Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Proiect: Filarmonica Sibiu dă afară nouă instrumentiști, inclusiv liderul de sindicat, pe motiv că e mai ieftin să ia colaboratori. Alte nouă posturi se înființează. „Filarmonica încetează să existe ca ansamblu”

Traian Deleanu
49
concert-filarmonica-sala-thalia-25cr

La propunerea conducerii Filarmonicii de Stat, președinta Consiliului Județean Sibiu a inițiat un proiect de hotărâre care prevede desființarea a 18 posturi, dintre care nouă vacante și nouă ocupate de instrumentiști. Proiectul apare după doi ani de greve și proteste continue la Filarmonică, sindicaliștii anunțând că vor ataca eventuala hotărâre astfel adoptată în instanță.

Publicitate
Publicitate

Reorganizarea Filarmonicii de Stat Sibiu, propusă de conducerea instituției, este motivată prin eficientizarea cheltuielilor și ca rezultat al „unei evaluări ample”, care a luat în calcul și „discontinuitățile existente”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre care urmează să fie supus votului consilierilor județeni în ședința programată joia viitoare.

„Ținând cont de faptul că se urmărește organizarea în condiții cât mai profitabile, precum și eficient a activităților, întrucât eficiența economică nu presupune numai diminuarea propriu-zisă a cheltuielilor, ci și maximizarea rezultatelor prin raportare la costuri, stabilirea gradului de încărcare a fost determinat prin analiza atribuțiilor prevăzute de fișele de post și de nevoia de utilizare efectivă a personalului pentru activitățile specifice ale instituției”, se arată în nota de fundamentare citată.

E mai ieftin cu colaboratori. Primul exemplu dat este cel al liderului de sindicat

Din cele 18 posturi propuse a fi desființate, nouă sunt vacante: opt sunt pentru instrumentiști (artiști sau soliști, aceștia din urmă având salarii mai mari), iar unul de consultant artistic.

În ceea ce privește posturile ocupate propuse a fi desființate, două posturi sunt de solist instrumentist (la pian și respectiv, violoncel), restul fiind de de artist instrumentist din compartimentele flaut, trompetă, fagot, trombon, tubă și harpă.

Pentru cele nouă posturi ocupate propuse a fi desființate, conducerea Filarmonicii aduce două categorii de argumente: unul financiar și unul care ține de bucătăria internă a unei orchestre. Acest din urmă set de argumente aduce în discuție „apetența publicului pentru muzica din secolele trecute”, indicând faptul că pentru un repertoriu care înclină spre muzica secolelor XVII – XVIII (sunt amintiți Bach, Vivaldi, Händel) este nevoie de o anumită structură a orchestrei.

Cel de-al doilea argument adus de conducerea Filarmonicii indică faptul că este mai ieftin să invite instrumentiști colaboratori, decât să plătească instrumentiști angajați. Iar relevant este faptul că – la o primă vedere – posturile propuse a fi desființate sunt ocupate de membri ai Sindicatului Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat (SAIFS Sibiu), care de mai bine de doi ani solicită demisia managerului Cristian Lupeș. 

De altfel, primul exemplu dat de conducerea Filarmonicii pentru a demonstra că le-ar fi mai ieftin să încheie contracte punctuale, cu colaboratori, decât să aibă angajați instrumentiști este cel al postului de solist instrumentist la pian, post unic în orchestră și care este ocupat în prezent de Monica Florescu, liderul de sindicat al SAIFS. Potrivit raportului Filarmonicii, aceasta a interpretat în 25 de concerte în cursul anului 2024, primind un salariu brut pe tot anul în sumă de 180.840 de lei (salariu lunar brut de 15.070 de lei). Dacă ar renunța la acest post, iar în concertele pentru care au nevoie de instrumentist la pian ar chema colaboratori, Filarmonica ar economisi peste 153.000 de lei. „Daca instituția ar fi avut un colaborator invitat la același număr de concerte, respectiv 25, suma brută reprezentând onorariul (inclusiv transport + cazare – în majoritatea cazurilor) ar fi fost în medie de 1.100 de lei pe concert, iar suma brută aferentă celor 25 de concerte pe 2024, ar fi de 27.500 lei. Economie contract drept autor cu colaborator = 153.340 lei”, scrie în nota de fundamentare invocată.

