Trei bărbați din Sibiu, cu antecedente penale, au fost condamnați în primă instanță, de judecătorii de la Judecătoria Sibiu pentru furt calificat și complicitate la furt, victime fiind doi taximetriști. Cei trei sunau la taxi pentru diferite comisioane, apoi sustrăgeau alimentele și alcoolul comandat prin intimidarea șoferilor. Într-unul din cazuri, un taximetrist a fost lăsat inconștient în mașină, fără ca agresorii să alerteze autoritățile.
Pe parcursul procesului, inculpații nu și-au recunoscut vina, iar pedepsele primite sunt cuprinse între 6 ani - și închisoare cu suspendare. (Detalii, la finalul articolului). Sentința din 29 mai nu este definitivă, cei trei având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
În 2021, cazul taximetristului lăsat să zacă inconștient a stârnit ecouri în comunitatea sibiană. T.D. a fost lovit cu pumnul și, în cădere, s-a lovit cu capul de asfalt. A fost mutat în mașină și lăsat acolo timp de mai multe ore, până când a fost salvat de trecătorii care au sunat la 112.
Citește și Taximetristul sibian aflat în stare gravă la spital: „era un băiat extraordinar”
„Să măgărim un taximetrist”
Primul incident a avut loc în noaptea de 1 mai 2021, când un taximetrist a fost chemat să livreze o comandă de alimente, țigări și alcool, în valoare de 226 de lei, pe strada Fundătura Lupeni din Sibiu. Ajuns la destinație, șoferul a fost înconjurat de cei trei indivizi. Unul dintre ei i-a distras atenția cu injurii și amenințări, în timp ce ceilalți doi sustrăgeau bunurile de pe bancheta din spate a mașinii, se arată în descrierea faptelor reținute de instanță, publicate în motivarea sentinței, pe rejust.ro.
Victima a sunat la 112, iar la sosirea echipajului de poliție, inculpații au refuzat să deschidă ușa, continuând petrecerea.
Cinci zile mai târziu, în noaptea de 5 spre 6 mai 2021, cei trei au repetat scenariul, de data aceasta cu consecințe grave. Sub influența alcoolului, au comandat din nou un comision către aceeași adresă, cu scopul, în propriile lor cuvinte, „să măgărească un taximetrist,” adică, să facă o comandă de un comision la taxi, iar la sosirea acestuia să îi sustragă produsele fără să achite contravaloarea.
Victima a fost agresată după a cerut insistent achitarea comenzii.
Unul dintre inculpați „i-a aplicat o lovitură de pumn persoanei vătămate, în zona maxilarului inferior. Aceasta a căzut pe spate, fără a folosi mâinile pentru atenuarea căzăturii, s-a lovit cu capul de asfalt, în urma acestei căzături suferind un traumatism cranio-cerebral cu fracturi la nivelul craniului, care i-a pus în pericol viața și și-a pierdut cunoștința.”
În loc să sune la 112, agresorii au încercat să-l trezească stropindu-l cu apă. Văzând că nu reacționează, l-au ridicat de pe jos, l-au cărat de mâini și de picioare până la mașina proprie, parcată în apropiere, și l-au așezat pe scaunul șoferului. „Au închis portiera și l-au lăsat acolo, în speranța că nu o va vedea nimeni, iar fapta va rămâne nedescoperită”, se arată în descrierea faptelor reținute de instanță.
Ulterior, au intrat în locuință și au consumat alcoolul adus de victimă, fără să-i acorde acestuia ajutor medical și fără să alerteze autoritățile. Victima a fost descoperită abia în jurul orei 5 dimineața, în stare de incoerență, de către trecători care au anunțat salvatorii.
Judecătorii sibieni au reținut că faptele au fost comise „cu intenție directă, în mod repetat și premeditat”, iar probele – declarații, înregistrări audio-video, expertize medico-legale, bonuri fiscale, reconstituiri și recunoașteri din fotografii – „contribuie la stabilirea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a vinovăției inculpaților”.
„Atitudinea de a se ascunde și refuzul de a permite polițiștilor accesul în locuință întărește ideea că infracțiunile comise de inculpați nu au fost impulsive, ci au fost planificate dinainte”, se mai arată în motivare. Comportamentul ulterior agresiunii a fost de asemenea grav: „inculpații nu au acordat ajutor persoanei vătămate și nu au anunțat autoritățile competente să acorde ajutorul calificat, deși cunoșteau că victima a rămas în același loc”.
Pedepsele
Cea mai mare sentință a primit-o inculpatul B.I.B. - 6 ani şi 10 luni închisoare, în regim de detenție.
Instanța a reținut că infracțiunea de furt calificat comisă de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere că a fost săvârșită în mod premeditat, organizat și în grup, profitând de vulnerabilitatea victimei aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Inculpatul a avut un rol determinant, folosind diversiuni pentru a distrage atenția victimei, facilitând acțiunea celorlalți complici. Furtul a fost comis noaptea, într-un loc public, cu scopul de a obține bunuri pentru consum propriu, într-un moment ales pentru a reduce riscurile.
În ceea ce privește profilul inculpatului, instanța a reținut că acesta are 29 de ani, necăsătorit, cu 11 clase și fără loc de muncă, cu antecedente penale multiple, inclusiv pedepse cu executare.
De asemenea, acesta a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie, după ce fusese eliberat condiționat, ceea ce „evidențiază persistența în comportamentul infracțional și lipsa de reabilitare,” iar în timpul procesului „nu a dat dovadă de sinceritate, negând constant fapta.”
„Aceste elemente au condus la concluzia că inculpatul reprezintă un pericol social ridicat, iar fapta sa este agravată de recidivă și lipsa oricărei remușcări,” se arată în motivarea sentinței dată de judecători.
Inculpatul L.V. a primit 2 ani şi 5 luni închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 4 ani. Acesta are 29 ani, este necăsătorit, cu studii medii și fără ocupație. A mai fost condamnat pentru loviri și tulburarea ordinii publice, iar la proces a negat acuzațiile.
Infracțiunile au fost comise în concurs real cu alte fapte anterioare (lovire și tulburarea ordinii publice), pentru care avea o pedeapsă cu executare suspendată (11 luni). Instanța a anulat suspendarea anterioară și a contopit pedepsele, rezultând pedeapsa finală de 2 ani și 5 luni închisoare, dar cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 4 ani, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul penal (pedeapsa nu depășește 3 ani, inculpatul nu a fost anterior condamnat la peste 1 an închisoare).
Pe timpul supravegherii, acesta trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune, să comunice schimbările de domiciliu sau de muncă și să frecventeze un program de reintegrare socială. Acesta trebuie să presteze și 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității (în cadrul Primăriei sau unui muzeu).
Instanța a atras atenția că orice nerespectare a condițiilor impuse sau comiterea unei noi infracțiuni va duce la revocarea suspendării și executarea pedepsei cu închisoarea.
În fine, cel de-al treilea inculpat, M. A., a fost condamnat la 5 ani şi 10 zile închisoare, în regim de detenţie.
„Una dintre faptele sale, comisă la 06.05.2021, a avut un rezultat grav asupra victimei, cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus viața în pericol, fapt evidențiat de raportul medico-legal,” arată instanța. Inculpatul are 30 de ani, fără ocupație, cu studii medii, necăsătorit, și a manifestat o „conduită nesinceră în cursul procesului, nerecunoscând faptele”.
În plus, are antecedente penale pentru fapte similare și de violență, fiind în stare de recidivă postexecutorie.
Inculpatul a primit 2 ani și 6 luni de închisoare pentru furt calificat (fapta din 1 mai 2021 și 3 ani închisoare pentru complicitate la furt calificat (fapta din 6 mai 2021).
Infracțiunile au fost comise în concurs real cu alte fapte pentru care inculpatul fusese deja condamnat (furt, loviri, tulburarea ordinii publice).
Prin contopirea pedepselor (inclusiv cu o amendă transformată în 300 de zile de închisoare), instanța a stabilit o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 10 zile închisoare, ce urmează a fi executată în regim de detenție, fiind exclusă orice formă alternativă de executare (amânare, suspendare), dată fiind gravitatea și recidiva inculpatului, arată judecătorii.
Instanța sibiană a analizat și latura civilă a cauzei. În cazul primului taximetrist, acesta a primit 300 de lei daune materiale.
Taximetristul care a stat mai multe săptămâni în spital a obținut, printr-un proces disjuns, suma de 40.000 lei daune morale şi aproape 34 de mii de lei daune materiale, reprezentând cheltuieli medicale şi venituri nerealizate în perioada internării și a convalescenței.
Foto ilustrativă arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: taximetrist lasat inconstient , condamnari cazul șoferului de , batausi sibiu , condamnari batausi sibiu , comision taxi , Judecătoria Sibiu
Vizualizari: 3384
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Valentina
Acum 4 ore
Sibiu.Adrian
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Câți oameni vor mai muri
Acum 4 ore
Emil