Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Replica sindicaliștilor Filarmonicii la îndepărtarea a nouă dintre instrumentiști: nu se fac economii, dimpotrivă. Val de reacții pro și contra, inclusiv de la noul sindicat înființat

Traian Deleanu
24
proteste-filarmonica-yll7

Sindicaliștii care reprezintă instrumentiștii ale căror posturi urmează să fie desființate în cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu susțin că sunt eronate argumentele potrivit cărora va fi mai ieftin pentru instituția publică să utilizeze colaboratori în loc de angajați. În sprijinul ambelor tabere s-au ridicat mai multe voci publice, în care vina pentru decăderea instituției de cultură este aruncată când în curtea managementului, când în cea a instrumentiștilor care protestează de mai bine de doi ani.

Publicitate
Publicitate

Faptul că prin concedierea a nouă instrumentiști, pentru a fi înlocuiți cu colaboratori, Filarmonica de Stat Sibiu economisește 1,56 de milioane de lei este un calcul eronat, susțin reprezentanții Blocului Național Sindical (BNS) Sibiu, la care este afiliat și Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat (SAIFS) Sibiu. Cifrele înaintate de sindicaliști diferă foarte mult de calculele managementului Filarmonicii.

Astfel, dacă managementul Filarmonicii susține că poate aduce un colaborator la pian cu 1.100 de lei pe concert, unul la tubă cu 1.200 de ei și unul la harpă cu 1.500 de lei, sindicaliștii spun că, de fapt, mai bine remunerați sunt zilierii la ferme. Și asta pentru că din sumele mai sus descrise trebuie scoase costurile cu cazarea și transportul (300 de lei cazarea pe noapte și 300 de lei transportul dus-întors), dar și impozitele.

„În funcție de regimul de impozitare, inclusiv plata contribuțiilor sociale rezultă faptul că acești colaboratori ar avea un venit de cca. 287,5 lei/pian, 402,5 lei / tubă și 517,5 lei / harpă. Din aceste sume se scad și costurile pe care acești colaboratori le au cu completarea declarației unice. Salariul minim pe economie raportat la o zi lucrătoare este de cca. 193 de lei. Pentru un concert sunt necesare patru zile: trei zile de repetiții și o zi – repetiție generală și concert. Putem crede că un colaborator ar accepta un astfel de câștig pentru 4 zile de muncă? Să ne uităm mai atent: 70 – 120 de lei / zi? Ar câștiga mai mult ca zilieri la fermă”, se arată într-o adresă pe care BNS a transmis-o conducerii Consiliului Județean Sibiu, care a inițiat proiectul de reorganizare a Filarmonicii pe baza solicitării acestei din urmă instituții.

Replica sindicaliștilor Filarmonicii la îndepărtarea a nouă dintre instrumentiști: nu se fac economii, dimpotrivă. Val de reacții pro și contra, inclusiv de la noul sindicat înființat

Managementul Filarmonicii susține că îi va fi mai ieftin fără sindicaliști în instituție. Aceștia din urmă susțin contrariul. Sursa foto: SAIFS

Din calculele sindicaliștilor, în urma demiterii celor nouă instrumentiști și înlocuirea acestora cu colaboratori, la care se adaugă și înființare a nouă posturi în administrația Filarmonicii, cheltuielile instituției cresc. „Analizând toate aspectele menționate mai sus, în opinia noastră reorganizarea propusă și concedierea a nouă salariați nu are nici o eficiență economică, producând o pierdere anuală de cca. 311.020 lei. Având în vedere aceste aspecte, în opinia noastră, reorganizarea propusă de conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu are ca unică motivație, nu eficiența economică, ci destructurarea organizației sindicale prin concedierea conducerii sindicatului și a membrilor de sindicat”, se mai arată în adresa semnată de Georgel Petrache, liderul BNS Sibiu.

Procese și prevederi legale

Noua organigramă propusă de conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu nu respectă Legea 296/2023 (cea prin care a fost aprobată „ordonanța-trenuleț”), mai susțin sindicaliștii. Ei invocă atât chestiuni tehnice (câți angajați sunt necesari pentru înființarea unui serviciu, compartiment etc), cât și procedurale (decizia noii organigrame nu a fost adusă la cunoștința tuturor angajaților), dar și faptul că întreaga situație încalcă prevederile Codului Muncii.

În plus, sindicaliștii susțin că procesul care va urma dacă noua organigramă va fi adoptată va fi cu siguranță pierdut de autorități. „Având în vedere și faptul că în opinia noastră, nu există nici o eficiență economică în urma reorganizării și concedierii a 9 salariați, precum și menținerea cu încălcarea legii 296/2023 a două funcții de director și înființarea a două funcții de șef serviciu, dublate de nerespectarea procedurilor legale privind informarea și consultarea, conduc la concluzia că aprobarea reorganizării Filarmonicii de Stat Sibiu va genera o nouă situație litigioasă, în care salariații concediați vor avea câștig de cauză, adâncind pierderea economică estimată anterior. Bineînțeles se pune întrebarea cine va fi responsabil de acest prejudiciu (cca. 2 ani durată estimată proces x 1.357.980 lei= 2.715.960 lei) în cazul în care salariații concediați vor avea câștig de cauză: cei care au elaborat reorganizarea sau cei care au aprobat-o?”.

Citește aici, în format integral, adresa transmisă de BNS conducerii CJ Sibiu și aleșilor județeni

Publicitate

„Eliminați vocile critice!”

Monica Florescu, liderul SAIFS, a făcut și ea publică adresa transmisă președintei CJ Sibiu, ca urmare a propunerii de reorganizare prin concedierea a nouă instrumentiști care fac parte din sindicatul pe care îl conducere, printre care se numără și ea.

„Desființarea unor posturi de soliști instrumentiști sau artiști instrumentiști ocupate de persoane active în activitatea sindicală ridică un risc real ca reorganizarea să fie utilizată ca instrument indirect de eliminare a vocilor critice din instituție. Reafirmăm că acțiunile sindicatului au reflectat exclusiv voința membrilor săi, dar și a altor salariați, în sensul respectării drepturilor fundamentale prevăzute de legislația muncii, în special dreptul de a beneficia de un contract colectiv de muncă încheiat și de a le fi respectate demnitatea profesională și drepturile minimale garantate de lege. Cu toate acestea, solicitarea noastră de a reveni la legalitate și normalitate este considerată excesivă, în condițiile în care propunerea de reorganizare vizează în mod disproporționat exclusiv membri ai sindicatului. Aceștia sunt artiști a căror activitate nu poate fi înlocuită fără afectarea actului artistic, însă, în mod inexplicabil, se promovează o hotărâre care ignoră acest aspect esențial”, scrie Monica Florescu în respectiva adresă.

Replica sindicaliștilor Filarmonicii la îndepărtarea a nouă dintre instrumentiști: nu se fac economii, dimpotrivă. Val de reacții pro și contra, inclusiv de la noul sindicat înființat

Protestele de la Filarmonica de Stat Sibiu au început de mai bine de doi ani. Sursa foto: Turnul Sfatului

Printre argumentele aduse de liderul de sindicat împotriva noii organigrame se numără slăbirea capacității artistice a Filarmonicii de Stat Sibiu, dar și crearea unui „precedent periculos”. „Acceptarea acestei reorganizări în forma propusă, fără o analiză de impact real și fără consultare sindicală efectivă poate deschide calea unor practici de reducere artificială a personalului artistic sub pretextul eficienței, cu afectarea misiunii culturale fundamentale”.

Consultă aici, în format integral, adresa transmisă de SAIFS conducerii CJ Sibiu

Pro și contra: de la nume cunoscute în domeniu, la liderul noului sindicat 

Sunt mai bine de doi ani de când Filarmonic de Stat Sibiu este într-un continuu scandal, care a dus la pierderea câtorva mii de spectatori plătitori de bilete în cursul anului 2024 față de 2023. Modificarea organigramei propusă de conducerea Filarmonicii a stârnit, prin urmare, reacții care fie susțin, fie dezaprobă această reorganizare, care ar urma să dea câștig de cauză managementului instituției.