Citește și În anul cu 17 greve și 17% mai puțini spectatori, toți și-au luat integral salariile și sporurile. Filarmonica Sibiu cere peste 30.000 de euro de la sindicaliști

Conducerea Filarmonicii mai dă drept exemple postul de artist instrumentist la tubă (17 concerte în 2024, 148.752 de lei salariu brut în 2024 vs. 20.400 de lei colaborator) și, respectiv, la harpă (18 concerte în 2024, 149.900 de lei salariu brut în 2024 vs 27.000 de lei colaborator).

Publicitate

Am solicitat liderului de sindicat, Monica Florescu, o reacție la argumentele financiare aduse de către conducerea Filarmonicii în ceea ce privește desființarea postului pe care ea îl ocupă. Liderul de sindicat a anunțat că va transmite o replică.

Proiect: Filarmonica Sibiu dă afară nouă instrumentiști, inclusiv liderul de sindicat, pe motiv că e mai ieftin să ia colaboratori. Alte nouă posturi se înființează. „Filarmonica încetează să existe ca ansamblu”

Monica Florescu, liderul de sindicat al SAIFS. Sursa foto: Facebook / SAIFS

Alte nouă posturi se înființează

Conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu propune și înființarea altor nouă posturi, dar nu în cadrul orchestrei, ci în administrație „unde există în prezent un deficit foarte mare de personal”. Managementul Filarmonicii arată că, în timp ce orchestra este implicată în aproximativ 50 de concerte pe an, administrația este implicată în organizarea a peste 200 de evenimente. Iar dacă instrumentiștii pot fi înlocuiți cu colaboratori, conducerea Filarmonicii susține că nu același lucru se poate întâmpla și în administrație. „Remarcăm faptul că lipsa personalului din cadrul orchestrei poate fi suplinită cu colaboratori săptămânali, așa cum se întâmplă la toate orchestrele, dar personalul administrativ trebuie să cunoască în amănunt modalitatea de desfășurare a evenimentelor organizate și nu poate fi completat de la un eveniment la altul”. Sunt propuse a fi înființate două posturi de șef de serviciu în cadrul compartimentului conducere, un post de șef de orchestră, unul de producător delegat și unul de impresar artistic în cadrul unui nou compartiment și trei posturi de referent în compartimentul financiar-contabil, juridic și salarizare.

Practic, în urma reorganizării este propusă înființarea unui nou serviciu. „Astfel componența Serviciul artistic, organizare spectacole, relații publice, marketing, propunem să fie: consultant artistic, secretar muzical, producător delegat, impresar artistic, secretar relații publice, secretar marketing, referent bibliotecă, șef orchestră, dirijor, concert maestru 1, concert maestru 2, solist concertist, la care se adaugă angajații in compartimentul orchestră”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În urma tuturor acestor modificări, conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu susține că vor face o economie anuală la cheltuielile de personal în sumă de 1,56 de milioane de lei.

Revoltă în rândurile sindicaliștilor

În procesul verbal al ședinței Consiliului administrativ al Filarmonicii din 16 aprilie 2025 – ședință în care s-a luat decizia propunerii reorganizării mai sus descrisă – este consemnat faptul că  Monica Florescu, liderul SAIFS, a „absentat neanunțat nemotivat”. Pentru cititorii Turnul Sfatului, Monica Florescu arată că lucrurile au stat altfel și că ea a solicitat conducerii ca ședința pentru desființarea de posturi să fie organizată în format fizic, și nu on-line. „Nu au dorit. Au consemnat că nu am venit, au luat decizia și gata. Am scris mai multe adrese în care am cerut o întâlnire, o consultare cu colegii ale căror posturi sunt propuse spre desființare. Am specificat că datorită greutății subiectului este necesar să ne vedem pe viu. Nu au avut curajul”.

Monica Florescu susține că dacă plenul CJ va aproba reorganizarea propusă de conducere „Filarmonica încetează să existe ca ansamblu”.

