Luni,
16.06.2025
Cer Senin
Acum
13°C

Filarmonica Sibiu acuză Sindicatul că a sechestrat conducerea, timp de 40 de minute, și că Lupeș a fost îmbrâncit

Filarmonica Sibiu acuză Sindicatul că a sechestrat conducerea, timp de 40 de minute, și că Lupeș a fost îmbrâncit

Conducerea Filarmonicii Sibiu îi acuză pe membrii Sindicatului Artiștilor Instrumentiști că au sechestrat trei persoane la finele ședinței de negociere a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) de ieri, 14 mai 2025. Aceștia anunță că vor depune o plângere penală. Tot miercuri, muzicianul Makcim Fernandez Samodaiev a anunțat că intră în greva foamei.

Potrivit unui comunicat transmis joi presei, sindicaliștii sunt acuzați l-au sechestrat pe manager, pe unul dintre directori și pe consilierul juridic, timp de 40 de minute, iar Cristian Lupeș a fost îmbrâncit.

„Gestul șocant era motivat de impunerea semnării unor documente redactate unilateral de către șefa sindicatului, doamna Monica Florescu, angajată a instituției. Soțul acesteia, domnul Makcim Fernandez Samodaiev, împreună cu un alt angajat, au blocat ușa de ieșire din biroul în care s-a desfășurat ședința, sprijinindu-se cu spatele. Li s-a alăturat doamna Florescu.

În ciuda faptului că persoanele sechestrate le-au explicat pe tot parcursul celor aproximativ 40 de minute de lipsire de libertate gravitatea acestui fapt, sindicaliștii nu s-au lăsat înduplecați și întreaga echipă de negociere, formată din 11 membri de sindicat susținuți de către domnul Cornel Brișcaru, reprezentant BNS, încuraja verbal și înregistra video gestul aberant al doamnei Florescu și al soțului acesteia, domnul Makcim Fernandez Samodaiev,” spun reprezentanții Filarmonicii Sibiu. 

Întâlnirea de negociere a CCM de ieri, de la ora 14.00, a avut loc la invitația conducerii Filarmonicii, precizează sursa citată, „care încă din vara anului 2022 încearcă să finalizeze acest important document care va reglementa activitatea instituțională. Sindicatul Filarmonicii întârzie, de ani de zile, semnarea CCM, folosindu-se de toate artificiile la limita legalității pentru a menține conflictul colectiv de muncă, prin absențe de la ședințele de negociere, valuri nesfârșite de reclamații, petiții și solicitări repetitive, pretenții financiare peste limitele impuse de lege.”

Aceștia îl acuză pe Samodaiev că l-a împins pe managerul Filarmonicii, care încerca să părăsească încăperea, dezechilibrându-l, iar acesta a căzut și s-a lovit de mobilier.

„Înțelegând consecințele grave ale propriului gest de a sechestra trei angajați ai Filarmonicii timp de aproximativ 40 de minute și de a agresa o persoană, domnul Samodaiev și-a schimbat complet afirmațiile, nu a mai condiționat deblocarea ușii de semnarea unor acte impuse de către soția sa, doamna Florescu, și a abordat o falsă atitudine de victimă, așezându-se pe podea și declarând aparent spontan greva foamei,” mai spune sursa citată. 

Reprezentanții instituției spun că programul de lucru al instrumentiștilor Filarmonicii de Stat Sibiu este de maxim 4 ore zilnic, de luni până joi, iar în anul 2024 Filarmonica a produs 50 de concerte simfonice, orchestrale, vocal-simfonice și de operă (din care orchestra instituției a susținut 41), iar salariile pot fi consultate în statul de funcții: https://www.filarmonicasibiu.ro/en/places/lista-functiilor-personalului-contractual-de-la-filarmonica-de-stat-sibiu-la-data-de-31-03-2025.

„Filarmonica a organizat, în 2024, 90 de activități educative. În schimb, sindicatul nu dorește să semneze CCM pentru că impune un număr de doar 5 concerte educative, 32 de concerte simfonice și maxim 6 concerte extraordinare pe an. Acesta este motivul nenumăratelor greve de avertisment, trei dintre acestea fiind deja declarate ilegale de către instanțele de judecată,” mai spun reprezentanții conducerii.  

Conducerea mai transmite că „fapta cu caracter penal comisă de cei 11 membri de sindicat vine după ce Filarmonica a câștigat în justiție procesul împotriva domnului Samodaiev, în urma căruia acesta este obligat să achite cheltuieli de judecată în valoare de 4.000 lei, instanța apreciind că se impune și o sancțiune disciplinară de reducere a salariului cu 10 la sută, timp de trei luni, pentru absență nemotivată de la serviciu. În anul 2023, același domn Samodaiev l-a agresat tot pe managerul instituției, în Piața Mare, dar plângerea la Poliție a fost clasată.”