Printre cei care și-au anunțat opoziția față de modul în care managerul Cristian Lupeș încearcă să elimine scandalurile este și cunoscutul dirijor de origine sibiană Gabriel Bebeșelea. „Sibiu, orașul meu natal, a fost întotdeauna un oraș al inovațiilor. Dar nu toate inovațiile sibiene sunt și pozitive, cum e exemplul acesteia: prima orchestră din lume care cere să i se taie posturi, nu să i se suplimenteze. Prima orchestră care are nevoie de mai puțini muzicieni, nu de mai mulți. Dincolo de orice conflict între sindicat și conducere, dincolo de insuccesul oricărei forme de mediere, trebuie să recunoaștem că această «inovație» creează un precedent extraordinar de periculos pentru întreg mediul cultural din România, și-așa văduvit de finanțări serioase. Dacă azi sunt muzicienii din Sibiu, cine sau ce va opri propagarea acestei «inovații»? Ce instituție de cultură mai poate fi ferită de astfel de eliminări? Sper că ne-am lămurit cu toții cât de periculos e rezultatul subfinanțării educației și culturii. Consiliul Județean Sibiu alege să rămână în istorie ca reprezentantul administrației publice care a inovat în demantelarea instituțiilor de cultură? Sper că nu”, a scris Bebeșelea pe pagina sa de Facebook.

Replica sindicaliștilor Filarmonicii la îndepărtarea a nouă dintre instrumentiști: nu se fac economii, dimpotrivă. Val de reacții pro și contra, inclusiv de la noul sindicat înființat

Gabriel Bebeșelea. Sursa foto: Facebook / Gabriel Bebeșelea

Scriitorul sibian Radu Vancu s-a poziționat, de asemenea, de partea sindicaliștilor. „Nu așa. Nu în Sibiul cultural. Pot înțelege că e exasperant să nu reușești să mediezi & stingi un conflict de muncă după ani întregi de încercări, în care s-au făcut cu siguranță erori de ambele părți. Dar în nici un caz nu rezolvi un conflict dând afară muzicienii care protestează. Dimpotrivă: abia dacă se va lua această decizie conflictul va escalada iremediabil. Și va deveni un precedent periculos – și o rușine, pur și simplu, pentru Sibiul cultural. Și pentru Sibiu în general”, a scris Radu Vancu.

De cealaltă parte s-a poziționat, printre alții, și Ciprian Ștefan, directorului Muzeului ASTRA. „Vreau să vă spun punctul meu de vedere ca manager, ca om de cultură cu ceva experiență și rezultate care mă validează, legat de Filarmonica din Sibiu! Noi, toți care lucrăm în sectorul cultural public suntem angajați în baza unui contract și treaba noastră principala este să servim comunitatea! Când ai minim cinci concerte anulate pe motiv de grevă, rezultă că toate repetițiile si toate resursele instituției, inclusiv salariile au fost plătite degeaba de Consiliul Județean Sibiu! Că mai și dezamăgești publicul, dar mai ales copiii, în contextul în care extremismul crește, cum poți să spui că distrugi Filarmonica când de fapt ea a fost deja slăbită rău din momentul circului! Am verificat! S-au luat toate măsurile și nimic!  Între timp României i-a trecut glonțul pe la ureche. Și noi???”, se poziționează Ciprian Ștefan de partea managementului Filarmonicii.

Replica sindicaliștilor Filarmonicii la îndepărtarea a nouă dintre instrumentiști: nu se fac economii, dimpotrivă. Val de reacții pro și contra, inclusiv de la noul sindicat înființat

Ciprian Ștefan. Sursa foto: Silvana Armat / Turnul Sfatului

În sprijinul conducerii Filarmonicii a intervenit și Paula Gherasim, membră a orchestrei sibiene, instrumentistă la vioară. Ea este liderul unui sindicat înființat recent în cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu, pe lângă cel existent, SAIFS.

„Ultimii aproape trei ani din viață mi i-am petrecut ca angajată a Filarmonicii de Stat Sibiu. Ca artist instrumentist am remarcat o deosebită dedicare și profesionalism din partea conducerii în toate situațiile pe care le-am întâmpinat, iar sprijinul și respectul mi-au confirmat calitățile umane necesare în mediul cultural. Regret că observ o mare dezinformare în mediul on-line, chiar din partea unor colegi artiști în ceea ce privește reorganizarea instituției. Să nu uităm că Sindicatul Artiștilor Instrumentiști ai Filarmonicii Sibiu a protestat prin grevă și comportament inuman, împiedicând desfășurarea a numeroase concerte simfonice, totul pentru că programul, mai mult decât normal și firesc pentru acest tip de instituție li se pare prea obositor, dar, salariile lor nu sunt cele mai mici. Mai mult, am fost dată în judecată de către acest sindicat pentru câștigarea unui concurs. Recent, am susținut un recital în sala Thalia alături de foști colegi studenți, care au fost pe deplin încântați de condițiile pe care le avem, amabilitatea personalului și profesionalismul de care au dat dovadă, dar, siderați de acțiunile greviștilor și motivele pe care le susțin în tot acest presupus scandal. Salvarea Filarmonicii de Stat Sibiu se poate întâmpla doar prin aceste măsuri! Restul e pentru un teatru ieftin!”, a scris Paula Gherasim pe pagina ei de Facebook.

Citește și Proiect: Filarmonica Sibiu dă afară nouă instrumentiști, inclusiv liderul de sindicat, pe motiv că e mai ieftin să ia colaboratori. Alte nouă posturi se înființează. „Filarmonica încetează să existe ca ansamblu”

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

24 de răspunsuri

  1. Avatar Pol-Pot
    Pol-Pot

    E de remarcat „personalitățile” ce-l sustin pe manager. Întâi e susținut de „șeful de la ceaune” -alt manager de sub aripa Cimpencei. Probabil sustinerea vine în urma unui ordin de la CJ. Apoi alte laude vin de la o ilustra necunoscuta, angajata la filarmonica în mandatul de aur a managerului, printr-un concurs discutabil. Apoi aceasta necunoscuta s-a remarcat prin faptul ca conduce noul-infiintat sindicat si nici nu ne e greu sa intuim ca e doar o marionetă in mâinile managerului Lupeș. Și poate ca tot ce spune și scrie o face după dictare.

    43
    12
  2. Avatar Virginia
    Virginia

    Dubioasa a fos de la început afirmația ca managementul are costuri de 1100 lei/colaborator pentru un concert. Cazare, masa și plata muncii pentru 4-5 zile, 1100 lei? Deci managerul in declarația lui manipulează calculele astfel încât sa para ca face economie desfiintand posturile? Ce înțeleg eu – elimina pe cei mai vocali contestatari, aduce un număr egal de politruci-nepoti-fufe, taietori de frunzela caini, apoi plătește zilieri (deplasare, cazare, onorariu) si ne minte ca face economie!

    43
    9
  3. Avatar ****
    ****

    Ce cuvinte meșteșugite, dar puțin lemnoase are aceasta susținătoare a managerului…Si practic, ea, in mare parte, aruncă acuze catre colegii ei ceea ce ne duce cu gândul la faptul ca altcineva a scris discursul pentru ea. Oare cine ar putea scrie și dicta pentru ea? Sa fie chiar managerul care i-a înlesnit angajarea pe alte criterii decât cele profesionale? Si care a numit-o sefa la sindicatul nou-infiintat, un sindicat paralel ce vrea sa mimeze „lupta”. Oricât ar mima siderarea, toți știu realitatea din filarmonica si adevărata față a managerului.

    44
    8
  4. Avatar MM
    MM

    În România, cuvîntul criză e atît de des folosit – și-n contexte atît de diverse –, încît pare să acopere starea de normalitate. Criză politică, criză morală, criză socială, criză energetică – criza pare că e generală și perpetuă. Dintre toate, criza economică pare cea mai adîncă și mai greu de depășit. Încă de anul trecut, dinaintea alegerilor, se vorbea, ca despre o fantomă, de deficitul bugetar uriaș, de datoriile care trebuie recuperate, de măsuri de reducere a cheltuielilor. Ce înseamnă toate acestea, concret, vom afla în curînd, odată ce noul guvern își va prezenta soluțiile anti-criză. Deocamdată putem doar să ne închipuim – pentru a putea găsi contra-soluții – ce înseamnă austeritatea pentru, de pildă, domeniul culturii. Care, nefiind nicicînd răsfățat cu o susținere generoasă, ci doar cu vorbe dulci din partea guvernanților, cunoaște mult mai bine decît altele și ce înseamnă criză, și ce este austeritatea. Managerii instituțiilor de cultură au învățat, cu timpul, să gestioneze lipsurile, să improvizeze, să evite colapsul prin soluții de avarie. Cu toate bunele și relele care decurg de aici. Multe instituții publice funcționează la limita de supraviețuire. Puține sînt cele care fac și performanță.

    13
    3
  5. Avatar Sparrow
    Sparrow
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    15
    42
  6. Avatar Sebastian
    Sebastian

    Citesc printre randuri ca la filarmonica exista un nou sindicat, recent infiintat. Deci managerul e incompetent chiar si in directia malefica in care merge? Orice manager de top ar fi incercat sa „acapareze” sindicatul deja existent, inainte de a intra in conflict cu acesta. Deci, prioritatea numarul unu era eliminarea sau atragerea potentialei opozitii. Acum e tarziu si in plus infintarea unui sindicat condus de o marioneta e dubios si inutil. Poate e util pentru Paula Gherasim, sa fie si ea cunoscuta in afara filarmonicii…

    35
    6
  7. Avatar Vestemean
    Vestemean

    Daca propunerea conducerii va trece de votul Consiliului, ceea ce e destul de probabil, vor fi minim 9 artisti si cu mine 10 ce ne vom apuca de strans semnaturi pentru referendumul de demitere a Consiliului. Lista cu „nefacute” a „alesilor” judeteni e lunga – spitalul nou, spitalul vechi, centuri, piste de biciclete, chirii, leasing, dublarea costurilor la cladirea CJ etc.

    42
    9
  8. Avatar Pol-Pot
    Pol-Pot

    Oricâte argumente s-ar aduce, decizia e politica și partidul unic PNL+PSD are majoritatea in consiliu. Nu cred ca vor exista dizidenți la vot. Cimpean îl adora pe Lupes, Bichicean îl susține. FDGR, AUR, USR -Ca de obicei „votul dumneavoastră nu contiază” Cimpean dixit. Alea iacta est – am intuit de demult ca managerul își urmărește răzbunarea cu prețul distrugerii filarmonicii. Nu suportă sa piardă – a pierdut când justiția i-a infirmat deciziile de concediere a angajaților iar acum le desființează posturile. Trăsături de caracter patalogice.

    43
    2
    1. Avatar Sandokan
      Sandokan

      Și dacă joi in ședința CJ se va vota contra sau se va retrage propunerea va renunta managerul la planul lui? Sau va plăti CJ încă câteva mii de lei ziariștilor mercenari pentru a influența opinia publică și a slabi sprijinul de care se bucura acum artistii angajati ai filarmonicii? Vor mai fi cheltuie sume din bugetul public pentru a denigra și ostraciza pe toți ce i se opun managerului în drumul lui de distrugere a instituției!

      19
      15
    2. Avatar @Sandokan
      @Sandokan

      120.000 lei a plătit in luna aprilie 2025 CJ pentru „Servicii de informare a cetățenilor despre activitatea desfășurată de către Consiliului Județean Sibiu, prin intermediul presei scrise, online și audio-vizuale locale”. 120.000 lei către zece firme ce au ziar on-line. Majoritatea deja cântă maneaua managerului în timp ce aruncă cu acuze către angajați. 120.000 lei din banii bugetului județului pentru a dezinforma, printre altele, despre situația reala de la Filarmonica. Atât timp cât primesc bani, e greu sa fie publicat alt adevăr decât cel al duamnei Cimpean și a maestrului chimist, dirijor si manager Lupeș. Când banul apare adevărul dispare. Respect Turnulsfatului.ro pentru imparțialitate. Sursa informațiilor despre achiziții e la https://sicap.ai/achizitii-offline/autoritate/6847

      1
      0
  9. Avatar Ovidiu Oanta
    Ovidiu Oanta
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    19
    39
    1. Avatar Pol-Pot
      Pol-Pot

      De unde ai mai spus astea, din rolul de manager? Jignirile pe care le arunci pe aici te vor da de gol indiferent de forma pe care o alegi. E bine în concediu medical? Cu fisura cum mai e, se vindecă? Așteptăm filmările ce sa-ti susțină acuzațiile și sa vedem cum ai fost agresat și sechestrat! Sau nu există?

      31
      7
  10. Avatar Vivi Dragan
    Vivi Dragan

    Oare unde am mai auzit de infiintarea unui nou sindicat care sa se opuna celui existent ? Oare sa nascut o noua mafie in Sibiu ? Cat despre **** tip Stefan nimic nou sub soare. In ritmul asta PNL si PSD vor lua la Sibiu peste 3 ani maxim 10 la suta. Iar daca Campean sau Bichician il iubesc asa tare pe Lupas de ce nu il iau acasa. Si dupa se mira aceste partide ca nu au avut candidat in turul 2 la prezidentiale si au trebuit sa se lipeasca de Nixusor Dan. Am vazut pe gretoasa de Turcan cum se lingusea pe langa Nicusor Dan. Nu e de mirare ca PSD,PNL,FDGR sunt in picaj la Sibiu daca citesti cine sunt conducatorii : Trif, Campean, Porr. Fac pariu cu oricine ca cele 3 nu vor depasi 10 la suta la Sibiu.
    (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului licențios)

    46
    20
    1. Avatar Gogu
      Gogu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      7
      27
  11. Avatar A
    A

    mergeti in instanta cei afectati de „desfiintarea” posturilor. desfiintarea nu este efectiva, in sensul dat de codul muncii. si veti castiga, cu siguranta.

    37
    0
  12. Avatar Krisztina
    Krisztina

    Pentru contractele de colaborare se plătesc doar 6% taxe, nu 40,5% cum scrie în articol…deci onorariul net la 1100 lei brut este de 1034 net, la 1200 lei este 1128 iar la 1500 este 1410.
    Se scade transportul ( care poate fi 300 de lei – decont benzina, sau 150 lei bilet de tren sau 80 de lei bilet de autobuz)
    Filarmonica are câteva camere unde sunt cazați colaboratorii pe perioada repetițiilor.
    cum era aia cu ”stop dezinformare” ?

    15
    15
    1. Avatar Lomnasan
      Lomnasan

      Ok, fie asa cum spui, ești bine informata – poate ești sau ai fost angajată. Asa știi și de camerele de cazare și eventuale audiții private. Până acum toți colaboratorii s-au cazat în camerele filarmonicii? Oricum ar fi, cine va veni sa muncească pentru 2-300 lei pe zi și apoi sa se cazeze în igrasia din subsol? Vor veni doar amatori, studenți sau incompetenți wannabe. Si totul de dragul economiei ce se anulează prin angajarea unor birocrați impuși de partid.

      26
      6
  13. Avatar Asdfasdf
    Asdfasdf
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    9
    31
    1. Avatar BFO
      BFO

      BFO este numele orchestrei înființate de Lupes Cristian, organizator de concerte. Rezultate zero. Deci calea indicată de dumneavoastră a fost încercată chiar de promotorul principal a acestei idei de privatizare. Și a eșuat lamentabil. Si apoi ce mai trebuie privatizat, invatamantul, politia, pompierii? Nici ei nu-si „scot salariile”! Apoi in acești doi ani de care ziceți, războiul purtat de manager ai CJ e total si include plati către unele fițuici cu pretenții de ziar pentru propaganda și insultarea și denigrarea angajatilor.

      33
      2
  14. Avatar Sibian
    Sibian
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    10
    22
    1. Avatar George Ion
      George Ion

      Iată, din nou discursul managerului. Aceeași placa stricată, aceleași insulte, neadevăruri jigniri și mizerii. Iată cum se încerca manipularea percepției publice despre adevăratele victime – angajatii filarmonicii. Un caracter bolnav care încearcă răzbunarea cu orice preț inclusiv ruina institutiei și chiar ruina personală.

      22
      3
  15. Avatar Pentru ca
    Pentru ca

    Orchestra e sport de echipa. Cei care nu se joaca frumos, pot sa plece. Mi se pare normal. Nu te obliga nimeni sa stai la un loc de munca daca nu iti convin conditiile si salariul. Si eu as fi facut acelasi lucru, oricum nivelul Fila Sibiu a scazut enorm. Doar programe incropite si usurele.

    5
    5
    1. Avatar George Ion
      George Ion

      Dacă e sport de echipă îți pemiti ca să lucrezi cu coechipieri zilieri? Cum se sudează echipă astfel? Azi cu Gigel mâine cu Dorel? Supărarea angajatilor nu e de la bani sau munca ci de lipsa de predictibilitate și abordarea neprofesionista a managerului ceea ce duce nivel scăzut și programe ușoare și încropite.

      23
      2
  16. Avatar Hermannstadt
    Hermannstadt

    Sa mă ….in muștiucul vostru de trântori.Ce atâtea articole despre nulitățile astea?

    0
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate