Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu cere, în contextul întârzierilor din partea CNAIR privind realizarea unui drum de legătură între județul Vâlcea și Autostrada Sibiu–Pitești, preluarea administrării DN 73C, pe sectorul Râmnicu Vâlcea – Tigveni, pentru a-l moderniza și lărgi, anunță Jurnalul Olteniei.
„Întrucât există o dezbatere și tot felul de informații cu privire la întârzierea demersurilor CNAIR, pentru realizarea unui drum de legătură între județul Vâlcea și Autostrada Sibiu-Pitești, m-am gândit și voi propune, ca soluție, factorilor decizionali, modernizarea și lărgirea DN 73C Râmnicu Vâlcea-Tigveni.
Mai mult decât atât, voi discuta cu președintele CJ Argeș să preluăm noi, în administrare, sectoarele din acest drum național care traversează județele noastre și să le modernizăm.
Pentru mine, legătura județului Vâlcea cu viitoarea autostradă este o prioritate de grad zero și, tocmai de aceea, mă voi implica direct în atingerea acestui obiectiv.
Dacă propunerea mea va fi agreată, îmi asum responsabilitatea ca, până la finalul mandatului meu de președinte al CJ Vâlcea, cei 7 km din DN 73C, care trec prin județul Vâlcea, să fie modernizați”, a transmis Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.
Tigveni – Curtea de Argeș ar putea fi gata mai repede
Asociația Pro Infrastructură a anunțat recent pe pagina de Facebook faptul că tronsonul 4 din autostrada Sibiu – Pitești, cel dintre Tigveni și Curtea de Argeș va fi terminat până în luna iulie 2026.
„Chiar dacă mai sunt provocări cu dealurile de plastilină și multă muncă de pus în teren, în mare parte greul a trecut și așteptăm inaugurarea celor aproape 10 kilometri dintre Curtea de Argeș și Tigveni ai Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești în vara anului viitor, nu mai devreme de iulie, cu mai bine de 6 luni înainte de termenul contractual, martie 2027, fără extensii de timp”, anunță Pro Infrastructura.
Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș
Antreprenor: PORR Construct SRL;
Lungime: 9,86 km.;
Durată contract: 60 de luni (16 luni proiectare, 44 de luni execuție);
Valoare contract: 1,678 de miliarde de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Transport (PT);
Termen contractual deschidere: 2027.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
-
Acum daca se face autostrada o sa aveti si locuri de munca pentru ca v-ati plans de lipsa infrastructurii, dar cauza este alta, nu
lipsa autostrazii este problema ci primarul pe care il votati de 20 de ani Mircia Gutau care nu vrea sa dezvolte orasul economic, voi il votati dar de lucrat lucrati in Sibiu si veniti aici si sunteti tari in gura,nu sunteti victimele nepasarii lui Mircia Gutau ci complici la situatia in care va aflati. -
Lucrarile la calea ferata Valcele-Ramnicu Valcea initiate de infractorii PSD Mitrea si Nastase s-au terminat cu tot cu bani.
https://www.presshub.ro/calea-ferata-valcele-ramnicu-valcea-o-lucrare-de-infrastructura-lasata-de-izbeliste-de-care-se-feresc-sa-discute-toti-candidatii-argesul-online-352459/ -
După terminarea autostrăzii, traficul pe Dealu Negru va foarte relaxat și ar putea fi considerat legătură cu A1, dar probabil foamea este mare și mai lărgim un drum. Se laudă că-l modernizează și pe cel ce trece prin Cepari – Racovița. Rămâne să avem cu ce să ne plimbăm după ce vom plăti taxele, impozitele și vom fi toți cu mașini noi, nepoluante.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Daca ar face cate doua benzi de intrare de pe toate arterele, ar fi mai eficient. Ma indoiesc ca doar…
Bai batranica depasita…bai Aurora bo-IREALA…da pana acum in caputzul tau ala inghesuit nu a facut nimic click ca sa faci…
Vrem si la Sibiu! Felicitari Cisnadie pentru curaj!
Cine se” termina „primul gusterlandul sau aurora ?…
Cumplită mostră de inutilitate!













Lasă un răspuns