Proiect: Filarmonica Sibiu dă afară nouă instrumentiști, inclusiv liderul de sindicat, pe motiv că e mai ieftin să ia colaboratori. Alte nouă posturi se înființează. „Filarmonica încetează să existe ca ansamblu”

Războiul dintre conducerea Filarmonicii și sindicaliști i-a determinat pe cei din urmă să intre în greva foamei. Sursa foto: Facebook / SAIFS

Georgel Petrache, liderul Blocului Național Sindical Sibiu la care a aderat și SAIFS, apreciază că propunerea conducerii Filarmonicii maschează o „concediere colectivă” care vizează membrii de sindicat. „Se urmărește o concediere mascată la limita concedierii colective, din calculele noastre urmând a fi concediați nouă salariați (limita pentru concediere colectivă fiind de zece salariați). Probabil că măsura concedierii se va aplica doar salariaților membri de sindicat. În timp ce personalul orchestrei este concediat, conform documentelor inițiale se urmărea înființarea unor noi posturi de conducere”, arată Petrache pentru cititorii Turnul Sfatului.

Consultă aici, în format integral, nota de fundamentare elaborată pentru reorganizarea Filarmonicii

Proiectul de hotărâre a fost publicat chiar în ziua în care sindicatul anunța faptul că și-au încetat protestul cei șapte instrumentiști care au intrat de săptămâna trecută în greva foamei.

Citește și Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica Sibiu anunță încetarea grevei foamei

Nu este pentru prima dată când conducerea Filarmonicii propune modificarea organigramei. Citește și Cine-a modificat organigrama? O „greșeală” care elimina inclusiv postul liderului de sindicat a amânat din nou discuțiile de la Filarmonica Sibiu

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

49 de răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil

    Recital de pian cu Raluca Turcan.

    59
    7
  2. Avatar Ovidiu Oanta
    Ovidiu Oanta
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    17
    35
  3. Avatar Lupu cel slugarnic cu 7,50 pe posturi mari’
    Lupu cel slugarnic cu 7,50 pe posturi mari’

    Extraordinar cum se „rezolvă” conflictele pe aici: dai afară pe cineva și gata, toată lumea e fericită! Ce exemplu minunat de corectitudine! Nea’ lupu cel beteag!
    Lupu’ music ruination Srl

    70
    18
  4. Avatar Pixul Bick
    Pixul Bick

    E vorba de ființe umane cu drepturi depline și obligații depline.
    Amândouă părțile au întins coarda și s-a rupt.
    Pe de o parte arta costă și trebuie plătită nu lăutărește -} vezi manelizarea Sibiului (copiii din liceele de „top/flop” ascultă doar manele)
    Pe de altă parte politicizarea mișcării sindicale până la zeci de greve ce zdruncină pacea sicială cu un public tot mai răzleț și mai îmbătrânit.
    Nu transformați concertul simfonic filarmonic în tonomat… Urmează ca și directorul de orchestră să fie chemat cu contract individuală pe fiecare concert?
    Urmează ca managerul să fie înlocuit cu AI?
    Omul nu este un Bick să l arunci la gunoi când nu mai scrie sau nu mai rade.

    81
    8
    1. Avatar Claudiu
      Claudiu

      Corectă afirmația că un om nu este și nici nu va fi un dispozitiv de unică folosință.
      Însă,la un moment dat e necesar ca omul în discuție să înceapă să înțeleagă că a cam trecut vremea in care ești angajat „pe viață” într-un post plătit de la buget. Adică din taxele și impozitele luate cam cu japca de la alții.
      Nu cred că proiectul va aduce ceva bun mai ales în forma actuală. Și mi-am exprimat opinia , egal că va fi sau nu publicată.
      Însă trebuie sa existe o separație in abordarea problemei.
      Omul cu drepturi, obligații, felul personal in care vede și înțelege viața sau locul de unde primește salariul și comportamentul care, de la un punct încolo, a început să devină aberant
      Sa stai prin tribunale, prin greve sau demonstrații după care sa încasezi integral salariul e orice altceva decât comportamentul unui adult care lucrează câteva ore pe zi în condiții deloc vitrege. Nu trebuie uitat că situația deja durează de ani de zile și cam toată lumea (mai mult sau mai puțin mimat) căuta so dorea o rezolvare și o încetare a respectivului conflict.
      Comentatori de pe margine fiind, nu avem datele necesare pentru a putea spune mai mult sau mai clar.

      40
      24
  5. Avatar Pol-Pot
    Pol-Pot

    Se potrivește zicerea:” șapte cu mapa la unu’ cu sapa”. E probabilă o înțelegere între manager si „politicul” ce-l susține, astfel primul se obține concedierea angajatilo ce-l încurcă iar partidul creează posturi de frecat menta pentru politruci. Win-win și adio calitate.

    59
    12
    1. Avatar Lomnasan
      Lomnasan

      Planul acestei „concedieri colective” s-a făcut cu doi ani în urmă. Din momentul în care angajații au inceput sa reclame abuzurile și sa protesteze prin greve. De atunci au fost hăituiți, blamati și acuzați. De atunci a platit Cimpean o parte din presă sa arunce cu noroi in angajații filarmonicii, ca să pregătească opinia publica pentru marea reformă- în link e contractul dintre CJ și fituica sibiană ce se pretinde independenta si campiana la acuzat anagajatii si pupat
      ** *** managerul https://sicap.ai/achizitii-offline/contract/100986219.

      7
      1
  6. Avatar Claudiu
    Claudiu

    Așadar, din 60 de instrumentiști, încetează contractul de muncă pentru 9 și se aduc colaboratori pentru eficientizare financiară.
    Care chiar sună bine, chiar pare că ar face sens în actuala criză de bani și de fonduri. Deși e discutabil și rămâne de văzut cum se vor armoniza colaboratorii cu restul orchestrei și când sau cum se vor putea face repetițiile în formulă completă .
    Însă una peste alta, mai ieftin și cel puțin la acel nivel al calității, de ce nu: cred că așa ar gândi orice om normal.
    Doar că , în opinia mea, e un proiect menit doar să mascheze nu doar finalizarea unui conflict care a durat mult prea mult în cel mai brutal mod ci să ii dea și câștig definitiv de cauza managerului; respectiv uneia dintre părțile implicate în conflict.
    Când pui pe liber 9 „muncitori” și infintezi posturi pentru cam același număr de „funcționari” nu prea văd unde e creșterea de calitate în actul artistic.
    Presupun că se vor face niște concursuri de formă pentru ocuparea acestor posturi (sinecuri mai mici sau mai mari, cel puțin) și apoi se vor plăti salarii pentru 9 angajați permanenți. Mai mult sau mai puțin de formă.
    Adică, până la urmă, vorbim de o activitate care implică instrumente muzicale și instrumentiști. Dar posturile nou propuse sunt de ” referent în compartimentul financiar-contabil, juridic și salarizare (3)”, producător delegat (bla-bla) și „două posturi de șef de serviciu în cadrul compartimentului conducere” și doar 1 singur dirijor !!!
    Se poate mai vag decât acel „șef serviciu in cadrul compartimentului conducere”? Și nu un post ci două .
    Să fim serioși , nu vorbim despre Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, Berliner Philharmoniker din Berlin și New York Philharmonic că să fie nevoie de producători delegați și șefi peste șefi la compartimentul conducere.

    51
    7
  7. Avatar Colaboratorul
    Colaboratorul

    Ce tută!
    Cum să-ți permiți să concentrezi un ansamblu prin prisma unor venituri și să afirmi ca colaboratorul ar fi o variantă ideală?
    Adică un fel de muncitor cu ziua într-o orchestră ce-ar trebui să aibă o continuitate și o înțelegere profundă a ceea ce înseamnă un repertoriu- dincolo de acesta.
    Nu mai bine faceți un cvartet iar stimatul director să aibă un post pentru batutul piciorului căci priceperea dansului nu mai e esențială pentru un asamblu de asemenea dimensiuni și a repertoriului din sec al III-lea?
    Poate umblati pe la filarmonicile mari din lume și le expuneți gândul de oieri cum ar fi ideal să funcționeze o astfel de instituție.
    Oare în sânul administrației locale cum de n ați reușit să mai reduceți din bobițele care nu și au niciun rol și să umblați cu tot felul de colaboratori în lesă?
    Ce vampiri verzui și ce interese între instituții!