Despre protestul extrem al lui Samodaiev, Filarmonica de Stat Sibiu spune că „dreptul la grevă este o opțiune personală și respectă orice formă de protest legală”. 

Foto: arhiva Turnul Sfatului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

18 comentarii

Pol-Pot

Acum 1 lună

Sa înțeleg ca "Filarmonica " care acuza este de fapt managerul? Iar ca "conducerea Filarmonicii" e tot managerul care se ascunde de asumarea publica a unor acuzații grave? Sunt convins ca stilul despotic de conducere include și supravegherea audio și video în clădire- iar înregistrările vor face lumină în acest caz. Și iarăși, comparând informațiile din declarațiile managerului cu informațiile din TS se pare că managerul minte prin omisiune în cazul proceselor. Deci, sa știm de ce e apa rece în Sibiu- a dat managerul declarație de presă.
Raspunde

Virginia

Acum 1 lună

Filmul asta l-am mai vazut! Au mai fost acuze de acest gen la adresa angajatilor! Daca s-ar fi dovedit reale, constatate de politie, sigur ar fi iesit managerul prin toate ziarele sa-si arate trauma. Directorul "victima" se pare ca foloseste orice metoda pentru a-i discredita pe angajatii nesupusi. Tind sa cred ca a fost pus intr-o situatie in care strivit sub puterea argumentelor verbale nu a mai gasit iesirea si in acelasi timp a mai gasit un pretext sa amane semnarea contractului cu angajatii.
Raspunde

Ovidiu Oanta

Acum 1 lună

Managerul a uitat sa spuna ca subalternii inarmați cu flauți și arcuse ca minerii au tăbărât pe el care era înarmat doar cu bagheta! Mai și cantau un marș de lupta! Ce povesti ne descrie doar-doar reușește sa-i dea afara. Lumea s-a lămurit de caracterul și "adevarurile" managerului si nu mai are cum sa-si spele imaginea indiferent de loviturile de teatru pe care le regizează!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dan

Acum 1 lună

Viata dulce de bugetar, au ajuns sa se sechestreze ca in mahala. La privat ar fi fost concediati toti de cateva sute de ori pana acum pt cate scandaluri au facut. Ar trebui inchise toate contractele de munca si sa se autofinanteze, nu cu salarii de zeci de mii de lei de la stat pt cateva ore de munca pe zi.
Raspunde

Palagnicu

Acum 1 lună

Propunerile si obervatiile dumneavoastră sunt valabile și în cazul contractului managerului? Din cate am cercetat se pare că acesta si-a înființat o orchestra BFO, cu succese egale u multimea vidă. Deci, repet întrebarea, și contractul directorului sa se închidă și sa se autofinanțare? A dovedit deja ca nu poate performanta la privat și ca la stat e ideal (cu condiția sa împartă prada cu echipa galbena).
Raspunde

Sibian

Acum 1 lună

Cine l-a plantat și cine-l susține pe managerul asta? PNL-ul, cimpean, PSD-u -Bichicean? Ca e suspect cum după atâtea scandaluri pe care le provoacă el cade tot in picioare. Au trecut câțiva ani de când a fost mustrat public în sedinta CJ dar el tot acolo! Unde baga biletele?
Raspunde

Sibian

Acum 1 lună

A fost uns de Iohannis pentru pupături și fidelitate oarbă. Acum tătucul e la pensie și acest dirijor cu parul ar trebui sa se retragă în peștera din care a ieșit. E timpul sa avem liniște, sa mergem la concerte din plăcere, să plătim abonament pentru muzica, nu pentru scandal. Epoca de balamuc s-a încheiat. Vrem liniște!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

UnPSDist mandru

Acum 1 lună

Sunt 18 voturi la toate postarile contra managerul care lupta cu un cuib de viespi! Exact cate panarame fac galagie in institutie, mobilizati contra bunului simt si al onoarei meseriei!
Raspunde

Clau

Acum 1 lună

Doamne ferește că la grădiniță sunteți Mama ala m-a bătut, mama ala m-a închis în camera, altul se trântește pe jos, o proasta tine de ușa!!! Ce minte de imbecili au toți! Doamne ce jalnici sunteți Ar trebui toți dați afară și aduși instrumentiști care vor sa lucreze!
Raspunde

AntiT

Acum 1 lună

Cred ca vrei sa mimezi indignarea și neutralitatea. Și vrei sa pari ca nu ai fost acolo! Dar cand ai inceput cu jigniri și cu "soluția finala" -adusi alți instrumentisti te-ai dat de gol ... Știm cine ești și mai ales ce vrei sa pari- inginer chimist, dirijor si manager!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Clau

Acum 1 lună

Teoria conspirației....ha...ha...ha... Îmi spuneam și eu părerea, nu ma interesează cine sunt acele persoane și ce fac doar mă distram câtă prostie si orgolii prostești au unele persoane!
Raspunde

AntiT

Acum 1 lună

Când te vezi copleșit de argumente - o dai cu "teoria conspiratiei" sau părăsești sala. Orgolii prostești? Nu, aici e vorba de un conflict amplu in care o persoana dorește sa-si impună voința peste alte aproape o suta. Și ai zice - unde e problema, asa face un manager. Problema e ca se iau decizii care produc prejudicii instituției, angajatilor și performantei in timp ce avantaje are numai managerul si portocalii ce-l susțin.
Raspunde

Claudiu

Acum 1 lună

Cu regret și cu toată bunăvoința dar trebuie sa constatat același lucru . Și anume că, după ani și ani de fente, șicane, procese, greve, comunicate , demonstrații s-au ajuns la faza de îmbrânceli și acuzații de sechestrare plus de-a ce vă mai jucați pe acolo, între voi, că artiști ce vă pretindeți. Dă-o încolo de treabă. Chiar nu reușiți să vă înțelegeți și să rezolvați această problemă ca niste adulți responsabili? Vă porcăiți de ani de zile. Vă faceți de toată povestea atât că oameni cât și că instituție care pretinde că promovează cultura nu huliganismul. Creșteți și educați copii tot în așa mod? A conflictului infinit ? E absolut penibil ce se întâmplă.
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Data viitoare sunati la 112.pentru sechestrare.
Raspunde

Hermannstadt

Acum 1 lună

Ar trebui demiși toți,de la primul fluierar la manager.Dar așa e când lucrezi pe bani publici,daca era la privat erau deja înlocuiți toți.Inchizi filarmonica un an,desemnezi un nou manager care are datoria de a reface totul de la zero.Nu cred că în țara asta nu sunt destui muzicieni tineri care doresc să își facă o carieră.
Raspunde

Pol-Pot

Acum 1 lună

Dacă pana la înscăunarea lui Lupes ca manager lucrurile mergeau relativ bine, fără scandaluri, greve, acum de ce e asa? O sa spui ca managerul a vrut facă performanta! Da, pana sa fie el manager orchestra era invitată sa cânte in străinătate, acum performanta e sa cânte cu Byron la Focus in te park. Deci, cu noul manager performant nu, scandaluri da și tu zici sa demită orchestra. Bun așa!
Raspunde

Claudiu

Acum 1 lună

Într-un fel și într-o sută de feluri, întreaga situație nu face decât să demonstreze metastazele întregului sistem bugetar. Angajați cu drepturi europene (cum ar veni) care doar ei dețin adevărul suprem, doar ei le pot spune altora daca elicopterul este comestibil sau nu și care trăiesc cu convingerea că sunt eterni in posturile un care au fost angajați sau numiți. De cele mai multe ori prin metode obscure,nicidecum pe criterii de competență. Într-o tară in care pensionarii de abia se târâie de la o lună la alta și copii învață în containere tu faci scandal din poziția unui salariat cu normă de 4 ore pe zi că ai prea multe concerte într-un an și că cei din conducere nu vor să accepte un CCM așa cum îți convine ție, bugetar născut ofensat Și căruia i se cuvine postul pe care e angajat, le viață. Am văzut pianiști cu instrumentul lor, violonceliști și chiar tenori făcând muzică pe stradă în Barcelona și Paris. Cu câte o cutie in față . N-aveau timp de grevă foamei că lor chiar le era foame. V-ar lua locul oricând, ar performa oricând și nu s-ar plânge niciodată de prea multe concerte într-un an.
Raspunde

Ovidiu Oanță

Acum 1 lună

Povestea spune ca lupul a fost de mai multe ori la fierar sa-si pilească dinții a.i. vocea lui sa păcălească iezii. Deci, oricât va moderați limbajul, unele informații cheie din mesaj va trădează implicarea nemijlocita în acest "scandal". Iar faptul ca încă atacați angajatii ma face sa cred ca sunteți managerul. Asa ca, nu mai fiți ipocrit, știm cum ați angajat oameni fideli pe criterii obscure și la fel concursul ce va făcut manager. Și spuneți, au fost arestați agresorii, cei ce v-au lovit și sechestrat sau politia a constatat ca fapta nu există? Eu zic ca dacă acuzațiile sunt nefondate și doar un pretext de a suspenda discuțiile cu angajatii! Nu ne luati de prosti! Acum va aștept cu replici gen "teoria conspiratiei " , "doar angajatii comentează " etc.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus