Sâmbătă,
25.10.2025
Parțial Noros
Acum
10°C

Am fost la cel mai nou restaurant din Piața Mică: Luna. Chiar balsam colorat pe cerul gurii

Am fost la cel mai nou restaurant din Piața Mică: Luna. Chiar balsam colorat pe cerul gurii
Sursa foto: Turnul Sfatului

Am ajuns la Luna în chiar a doua seară de la deschidere. Într-o atmosferă nedreaptă: cum localul funcționează în spațiul din Piața Mică unde era cafeneaua NOD, sâmbătă seara, când am fost, din stânga cântau boxele celor de la volei pe plajă, iar din dreapta veneau valuri-valuri de muzică și comentarii din boxele amplasate lângă scena de premiere a Raliului Sibiului.

Printre valurile sonore care izbeau din toate părțile, am avut parte, însă, de o servire bună. Deși la cele cinci mese din interiorul restrâns (va fi de văzut cum vor proceda la iarnă) nu stătea nimeni, cele zece mese de pe terasa acoperită cu umbrele și cele patru de sub portic au fost mai tot pline, iar cele trei ospătărițe reacționau rapid și amabil.

Astfel că abia ne-am așezat la mesele de dimensiuni cam mici și în față ne-au fost aduse meniurile la care inițiat am ridicat a neîncredere din sprânceană. Pentru că începeau cu promisiuni de brunch din care am mai văzut și la alte cafenele „hipsterești”, cu bagel cu somon afumat, bol cu piept de pui ori „smoothie bowl proteic”.

Aveam să descoperim că, de fapt, bucătăria de la Luna nu e pentru „hipstereală”, ci pentru o experiență amplă și plăcută. Că ai de ales pentru aperitive tartar de somon ori de vită sau creveți în sos de unt, ai mai multe feluri de paste, nelipsitul cheesburger (într-o singură variantă, a locului), ceva salate și feluri principale precum somon cu piure de mazăre, mușchi de porc în crustă de verdețuri ori tofu în crustă de cocos și lime.

Gama de băuturi este mult mai amplă decât cea de mâncăruri și include și o pagină de cocktailuri, pe lângă „clasicele” vinuri, cafele ori răcoritoare. Prețurile sunt de centru, dar nu par să sară calul zonei.

Am început cu un tartar de somon care mi-a adus aminte rapid de gusturile Asiei. Un gust răcoritor, apărut din stratul de somon cu maioneză, ceapă și mărar „capturat” între un pat generos de mango și un acoperiș amplu de avocado. Iar cipsurile de cartof dulce de alături au completat minunat experiența pe care am împărtășit-o la aperitiv.

Tartar de somon, la restaurantul Luna. Sursa foto: Turnul Sfatului

Supa cremă de dovlecel, cu cartofi, ceapă și lapte de cocos a fost „un balsam pe cerul gurii”, după prima reacție de la masă. Absolut delicioasă și, la fel ca restul preparatelor aduse la masă, taman la temperatura potrivită pentru a-i savura consistența.

Supă cremă de dovlecel, la restaurantul Luna. Sursa foto: Turnul Sfatului

Pieptul de rață cu piure de dovleac copt a fost, de asemenea, nu doar o farfurie faină, numai bună de fotografiat, ci a adus și arome și texturi diferite (scorțișoară și varză de Bruxelles, ca să dau două exemple) care, combinate, m-au făcut să savurez pe îndelete preparatul. 

Piept de rață cu piure de dovleac, la restaurantul Luna. Sursa foto: Turnul Sfatului

În fine, pieptul de pui, foarte fraged gătit, și piureul de țelină au fost însoțite în farfurie de arome de cremă de cocos, rodie, broccoli, usturoi și parmezan. Delicioasă experiența în final, cu porții nu foarte mari, ci tocmai potrivite, multă culoare și gusturi bune.

Piept de pui cu piure de țelină, la restaurantul Luna. Sursa foto: Turnul Sfatului

Și pentru a mai îndulci valurile de zgomote (din moment ce din două direcții bubuiau muzici diferite, acolo era doar zgomot) am îndulcit cina și cu două cocktailuri fără alcool. Numai bune.

309 lei ne-au fost ceruți pe nota de plată de la final. 82 de lei a costat pieptul de rață cu piure de dovleac, 64 de lei – pieptul de pui cu piure de țelină, 25 de lei a costat supa cremă de dovlecel și, respectiv, 53 de lei am plătit pentru tartarul de somon. 23 și 22 de lei au costat cele două mocktail-uri (Lychee Blomm și Ruby Fizz, de are vreo relevanță numele), alți 20 de lei am plătit pentru o socată și tot atât pentru o apă plată.

