Baza Salvamont de la Bâlea Lac, va fi construit un punct de belvedere pe Vârful Bătrâna din Munții Cindrel, iar pe Vârful Prejba, din Munții Lotru, va fi clădit un refugiu montan cu punct de belvedere.
Proiectul a fost aprobat pentru finanțare prin Programul Regiunea Centru 2021- 2027. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 10,4 milioane lei, din care 9,49 milioane lei sunt fonduri nerambursabile acordate de ADR Centru, 925 mii lei reprezintă cheltuieli neeligibile suportate de Consiliului Județean Sibiu, la care se adaugă și o contribuție obligatorie de 2%, respectiv 189 mii lei.
Pentru a putea derula acest proiect, administrația județeană a încheiat parteneriate cu primăriile Rășinari, Cârțișoara și Sadu.
Licitația, publicată miercuri, este împărțită în trei loturi.
Primul dintre ele are în vedere achiziționarea serviciilor de proiectare în faza DTAC, DTOE, proiect tehnic, asigurarea verificării tehnice de calitate a proiectului și asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții „Realizare punct belvedere/observare avi-faunistică în localitatea Rășinari”. Valoarea estimate este de 102.000 de lei.
Al doilea lot prevede achiziționarea serviciilor de proiectare în faza DTAC, DTOE, proiect tehnic, asigurarea verificării tehnice de calitate a proiectului și asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții „Refugiu montan pentru situații de urgență pe raza UAT Sadu– Prejba.” Valoarea estimate este de 122.000 de lei.
Iar cel de-al treilea, prevede ralizarea aceeași documentații pentru „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Bazei de Salvare Bâlea Lac Sibiu”. Valoarea estimată este de 285.000 de lei.
Vedere de pe vf. Prejba înspre Sadu. Foto: arhiva Turnul Sfatului
Transportul materialelor se va face „manual” și cu elicopterul
„Odată cu deprecierea fostei cabane de la „Prejba”, turiștii și salvatorii montani au fost privați de un loc în care să se poată adăposti în caz de vreme rea sau pe timp de noapte. În „Lotru”, prin programul „Anii Drumeției”, deja am amenajat și extins trasee de ecoturism, astfel încât viitorul refugiu vine în completarea investițiilor în infrastructura turistică a acestei frumoase zone din județul nostru”, spunea la începutul lunii februarie Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu
Autoritățile arată că în zona vf. Bătrâna din Păltiniș nu există niciun punct de belvedere sau observare, în ciuda numeroaselor trasee de drumeție bătute de mulți. Iar în ceea ce privește vf Prejba, acesta face parte din trasee tocmai refăcute în cadrul programului Anii Drumeției, trasee care, însă, nu includ nicio altă facilitate turistică: vechea cabană părăsită de ani mulți este distrusă, terenul și ruina fiind oricum în proprietate privată.
Pe vârful Bătrâna (1.911 m) de deasupra Păltinișului urmează să fie amenajat un punct de belvedere și observare avi-faunistică, a cărui capacitate să fie de aproximativ 50 de turiști pe zi. Punctul de belvedere urmează să fie amenajat pe o parte dintr-un teren aflat pe raza comunei Rășinari, teren care în actele cadastrale are peste 8.500 de mp.
Punctul de belvedere nu va fi conectat la vreo rețea electrică, iar materialele necesare construcției „vor fi transportate manual din drumul public”. Între drumul public (botezat Transcindrel) și vârful Bătrâna, poteca are o lungime de aproximativ 500 de metri.
Mult mai ample vor fi lucrările sub vârful Prejba (1.745 de m), aflat în munții Lotrului, între Sadu și Râu Sadului. Aici, pe un teren cu o suprafață de 588 de mp aflat pe teritoriul comunei Sadu, autoritățile solicită proiectarea unui refugiu cu spații de cazare pentru un număr cuprins între 18 și 22 de persoane, repartizat în două spații cu acces diferit, una pentru turiști și una pentru Salvamont. Vor trebui amenajate atât spații de depozitare a echipamentelor, cât și un sistem de supraveghere.
„Închideri – interior lemn, exterior tablă sau alternativ - materiale rezistent UV. Pardoseală continuă, antiderapantă din tablă. Echipare cu mobilier minim pentru dormit și depozitare echipamente. Sistem de iluminare autonom cu panou fotovoltaic. Rezistență la vânt, inclusiv pentru altitudini de peste 1000 m. Rezistență la zăpadă – valoarea caracteristică a încărcării pentru altitudini de peste 1500 m”, sunt printre cerințele enumerate în tema de proiectare.
Spre diferență de punctul de belvedere propus pentru zona Păltinișului, refugiul de sub vârful Prejba va fi transportat pe bucăți, cu elicopterul. „În vederea transportului pe calea aerului, modulele prefabricate se vor ambala conform cerințelor operatorului aerian. În situația în care condițiile meteorologice nu permit montarea pe amplasament în termenul convenit prin contract, pentru evitarea unor daune aduse produsului acesta se va conserva și depozita până sunt condiții optime de transport în munte și montaj pe amplasament”, se mai arată în documentația amintită.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: refugiul de pe Vârful Prejba ș , punctul de belvedere de pe Vâr , Consiliul Județean , Fonduri Europene
Vizualizari: 4705
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 2 ore
Adina
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Mic
Acum 3 ore
Gigi