    50
    9
    1. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      4
      11
    2. Avatar Marian Budrala
      Marian Budrala

      Cum crezi ca s-au tinut si pana acum concertele, daca parte dintre muzicieni erau in greva? S-au contractat colaboratori

      1
      0
  8. Avatar Sparrow
    Sparrow
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    19
    48
    1. Avatar Lomnasan
      Lomnasan

      Sunt categorii profesionale care nu sunt „eficiente” din punctul tău de vedere- poliția, invatamantul, cultura, sanatatea, pompierii. Acestea nu sunt domenii productive dar totuși trebuie sa existe și implicit susținute de stat. Iar tu ci discursul tău arăți răutate și superficialitate.

      48
      10
    2. Avatar @Lomnasan
      @Lomnasan
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      1
      12
    3. Avatar Sparrow
      Sparrow
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      1
      13
    4. Avatar Javert
      Javert
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      1
      14
  9. Avatar Pol-Pot
    Pol-Pot

    Managerul ce propune asa inepție are studii de management la săpat șanțuri, doar acolo poți lua zilieri. Practic asta înseamnă ce vrea el, Filarmonica ce zilieri. Eu consider ca orchestra perfomeaza pe baze coeziunii de grup a sinergiei obținute prin lucru mult împreună. Si asta se obține în timp. Iar lucrul cu zilierii nu asigura performanta. In plus, „colaboratorii” zilieri sunt doar cei fara job stabil si dispusi sa se deplaseze din tara în Sibiu, adică tineri fără experiență. Managerul ne arunca praf în ochi cu cifre și economii dar nu zice nimic de calitate. Orchestra cu zilieri o sa perfomeze ca o echipa de miuța formată ad-hoc după un grătar.

    56
    11
  10. Avatar FLOD
    FLOD

    Penalii astia de la CJ sunt de o prostie rara. Pe modelul acesta desfiintam echipa de fotbal si chemam colboratori cand avem meci, ca e mai ieftin. *** nu intelege ca nu poti pregati o orchestra pentru concert, fara repetitii impreuna. Ca nu e ca si cand inlocuiesti pompa de injectie la masina, cu alta care trebuie sa mearga. Decizia este total lipsita de noima si de sens. ***  sa il tina cu orice pret, dupa doi ani de proteste si scandal.
    (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului licențios)

    60
    9
  11. Avatar Kokos
    Kokos

    Băi, mă leși? 1100 lei costă un colaborator la un concert , inclusiv transportul și cazarea lui? Ce minciuni poate să toarne conducerea Filarmonicii!

    73
    9
    1. Avatar Pol-Pot
      Pol-Pot

      Ne iau drept prosti! Mint, ca intotdeauna. Zilierul are cinci nopți de cazare – minim 250lei x 5=1250 lei. Deplasare minim -200 lei. Masa 5×50 lei=250 lei. Onorariul, daca e platit ca un sapator de sant -5×200 lei? Deci, pentru un salahor ar fi plătit minim 2700 lei. Dar un artist?

      12
      2
    2. Avatar Adi
      Adi

      Iar acesti 1100 lei reprezinta suma bruta pentru un pianist solist! In schimb avem nevoie de „secretar marketing, referent bibliotecă” si alte asemenea… Din ambitia presedintei CJ de a-l mentine cu orice pret pe acest manager, aceasta este in stare sa ravaseasca intreaga institutie. Este ca si cum am da foc padurii ca sa prindem cucul…

      13
      0
  12. Avatar Sibian
    Sibian

    Adică da afara furnicile și angajează trântori la mutat hârtii. PNL în toată regula PSD-ista. Bolojan are habar ce fac cutrele PNL-iste la Sibiu? Oare la Aeroport nu se aplică aceeași schema sau la Consiliul Județean. Cu colaboratori direcți iese mai ieftin. Și asa platesc angajați și apoi dau o groaza de bani pe tot felul de servicii.

    62
    13
    1. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      1
      12
  13. Avatar Horia
    Horia

    Extraordinar mod de rezolvare al problemei.Conducerea Consiliul Județean clama că nu ținea partea managerului in această disputa ,dar intervine prin mijloace specifice pentru rezolvarea ei.In mintea unora de acolo o orchestră sudata se tine cu colaboratori care vin direct la concert și reușesc perfect integrarea Intr un program artistic, că doar sunt cei mai experimentați și mai ieftini colaboratori.Apoi povestea cu cele 9 posturi noi ( la enumerarea cărora Turnul Sfatului, v-a scăpat unul) este mirobolanta, prin necesitatea personalului administrativ fiind mascată de fapt dorința de a mai adaugă în schema 3 șefi pentru că șefii erau cei care le lipseau cei mai mult, doar ei cară pe umeri responsabilitatea evenimentelor și fără ei nici o orchestra nu poate efectua vreun sunet.Clar o alta măgărie a Consiliului județean care se va ascunde in spatele necesității reorganizarii pentru a putea scăpa de sindicaliști.

    55
    7
  14. Avatar John
    John

    E stilul „Danelei” de a rezolva lucrurile.
    Fie-mi-ar scârbă de ea, zici ca si-a luat județul pe persoană fizică!

    57
    7
    1. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      1
      12
  15. Avatar Rady
    Rady
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    23
    43
  16. Avatar Sibian
    Sibian

    Nu stiu cum sta la capitolul logica si matematica managerul securist dar la o privire mai atenta mie imi da cu virgula:
    1. Cum departamentul administrativ este implicat in 200 de proiecte si orchestra are 50 de concercete? Pai logic este sa corespunda numarul de concerte ale orchestrei cu numarul de evenimente pentru ca aparatul administrativ lucreaza pentru Filarmonica, nu pentru evenimentele obscure la managerului numarate ca in Caragiale ,, doua la primarie, doua la scoala de fete, 42 de steaguri, parol”.
    2. Prea inteligentul manager uita in analiza pe care o face ca desfinteaza 8 posturi si infiinteaza alte opt administrative care vor trebui platite. Posturile nu sunt de debutanti asa ca salariile nu vor fi minime pe economie. Unde este economia?
    Cu alte cuvinte pleaca 8 oameni, vin alti oameni si in plus va avea nevoie de colaboratori pentru muzicienii care vor fi concefiati pe care va trebui sa-i plateasca.
    Si exemplele pot continua.
    De fapt vrea sa scape de oamenii incomozi . Ramane de vazut ce va face madama. Pentru ca daca aceasta Hotarare de Consiliu va fi aprobata, repercusiunile se vor vedea in curand asupra imaginii deja sifonate a prea naritei.
    Si inca o intrebare: Consiliul Judetean nu are nevoie de reorganizare pentru ca este cam mult dioxid de carbon in cadrul institutiei pe cap de angajat
    Este bine de stiut ca toate institutiile din subordinea Consiliului s-au reorganizat numai Olimpul nu? Oare de ce? Ei nu au nevoie sa faca economie?

    48
    10
  17. Avatar Ema
    Ema

    Aberant. Ia sa plece toti artistii, sa cante administratia care „organizeaza evenimente”, vezi-doamne. Ca nu exista firme organizatoare pe care sa le angajeze „punctual”. Numai la Sibiu, minunata capitala culturala, se poate ajunge ca la filarmonica sa se cante „cu ora”, ca la nunta. Vine Gigi , pleaca Mimi, artisti angajati doar pt concert, si ceilalti ce sunt, muzica de fundal? Cultura si talentul costa, bre Campean et. co, auziti? Daca nu va permiteti filarmonica, puneti banda cu manele in Piata Mare, sa va cante de alean! Rusine!

    55
    13
    1. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      2
      15
  18. Avatar Sibian
    Sibian
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    21
    53
    1. Avatar Jijel
      Jijel

      Hi sictir!

      0
      2
  19. Avatar Marinescu
    Marinescu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    25
    60
  20. Avatar Horațiu
    Horațiu

    Daca dorim o eficiență sporita propun desfiintarea filarmonicii si invitarea pentru spectacole a celor de la Viena ,Timișoara, București,Craiova, Iasi. Scapam de toata TESA si conducerea care papă banii degeaba

    41
    12
    1. Avatar UnPSDist mandru
      UnPSDist mandru
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      17
      37
  21. Avatar GIL
    GIL
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    27
    52
    1. Avatar Lomnasan
      Lomnasan

      Deci pe vremea lui Bojin – adică managerul anterior, oamenii nu protestau, munceau și aveau și salarii mai mici? Si erau multumiti? Corect! Și acum de ce protesteaza? În mod clar noul manager Lupes a adus ceva în mijlocul orchestrei! Ce? Abuzurile, tirania și nepotismul. Management toxic!

      11
      3
  22. Avatar UnPSDist mandru
    UnPSDist mandru
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    21
    55
  23. Avatar Curios
    Curios
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    21
    48
  24. Avatar Gogu
    Gogu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    5
    21
  25. Avatar Aci Duțu
    Aci Duțu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    4
    21
  26. Avatar Cosmin Pavel
    Cosmin Pavel

    Propun sa se înlocuiască toți muzicienii cu contabili. Pentru o muzica cu adevărat eficienta.

    13
    0
  27. Avatar Teodora
    Teodora

    Sa desfiintezi posturi in timpul unor greve e nedemn. Dna Campean ar trebui sa faca un pas in spate din a-l mai sustine orbeste si neconditionat pe manager. Concertele se tin dupa repetitii, s-a facut o evaluare a costurilor cu colaboratorii daca acestia ar participa la repetitii? Sau cineva are impresia ca e ca la cules mere, vii, culegi si pleci cand se lasa seara?

    12
    1
  28. Avatar Cetățeanul Turmentat
    Cetățeanul Turmentat

    Știm noi pe cine vor fi angajați pe „posturile administrative”, concubine și rude de-a ghioceilor lui Lupeș, ăia care prin firmele lor au sifonat din banii publici că maram „consultare organizatorică” sau alți termeni dinastia corporatiști. Ia verificați puțin cu ce firme are el contracte și o să vedeți pe cine angajează, aceiași oameni, cu ghearele băgate in tot ce înseamnă evenimente muzicale în Sb. Sunt niște înțelegeri între Lupeș și anumiți instrumentiști(printre care unul care e certat cu toți muzicienii cu care a cântat vreodată, incluzând două trupe mari din Sibiu) să transforme Filarmonica în SRL-ul lor.

    17
    2
  29. Avatar Doina
    Doina

    Trebuie să recunosc că nu am logică de manager de… 10, ca dumneavoastră domnule Lupes. Ați avut parte și de o consiliere juridică sau e doar creație proprie această soluție?
    Nu de alta dar pare beton dacă are și girul CJ.
    Oferte de la alte Filarmonici nu ați primit? Ar fi păcat să nu bucurați și pe alții cu creativitatea dumneavoastră.
    Vă simțiți bine acum? Așa în general, că în particular nu ne interesează.

    17
    3
  30. Avatar Sibian autentic
    Sibian autentic

    Lupes vede totul prin prisma banilor și a orgoliului. Noi vom fugi de filarmonica un timp, datorita atmosferei. Așa ceva nu mă gândeam să vad. CJ este complice la ceste mizerii. Nu-i bai, putem face excursii in alte orașe cu filarmonica. Sibiul decade in mârlănie.

    10
    1
  31. Avatar HBomb
    HBomb
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    2
    46
  32. Avatar Livia
    Livia

    Cât de jos puteți coborâ în manipulare și dezinformare, dragi concitadini? Acum ați trecut la judecarea alegerilor politice ale instrmentistilor? Păi managerul cu atâția postaci (cultura să mai aștepte) nu tot politic este numit? Dubla măsură și promovarea disprețului față de cei care au drepturi egale de exprimare ca și noi toți nu credeți că se vede din avion? Ati reușit, felicitări tuturor acelora care au pus umărul la dezbinare în interiorul echipei de instrmentisti și managerul atât de eficient ( deși a scăzut drastic numărul de spectatori ce vin la concertele Filarmonicii Sibiu, este susținut necondiționat și mai ales politic de CJ SB) și restul iubitorilor de muzică de calitate din oraș sau în trecere prin orașul nostru.

    6
    1
  33. Avatar Semion Ortodocsu
    Semion Ortodocsu

    Ma bag si eu sa kant ,ma oricep la muzikuța si pot sa-i kant in strună lupului manager ! De la mine a invatat sa kante la fluier duoamna sefa!

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate