Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) își îndeamnă simpatizanții să voteze „pentru valorile europene” pe care le-a promovat de la înființarea sa.
Într-un mesj scurt postat pe pagina de facebook a organizației, președintele FDGR, Paul Jürgen Porr, face apel la membrii și simpatizanții acesteia să iasă la vot, calificând scrutinul pentru alegerea următorului șef al statului drept „cruciale pentru viitorul României”.
„Ne apropiem de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, alegeri cruciale pentru viitorul României.
Avem de ales între democrație și libertate pe de o parte și haos pe de altă parte.
FDGR vă îndeamnă să vă exercitați neapărat dreptul la vot și să votați pentru valorile europene, pe care FDGR le-a promovat și susținut de la înființarea sa”, a transmis Porr.
Tot azi, Reinhart Guib, episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, consideră că la alegerile de duminica viitoare sunt două variante diametral opuse: cea a unui vot pentru o catastrofă sau a unui vot dat pentru o țară liberă, orientată înspre Uniunea Europeană și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale este programat pentru ziua de 18 mai 2025. George Simion (AUR) și Nicușor Dan (independent) sunt cadidații care au acumulat cele mai multe voturi în primul tur.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
13 răspunsuri
-
Incredibil cat de perfect se potrivesc proverbele si zicatorile din vechime. „Cine se aseamănă se adună” spune proverbul si ia uitati-va cine se aduna sa il sprijine pe „independentul” NicuSoros: USR-elgebete, PNL-ciumele galbene, PSD- subtil, pe la spate, pe ne-ve, UDMR-nemtudome, FDGR-nazzi e. Toata floarea cea vestita a intregului apus cazut in mizerie. Toate ciumele, hotii si borfasii care ne-au condus de 35 de ani. Toti interlopii si mafiotii care au vandut si batjocorit tara asta. TOTI, impotriva lui Simion, toti pentru NicuSoros. Toate aceste ciume s-au transformat in prezicatori, toate matracucile penale citesc in stele, in cafea, dau in ghioc si ne prevestesc cele mai mari chinuri si dureri, saracie si mizerie, crize mari financiare, extremism si izolare, cursul scade cand l-apuca, si pe straini ii alunga, daca iasa Simion. Dar daca iese NicuSoros, dupa ce se da de trei ori peste cap, transformandu-se din slugoi scarbavnic in FatFrumos, numai lapte si miere se va scurge de pe stagul curcubeu atarnat ca flamura multicolora deasupra Romaniei trezita dintr-odata woke. Toti sunt indemnati sa voteze pentru „valorile UE” care date si ele peste cap pana au ametit, s-au transformat din valorile milenare morale si crestine de odinioara, in marxisme si elgebetisme ieftine recuperate second-hand de la revolutia bolsevica. Tot inainte tovarasi!
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
@Alesb probabil ești unu din aia care trăiesc din banii părinților și habar nu au ce înseamnă viață.Alfel nu-mi explic de ce naiba dai sfaturi in care ne ceri sa ne ghidam după specialiști :))) Tati,unii dintre noi am trait suficient încât să ne dăm seama ce și cum sa votam. Recunosc,târziu lucrul asta,dar după 35 de ani de fâșuri și beșini de președinți consider că e vremea sa fac și altceva.Ca o fi greșit doar timpul o va spune,dar mai bine că și cu KWJ tot va fi.
-
-
@ Alesb: Ai fost dezinformat de presa sistemului. In realitate, orice analist economic serios iti poate spune ca „evenimentele financiare dezastruoase” de care vorbesti sunt datorate temerii de razboi a investitorilor. Adica exact de temerile ca serviciile si statul esuat isi vor pune slugoiul NicuSoros la Cotroceni pentru a baga Romania in razboi. Asta a generat inflatia si iesirile masive de capital. Presa vanduta, insa, prezinta lucrurile exact pe dos, asa cum are ordin de la stapani.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
@ Alesb: Vrei sa spui atunci cand comunistii au anulat alegerile si Romania a fost considerata de lumea intreaga tara dictatoriala in care nu mai este democratie? Eu cred ca mai degraba de aia au cazut bursele atunci. Dar, hey, tu esti „espertul”, tu esti „specialistul”. Pe cuvant, mi se pare ca USR-ul vostru e format din mai multi „experti” si „specialisti” decat membri de partid. Aveti cate o diploma pentru orice, dar o aveti degeaba, ca habar nu aveti sa faceti nimic. Partidul „espertilor” de tastatura. Tot „espertii” vostri erau si in pLandemie cand ne obligau sa ne vaccinam cu „sigur si eficient”, iar acum inca mai mor oameni nevinovati de la otravurile voastre. Plina lumea de „esperti” si parerologi de profesie, de taietori de frunze la caini. Din pacate pentru tine si pentru expertii vostri, eu inclin totusi sa apelez la parerile lui Milton Friedman, sau Thomas Sowell in domeniul economic. Nu ca am ceva cu „expertii” USR-ului, dar totusi, Friedman are un Premiu Nobel in economie. Si ei spun treaba asta, ca inainte de orice razboi iminent, cand creste pericolul, investitorii si oamenii cu bani isi muta capitalul in tari mai sigure. Atunci scade cursul si apar problemele financiare. Si mai sunt si o gramada de exemple din istorie, ca sa se poata convinge lumea ca exact asa se intampla cand creste riscul de razboi. Deci, poti sa razi pana iti cad ochii-n gura, ca ramai cu rasul. Ce spun eu, nu spun de la mine, spun ce au spus altii, mai experti ca tine. Vai de capul vostru de experti si vai de firmele la care lucrati voi, specialistii lu’ peste.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce muncă de prevenție visezi? Pe cocalarul care dă tălpi la cazan n-ai cum să-l educi , decât prin amenzi…
E de neînțeles atâta prostie și ticăloșie, li se oferă posibilitatea de a-și steriliza gratuit animalele, dar sălbaticii preferă să…
Oieritul este o afacere ! Ce ne mai aburesc cu texte sentimentale…
Dapai putea sa nu fie beiamveu?! ce )@! calului…
„Iti poti da seama de gradul de civilizare al unei societati daca te uiti cum isi trateaza animalele” – nu…













Lasă un răspuns