 

Luna în primul pătrar

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

22 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sparrow

Acum 3 luni

Dacā vine Popescu Piedone, megastarul de la ANPC, zeul controalelor si dezvāluirilor infiorātoare din spatele hype ul marketingului de doi bani din HoReCa, va constata cā la Luna, Buna, Juna, Duna sai alte emanatii de pseudo-birturi din Sibiu , nu se face si nu se serveste potol dupā retetar ci dupā regula ruptului clientului, incepând cu denumiri de bucate de zici cā sunt de pe altā planetā, continuând cu combinatii de te si miri cum poate cineva sāvârsi asemenea abominatii fārā sā fie pus sub supraveghere medicalā cel putin, la cantitāti nementionate in meniu sau anexe, la referiri zero despre alergeni sau potentiala expunere la alergeni, spatii de gātit cu zero instruire a personalului despre conditii de igienā si eticā alimentarā, incheind cu preturi care justificā doar alte aberatii venite din zona de chirii pentru spatii, taxe de acces, miliarde de spāgi si sforārii care asigurā autorizarea si care trebuiesc acoperite din blidele de potol vândute. in toatā jungla asta de conditii de toate felurile consumatorii, clientul, oaspetele apare in ecuatie ca un prost, un fraier, ca in desenele animate cu Tom si Jerry când Tom in oglindā avea cap de māgar si dedesubt scria Jackass.... In plus, marea majoritate a birturilor sunt conditionate de conducta de hominizi care se devarsā in urbe in sezoanele de vârf sau eveninente bengoase, cāci , sā nu ne bombām piepturile de Sibieni mândrii din arogantā, 9 din 10 sibieni nu au un obicei rutinat de a " lua masa " in oras. Iesirile la restaurant sunt raritate pentru sibianul clasic. Asadar Luna de pe Cer e o figurā de stil. Literar, nu culinar
Raspunde

@sparrow

Acum 3 luni

E mai ieftin să elucubrezi aici decât să mergi la un psihiatru, dar tu chiar ai nevoie, fă-ți un bine ( și celorlalți cititori) și apeleaza la un specialist! Mulțumesc anticipat!
Raspunde

Csf

Acum 3 luni

Mama frate cata implicare ai in comentarii. Esti genu care nu deschide gura decat sa dea cu hate, ha?
Raspunde

@vrăbioiu ipocrit

Acum 3 luni

Dacă n-ai bani de restaurant bați câmpii cu seninătate
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sparrow (again)

Acum 3 luni

Bābāieti. Sunteti limitati rāu in gândire. Habar n-aveti notiunea termenilor pe care îi utilizati. Nu mā mir. Unu' îmi recomandatā vizite la psihiatru, altu' a citit undeva de " hate" dar habar n-are definitia din Cambridge Dictionary a cuvântului din limba englezā..... Îmi exprim liber un punct de vedere. Care, in cazul de fatā, al potolului si serviciilor oferite in Sibiu, la restaurante, este sustinut de numeroasele situatii in care cel putin din punct de vedere normativ nu sunt cum trebuie, Stiti bine cā igiena nu e punctul forte al multor astfel de locatii, prospetimea aclamatā a ingredientelor nu e una demonstratā, avize si alte aspecte birocratice sunt de multe ori inexustente sau dobândite in moduri îndoielnice. Dar, continuati sā dati cu pāreri care sā sustinā din corectitudine politicā toate astea doar pentru cā eu, un nimeni, am o pārere care pare neconformā narativului. E frumos? Sunteti multumiti?
Raspunde

Tony B

Acum 3 luni

Tu chiar nu iti iei medicamentele alea.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sparrow pentru āilalti.

Acum 3 luni

@ vrābioiul ipocrit. Vezi cā unii îmi zic cā bat câmpii cu senilitate nu cu seninātate. Citeste si matale ce zic altii... @Tony B. Sunt sānātos tun ! Si nu suport cretinii, cretiniile si imbecilitatea. Ah, si nu sunt spālat pe creier si nici corect politic. Ah, si liber sā scot pe gaura gurii sau alte forme de exprimare pāreri egale valoric cu ale altora ( a naibii democratie cum uniformizeazā drepturile.....)
Raspunde

HBomb

Acum 3 luni

Ar avea sens dacă te-ai referi în mod precis la restaurantul în cauză. Ai fost tu acolo? Ai mâncat, era alterat, era mizerie, ai verificat tu curățenia în bucătăria lor și în lăzile frigorifice? Sau a fost prietenul tău, Piedone? În caz contrar, oricâtă probabilitate ar avea spusele tale, nu sunt altceva decât bătut câmpii.
Raspunde

Bogdana

Acum 3 luni

Sparrow iubi, dar ce frustrari ai tu de nu poti sa te abtii sa taci? Orice ce? vrei numai sarmale si ciorba in restaurante? esti asa de conservator iubi?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sparrow pentru Iubi

Acum 3 luni

Servus dragā, nu vreau numa' sarmale si ciorbā de burtā in restaurante. Dacā ai citit prin postārile mele din rubricā, unul din restaurantele mele preferate e in New York lângā Central Park. Merg des ( 2-3 ori pe an cā am copii acolo ) . Nu e snobism, nu e rupere in figuri, pur si simplu e misto localul si îmi plac bucatele. Si in Sibiu am localuri unde merg sā mānânc si îmi place mâncarea deci nu am frustrāri adânc înrādācinate din suferinte crunte. Sunt lucid si .....sunā arogant dar asta e, am bani. Am pensie ( specialā ). De 14600 ron pe lunā......nu mi-e fricā de preturi si nu mi-e jenā sau rusine sā mānânc din pungā cāpsunile cumpārate in piata cibin nespālate. Summing up cum o ardem acuma sunt bun. Mā simt bun. Îmi place sā arāt asta. Mā iubesc! Probleme? Te pup sincer pe obraz cā astfel nu îmi permit.
Raspunde

Hermannstadt

Acum 3 luni

Ăștia sunt aia de stau cu orele pe terasa,se răcește cafeaua și se încălzește sucul,doar doar îi vede lumea :)))
Raspunde

Bogdana pentru iubi

Acum 3 luni

Cica pensie speciala de 14.600 da ce fra, ai fost securist pe eseloane mari? Cica langa Central Park. Probabil stii iubi ca Central Park e imens! Poate ne dai si noua adresa ca sa mergem cand o m fii prin Noul York! Sa invatam de la unu ca tine care evident stie TOT.
Raspunde

Sparrow pentru Bogdana

Acum 3 luni

Sigur dragā. Restaurantul se numeste " Gabriel's " . Nu e mega fitzā, nici pe Trip sau Booking nu are mega punctaje sau mega rating. Îmi place mie. Mâncare bunā si servirea exceptionalā. Îti recomand sā dai o fugā si sā încerci. Sunt si altele acolo, poate chiar mai bune. Sigur gāsesti ceva sā îti placā. Cu adress m-ai prins, mā duce fiicā-mea cu masina, stiu cā e in partea sudicā a parcului....presupun cā te descurci, iei un taxi, te duce la fix. Repet, tot ce zic este despre un restaurant din New York, in Statele Unite ale Americii. Copii îmi sunt acolo. Fecioru in Massachusetts, fata in New York. Înainte de a mā pensiona, i-am ajutat cum am putut sā treacā gârla si sā se aranjeze...... dupā posibilitāti.... Pupici. Ah, incā ceva....nu stiu tot. Asta e o utopie. Dar stiu destule. Si mai si stiu destui.......
Raspunde

@Sparrow

Acum 3 luni

Noa, mintenas ia rata si da o fuga pana in Noul York sa serveasca masa...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Muresan

Acum 3 luni

Cred ca n-a avut niciun gust mancarea asta sofistcata...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 3 luni

Da di crezi? Sau numa te bagi ăn samă?
Raspunde

@Aci Dutu

Acum 3 luni

Cand pleci frate in concediu, intr-un loc fara internet si semnal ca sa mai scapam de gura ta slaba?
Raspunde

Hermannstadt

Acum 3 luni

Doar când îl trimit duduile de la consiliu&primărie.In rest,el și Hbomb bat câmpii pe aici cu grație.
Raspunde

Setilă

Acum 3 luni

Toate, ca toate, dar o apa plata cu 20 de lei? Era la bidon de 10 litri?
Raspunde

Nobody

Acum 3 luni

"Am început cu un tartar de somon care mi-a adus aminte rapid de gusturile Asiei. Un gust răcoritor, apărut din stratul de somon cu maioneză, ceapă și mărar „capturat” între un pat generos de mango și un acoperiș amplu de avocado." Care Asia, aia per care ai vazut-o la televisor? De cand e avocado un ingredient asiatic? L'ignoranza non è mai troppa!
Raspunde

Livia

Acum 3 luni

Așa, ca pentru un prieten, am început să îi citesc și să îi înțeleg. Așteaptă un articol precum un pensionar, pensia. Câtă bucurie :)
Raspunde

Vckh

Acum 3 luni

Cine este administrator?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus