Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Primarul comunei în care Simion a luat cel mai mare procentaj din județul Sibiu în primul tur, aproape 72%: „Majoritatea are salariul minim pe economie și nivel de educație scăzut. Nu cred că se mai schimbă procentul”

Traian Deleanu
68
panouri-electorale-campanie-electorala-alegeri-prezidentiale-nicusor-dan-elena-lasconi-antonescu-simion-1-dajn

Cel mai mare procentaj obținut de George Simion, candidatul AUR la președinția României, într-o localitate a județului Sibiu este la Iacobeni, comuna aflată la 13 km de orașul Agnita. Primarul Ioan Maca (PSD) pune acest rezultat pe seama educației și veniturilor majorității oamenilor din comună.

Publicitate
Publicitate

Din cei aproape 2.500 de alegători înscriși pe listele permanente și care au apărut mai apoi pe cele suplimentare în comuna Iacobeni, în primul tur al alegerilor prezidențiale reluate duminica trecută 936, 652 (adică 71,89%) au votat George Simion. A fost urmat de Crin Antonescu – 130 de voturi (14,33% și de Victor Ponta – 61 de voturi (6,73%), Nicușor Dan fiind votat de 42 de locuitori ai comunei, ceea ce reprezintă un procentaj de 4,63% din voturile valabil exprimate.

Numărul voturilor acordate lui George Simion duminica trecută este de mai bine de trei ori mai mare decât cele obținute de același candidat în primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, alegeri anulate mai apoi. Mai mult, numărul voturilor date lui Simion de această dată este cu aproape 50% mai mare decât cel obținut de Călin Georgescu și George Simion la un loc în noiembrie anul trecut.

Acesta este contextul în care am solicitat primarului Ioan Maca să ne spună cum își explică un asemenea rezultat. „Și eu am rămas surprins. Mă așteptam ca în comuna noastră să aibă succes candidații pro-europeni. Dar, cum să zic, populația comunei Iacobeni are un nivel de educație mai scăzut și propaganda făcută de suveraniști a prins foarte bine. Este vorba de mesaje populiste – cum ar fi că ne ieftinesc motorina, de exemplu – pe care oamenii le cred. Astfel de mesaje prind pentru că majoritatea populației din comuna noastră are salariul minim pe economie, iar pensionarii au pensii de pe urma muncii în agricultură, deci mici. Plus tineretul: nu înțeleg de ce au votat așa din moment ce au fost în străinătate, în Europa, au văzut. Chiar am discutat cu un tânăr de ce a ales Simion: «pentru că va face dreptate», mi-a răspuns. Eu nu i-am influențat, fiecare a votat cum a crezut de cuviință. Și să știți că au votat așa în cunoștință de cauză”, declară Ioan Maca pentru cititorii Turnul Sfatului.

Publicitate

Primarul comunei în care Simion a luat cel mai mare procentaj din județul Sibiu în primul tur, aproape 72%: „Majoritatea are salariul minim pe economie și nivel de educație scăzut. Nu cred că se mai schimbă procentul”

Primarul Ioan Maca (stânga) la semnarea unui contract de finanțare prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, alături de președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif (dreapta). Sursa foto: PSD Sibiu 

Până la scrutinul din 18 mai, în urma căruia se va stabili președintele României pentru următorii cinci ani, primarul din Iacobeni nu crede că se va mai schimba ceva în preferințele electorale din comuna în care este la al doilea mandat. „Nu cred că se va schimba votul de la Iacobeni. Mai sunt oameni care pricep că drumul nostru este cel european, că nu degeaba de pe vremea lui Băsescu s-au luptat să intrăm în Uniunea Europeană, că nu toată lumea din politică fură, dar aceasta este deocamdată nivelul. Eu sper să aibă câștig candidatul proeuropean. Chiar nu-l simpatizez în mod deosebit pe Nicușor Dan, dar nu putem să ne oprim cu țara acum, când am apucat pe calea europeană”, mai spune Ioan Maca.

Similar și la Roșia

În afară de Iacobeni, George Simion a mai obținut un scor de peste 70% la Roșia, comuna aflată la 17 km de Sibiu. 1.335 de voturi a primit Simion duminica trecută, tot de mai bine de trei ori decât în noiembrie anul trecut și cu 30% mai mult decât voturile adunate de Georgescu și Simion la un loc, anul trecut.

Primarul Ioan David (PSD) nu a răspuns apelurilor Turnul Sfatului până la publicarea acestui material.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

68 de răspunsuri

  1. Avatar Vai de noi
    Vai de noi

    „Majoritatea (cetatenilor din acea localitate) are”…?????
    Sau majoritatea * au * un nivel……
    Nu va mai ascundeti – valabil ptr clasa politica actuala – ptr esecul „realizat” , in spatele bietilor oameni care s-au saturat de coruptie si minciuni. Acei oameni cu salariul minim si un grad scazut de educatie, care v-au votat pe voi acum s-au trezit.
    Oare cand ati fost votati de acesti cetateni v-ati pus problema gradului de educatie???? Atunci au fost buni, scoliti si cu facultati nu?
    Acum ca nu va mai asculta, sunt cu grad scazut de educatie???? Ce tare. Oare la utmatorul tur de scrutin cand o sa le cereti votul (ma refer la partidele politice) cum o sa va adresati lor….??? Ma „ăștia ” cu grad scazut de educatie care ati votat Simion, votati-ne si pe noi acum ca sunteti fff destepti….
    Asta e, a venit momentul sa dati socoteala in fata poporului. Nu mai dati vina de oamenii care muncesc si platesc taxe la stat, si pe spinarea (votul) carora v-ati ridicat de la mocirla la functii publice.
    Toata stima!

    52
    25
    1. Avatar Carcotasul de serviciu
      Carcotasul de serviciu

      Bine punctat!Ei și-au făcut studiile pe la facultăți private, prin corespondenta, și-au tras salarii babane și acum se leagă de niste amărâți pe care îi țin cu salariul minim că să-i piata manipula . De data asta, v-au tras-o ei și v-o mai trag.

      37
      10
    2. Avatar Aristide
      Aristide

      Acolo și primarul l-a votat pe semințar. Se vede pe fața lui. Este de același fel. Nu m-aș mira nici de Trif… De mâine poate trece la haur.

      21
      21
    3. Avatar Carmencita
      Carmencita
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      21
      29
    4. Avatar Sparrow
      Sparrow
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      18
      24
    5. Avatar HBomb
      HBomb
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      8
      14
    6. Avatar Aleodor Imperator
      Aleodor Imperator

      @sparrow & @carmencita
      SILEPSĂ, silepse, s. f. Construcție sintactică în care acordul se face după ideea care predomină în mintea vorbitorului (și nu după regulile sintactice obișnuite). Fraza «O mulțime de oameni au venit» este un exemplu de silepsă.

      24
      1
    7. Avatar @ Aleodor Imperator
      @ Aleodor Imperator

      Cu gardieni ca tine, limba romana ar fi in siguranta. Bravos ! Incearca doar sa nu te enervezi prea tare, ca din pacate limba romana e pocita peste tot, pana si la TVR…

      4
      0
    8. Avatar @Aleidor imparat
      @Aleidor imparat

      Adică, acordul prin atracție

      2
      0
    9. Avatar Replica
      Replica

      Stiai tu mai destept academin de silepsa.
      Bine ca stim noi asti fara cultura.
      Sa traiesti!
      Eu nu te jignesc.

      7
      1
    10. Avatar !!!
      !!!

      Stie sparow de silepsa….

      11
      1
    11. Avatar Ingust la minte
      Ingust la minte

      Poate de data asta tocmai cei ingusti la minte vor readuce Romania romanilor, ca cei destepti uite ce criza ne-au adus.
      Sa „fiiiiii ” iubit!!!
      E bine scris fiiiiiii????

      10
      0
    12. Avatar Carmencita
      Carmencita

      Și totuși, exprimarea cu Majoritatea au… este doar tolerata în limbajul colocvial sau jurnalistic. Corect este Majoritatea are…

      1
      2
    13. Avatar 7 clase
      7 clase

      Corect, acest postac sparrow stie doar sa jigneasca. Macar analfabetii au cei 7 ani de acasa. Cultii astia care ne jignesc nu prea ii au.

      2
      0
  2. Avatar FLOD
    FLOD

    Ha, ha, ha! Las ca sunt destepti pesedeii si peneleii. Poate au uitat de Veorica si de Vaghelie, sau de ministra Pepsiglas. Toata loazele analfabete au fost puse in functii prin ministere de ciumele pesediste si ei vorbesc de educatie. Ba ciumelor, lumea nu-i proasta. Vad oamenii cine sunteti si ce ati facut. Vad cate parale faceti si se pi*a pe voi, nenorocitilor. Si mai e un aspect. Daca pana si prostii si needucatii (cum ziceti voi) si-au dat seama ce ciume mizerabile sunteti, puteti fi siguri ca ajungeti la lada de gunoi a istoriei.

    47
    16
    1. Avatar Kukuruku
      Kukuruku

      Intai au injurat pe 9% in 2020, ca nu sunt educati si de aia voteaza cu AUR, apoi 25% (vara trecuta, la europene, AUR+SOS), apoi 36% (Simion + Georgescu , in noiembrie), acum 41% , urmeaza 54% sa fie facuti inferiori de catre toti nesimtitii.
      Interesant cum creste numarul de needucati
      Cand votau cu ei nu-i faceau needucati.

      35
      10
    2. Avatar HBomb
      HBomb
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      5
      20
  3. Avatar Alex
    Alex
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    17
    46
  4. Avatar Mda
    Mda
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    19
    41
  5. Avatar ???
    ???

    Ar fi interesant de aflat ce nivel de educație are dl. primar. Unde și când și-a făcut studiile. Domn primar, e frumos sa spui așa ceva despre cetățenii pe care ii conduci și care ți-au acordat votul lor? Ei, vedeți, pentru lipsa asta de obraz al politicienilor aflați la conducere a fost votat masiv George Simion.

    35
    3
    1. Avatar Vai de noi
      Vai de noi

      Exact!

      21
      2
  6. Avatar Kukuruku
    Kukuruku

    Da, da , suntem analfabeti functional, stirbi, pleava etc.
    Dar cica e democratie, asa ca trebuie sa acceptati ce o sa votam, daca o sa fim majoritari.
    Si o sa fim.

    31
    12
    1. Avatar Roman
      Roman

      Decat „curcubeu” mai bine un „nebun.”

      31
      8
    2. Avatar Aristide
      Aristide
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      4
      7
    3. Avatar HBomb
      HBomb
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      5
      13
    4. Avatar Singurica
      Singurica

      Cred ca in Albania e mai bine ca in ziua de azi de la noi. Ne-au luat startul demult.
      La noi doar s-a furat, din cauza asta vine criza.

      5
      1
    5. Avatar Kukuruku
      Kukuruku

      Doamne ajuta! Drum bun! Fugutza, plecati cat mai repede! Poate in occident o sa va reveniti, ca cei din diaspora care au votat 60% cu Simion.

      0
      4
  7. Avatar Dan
    Dan

    Sa nu uitam ca toata aceasta masa „idioata” te-a votat si pe tine primar. Cand au fost mai idioti? Atunci sau acum?

    36
    5
  8. Avatar Muresan
    Muresan

    Rusine, dom’ primar ca va desconsiderati asa concetatenii V-au mustruluit la partid ca n-ati dat voturi cui trebuia?

    30
    6
  9. Avatar Dun
    Dun

    Oare nu ei v-au votat si pe dumneavoastra?

    28
    4
  10. Avatar Emil
    Emil

    In Romania n-are nicio sansa cu nazista Ursula von der Leyen daca are radacini de etnie rroma.

    16
    18
  11. Avatar Tango cu triplu standard, TS
    Tango cu triplu standard, TS

    Să numești o anumită etnie binecunoscută cum e colocvial nu se califică la „Acest mesaj a fost moderat din cauză că incită la ură etnică”. Atunci hai să extindem și la termenul vâlcean, sibian, oltean,dobrogean, britanic. Chestie care ați mai făcut de altfel. La voi depinde de context și interes!

    14
    0
  12. Avatar Minte-ma Frumos
    Minte-ma Frumos

    Daa… si votantii lui Nicusor sunt toti doctoranzi in aruncatul cu pietre in balta, la Sorbona. Sistemul a creeat acesti oameni, le-a dat dreptul la vot, atunci sa isi asume faptul ca vor fi judecati de proprile creatii.

    17
    4
    1. Avatar HBomb
      HBomb
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      5
      16
  13. Avatar Claudiu
    Claudiu

    Don’t primar, cel puțin la bună educație e mai mult decât evident că ai picat toate examenele. Ești convins că te pricepi la cine e cu școală puțină sau nu? Că au mai incercat unii separarea pe criterii materiale, genetic
    e și educaționale și nu a ieșit bine deloc.
    A cam venit vremea să nivelați puțin curba de nasism cu o pauză de sanatoriu că deja o luați rău le arătură și ne-ați căpiat grav cu isteria asta
    Sunt doar niste alegeri. Va răsări soarele și după ce se încheie. Și va trebui să trăiți langa needucatii aia care v-au votat că le-ați promis mai binele, multă vreme de acum încolo.
    După declarații de genul ăsta cum dai ochii cu ei pe stradă a doua zi? Dar pe tine cum te mai privești în oglindă?
    Nu realizezi că scuipi unde va trebui să lingi la următoarele alegeri pentru primărie?

    13
    2
  14. Avatar Inca nehotarat cu cine votez
    Inca nehotarat cu cine votez

    Se pare ca este un trend national cu cetire de sus sa se iasa in presa si prin toate mijloacele sa se disipe ideea ca cei ce il voteaza pe Sim…sunt inculti.
    Nu faceti altceva decat sa inraiti si mai mult oamenii care deja sunt impotriva voastra – de aia au votat Sim…–.
    Si „apopo”- cine vorbeste de incultura ???

    13
    5
    1. Avatar HBomb
      HBomb
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      6
      15
    2. Avatar ...

      E bine ce zici, dar economia cine a pus-o pe butuci in toti acesti ani??? Aur, Psd, Pnl…etc?????
      Sa mergem mai departe tot cu aceeia care ne-au adus in starea asta la atata timp dupa Revolutie??
      Nu am nimic nici cu unii nici cu altii, dar chiar nu stiu ce sa mai cred…..
      Sincer.

      3
      0
    3. Avatar No
      No

      Pai sa ne intoarcem iarasi la Basescu?????

      2
      0
  15. Avatar Paca Liciu
    Paca Liciu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    13
    26
    1. Avatar Peru
      Peru

      De NORDIS ati uitat bre???

      3
      0
  16. Avatar Nehotarat
    Nehotarat

    Sefilor, cu jigniri la adresa oamenilor care in trecut v-au votat, nu castigati nimic.
    Ii inraiti si mai mult!!!
    Am fost ani la rand simpatizantul unui partid (din cele doua perdante), dar vazand aceasta atitudine conform articolului, stau si ma gandesc daca sunt suficient de cult ….Doar dupa ce mai fac vreo doua facultati, e ok asa??

    11
    3
  17. Avatar Alzara 1918
    Alzara 1918

    O dovadă ca după ‘89 ( tentativa inițial reușită , ulterior parțial eșuată de preluare a statului de către aripa pro sovietică / kgb-ista a securității / partidului) Dictatura a fost urmată mai curând de indiferență până la firme de anarhie cu câteva tendințe de democrație .
    Abandonarea unui procent mare de neputincioși este vina clase politice care s-a ocupat în majoritate cu extragerea profitului material și expunerea sa .
    Un mare eșec – acum pe cale să devină monstruos .
    Vezi aroganța uluitoare a ciobanilor care se referă la oile lor electorale!

    4
    5
  18. Avatar Frantuz
    Frantuz

    In ziua de azi, datorita halului in care a fost adusa tara, conteaza mai mult ce ai in stomac decat gradul de cultură, diplome, scoli….
    Degeaba esti cu un grad ridicat de cultura, dar esti corupt, hot, mincinos.
    Mai bine om simplu, cu frica de Dumnezeu.

    14
    2
  19. Avatar Halal
    Halal

    Asa se face politica la noi?
    Sa jignesti pe cei care te-au votat?
    Halal…..

    13
    1
  20. Avatar Sibian
    Sibian

    cand te-au votat pe tine, primarule, au fost destepti? poate ca atunci au facut o prostie si au votat o molusca

    14
    2
  21. Avatar Intrebare
    Intrebare

    Ce grad de educatie trebuie sa avem ptr a ne permite sa votam partidele de la putere??
    Atata timp cat ati fost la putere de ce nu v-ati preocupat de cresterea gradului de educatie a alegatorilor vostri??? Ca doar scoala e garantata de statul roman??
    Ca sa ii aveti „prosti” si sa ii puteti manipula din 4 in 4 ani???
    Ei acuma va manipuleaza ei pe voi, va tremura codita va veti pierde ciolanul.

    15
    2
    1. Avatar HBomb
      HBomb
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      6
      10
    2. Avatar Ion
      Ion

      Domnu meu, criza napraznica o sa vina ori cu Simion ori fara Simion.
      A fost tinuta in frau pana acum in scop electoral.Criza nu e de azi de maine, nu se datoreaza lui Simion, vine din trecut …..nu are rost sa mai scriu….

      4
      1
  22. Avatar Barosanu
    Barosanu

    Bravo, insultarea oamenilor revoltați e cea mai bună rețetă! Au aplicat-o și Ceaușescu cu „huliganii”, și Iliescu cu „golanii”… Hai să vedem ce-o să iasă din asta.

    18
    2
  23. Avatar Vivi Dragan
    Vivi Dragan
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    6
    20
    1. Avatar ????
      ????

      Acele primarii trebuiau desfintate demult.

      14
      2
  24. Avatar !!!!
    !!!!

    Sunt UAT-uri in judet cu 80-100 de catateni sau umpic mai multi, nu stiu cu ce grad de cultura, unde trebuiesc bani ptr salariu primar, aparat de specialitate, indemnizatii consilieri locali, intretinere cladire primarie, etc, care nici macar din fondurile proprii nu isi pot asigura „intretinerea” nu mai zic de salarii. Sunt localitati unde in preajma alegerilor vin „flotantii” culti cu multa carte de la oras, voteaza cu cine trebuie si apoi dupa un timp „acel care trebuie”, ba e in PSD, ba in PNL, ba e independent si tot asa….si cand oamenii locului nu il asculta sunt toti inculti.
    Asta e politica????
    Ce e rău sa se faca ordine???

    7
    1
  25. Avatar In tot raul e si un bine
    In tot raul e si un bine

    In sfarsit si-au dat arama pe fata.
    Deci se vede cum politrucii privesc proprii alegatori…..

    7
    0
  26. Avatar Doar atat?????
    Doar atat?????

    Doar atat inteleg politicienii de la putere????
    Sa isi jigneasca electoratul carora le cerseau voturile la alegerile ce tocmai au trecut????
    De asta va iesi altcineva decat tot ei….

    8
    0
  27. Avatar Sandokan
    Sandokan
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    7
    20
    1. Avatar Claudiu
      Claudiu

      Zic s-o lămurim o dată pentru totdeauna, că urăsc să vorbesc despre alegeri. Dacă tot vă plac cifrele, matematica, științele exacte și astea, zic să vă fac un mic colaj de Eurostat cu INS și altele. Poate înțelegeți măcar acum. În România avem așa:
      – 32% din populație în risc de sărăcie și excluziune socială, aprox. 6 milioane de persoane.
      – 21,1% din populație în risc de sărăcie relativă, aprox. 3,97 milioane.
      – 19,8% din populație în deprivare materială și socială severă, aprox. 3,74 milioane.
      – 29,6% dintre persoanele cu vârsta între 0-17 ani trăiesc în sărăcie.
      – 24% dintre persoanele cu vârsta între 18-24 ani trăiesc în sărăcie.
      – copiii și tinerii sunt categoriile cele mai vulnerabile, apoi urmează bătrânii, romii, familiile monoparentale, șomerii, minoritățile sexuale din rural și urbanul mediu, locuitorii din mediul rural izolat și persoanele fără adăpost.
      – 23.7% dintre persoanele trecute de 65 de ani se confruntă cu lipsuri materiale și sociale severe.
      – 32,3% dintre persoanele trecute de 65 de ani trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială.
      – 55% dintre tinerii români cu vârste între 18 și 34 de ani sunt forțați de împrejurările sociale și economice să locuiască cu părinții, aprox. 3,88 milioane de tineri.
      – fără alte forme de sprijin financiar, 86,6% dintre vârstnici ar fi expuși riscului de sărăcie.
      – 19,3% dintre tinerii români cu vârste între 15 și 29 de ani nu au loc de muncă și nu urmează o formă de educație.
      Aceste cifre sunt recorduri la nivel european. Acestor oameni le vorbiți despre burse și piețe de capital în campanie. Încercați să-i sensibilizați la problemele milionarilor din România, la investitori și o absorbție ipotetică de fonduri care pentru ei nu s-a materializat niciodată. După 35 de ani de la căderea comunismului, ei trăiesc în continuare mai prost decât atunci. Vizibil și palpabil mai prost în opinia lor. Lor le vorbiți despre digitalizare sau înarmare. Lor le impuneți sărăcia și mai profundă cu fiecare măsură de pandemie sau de austeritate. Tot pe ei îi faceți extremiști când își manifestă vreo nemulțumire. După atâta amar de vreme, protipendada românească din orașele mari nu poate înțelege că Bucureștiul,Sibiu și Clujul nu reprezintă România, ci doar vârfurile inegalității sociale din România.
      E o ticăloșie să dai vina pe săraci, pe asistați social sau pe analfabeți pentru starea actuală. Majoritatea săracilor din ziua de azi nu aveau oricum drept de vot pe vremea lui Iliescu. Nu se fac vinovați pentru trei decenii de furt, de obrăznicie, de incompetență și autosuficiență politică. Nu a votat nimeni pentru măsuri de pandemie și slava. Nu am putut aproba noi planuri de redresare. Nu absorbim noi fondurile europene prin fotosinteză. Nu putem împiedica noi hemoragiile de miliarde sifonate către pensionari speciali, categorii favorizate sau armament. Nu am putut împiedica noi împrumuturile la dobânzi de camătă la care s-a angajat România. Țara asta este propriu-zis neguvernată încă de pe vremea Orban-Cîțu și a fost înfundată în căcat și mai rău de Ciolacu-Ciucă. De cinci ani toată lumea amână probleme create artificial și aruncă pisica moartă în curtea guvernelor ulterioare. Nu-i nici vina lui Nicușor și nici a lui Simion că țara a ajuns la fundul sacului după atâta obrăznicie politică. Factura pentru toate aroganțele astea incredibile trebuia plătită cândva. Se plătește acum. Nu e vina săracilor că suntem în incapacitate de plată și că trebuie să creștem taxele. Dacă nu mă înșel, nici George Simion și nici Nicușor Dan nu pot veni cu bani de-acasă pentru a restabili un echilibru economic. De asemenea, președintele României doar aprobă un guvern, dar nu face el politica economică sau monetară a națiunii.
      Când mori de foame nu-ți pasă de Putin, de monopoluri energetice sau de instituții financiar-bancare

      3
      1
  28. Avatar Ron
    Ron
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    7
    15
    1. Avatar Sondaj
      Sondaj

      Or fi rromi cu siguranta, dar curcubei poate ff putini.

      10
      0
    2. Avatar Ca atare
      Ca atare

      Oare in intreaga tara (cu exceptia a 5 sau 6 judete) si in diaspora, au dominat in procentaj rromii????
      Si ei sunt romani si poate unii au si un anumit grad de educatie.

      6
      0
    3. Avatar Claudiu
      Claudiu

      Un român , un vot. Un rom , un vot. Și la unul și la celălalt cetățenia e aceeași ; română

      6
      0
    4. Avatar Ron
      Ron

      1. Chiar eram curios de procent…nu stie nimeni? Daca din el scadem restul vedem citi din rest l au votat! 2. Ok…1 rom = un vot si un roman= un vot doar ca acei romani care au votat asa sunt demult …romizati asa ca tot la romi trebuie trecuti

      1
      0
    5. Avatar Ron
      Ron

      Catre d nul ” ca atare” : felicitari pt cuvintul ” poate” din mesajul d voastra! Ati surprins perfect…fenomenul

      1
      0
  29. Avatar Claudiu
    Claudiu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    3
    6
  30. Avatar Rosu
    Rosu

    Dupa al doilea razboi mondial, in anul 1946, aceeasi categorie or votat „soarele”.
    Urmarile sunt cunoscute.

    3
    5
    1. Avatar Claudiu
      Claudiu

      Și crezi că dacă nu ar fi votat soarele nu ajungeam tot sub bocancul sovietic? Și atunci, ca și acum, era plin de opțiuni.

      3
      0
  31. Avatar R
    R

    Pai Simion a zis ca daca castiga se retrage. Atunci dice sal mai votam??? Io nu mai merg sal votez iara poate daca ini da casa promisa pana atunci.

    2
    2
  32. Avatar Analfabeyil
    Analfabeyil

    Nea primare, datorita astora cu nivel de educație scăzut ai matale funcție! Dacă erau mai școliți și mai deștepți, poate nu te votau! Rusinica!

    3
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate