Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Detectiv peste noapte: un consilier local al Sibiului a fost cel care l-a descoperit pe bărbatul care închiria apartamentele altora, în regim hotelier. „După căștile albe și papucii roșii”

Traian Deleanu
10
hunyadi-cl-19-jrvo

Tânărul de 26 de ani care înșela persoane închiriindu-le apartamente la care nu era proprietar a fost prins după ce Lucian Hunyadi, consilier local al Sibiului, a pus cap la cap frânturi de imagini din diferite surse, pe care le-a predat Poliției. După care întâmplarea a făcut să îi iasă în cale tocmai autorul înșelăciunilor, pe care l-a recunoscut după căștile albe și papucii roșii.

Publicitate
Publicitate

Un tânăr din județul Vâlcea a fost reținut sub acuzația de înșelăciune, au anunțat polițiștii sibieni la finele săptămânii trecute, în cadrul unei anchete coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. După ce, în prealabil, se caza pentru perioade scurte în apartamente din Sibiu – obținând astfel codurile de acces – el realiza materiale video de prezentare a acestor locuințe pe care le scotea la închiriat pe termen lung, dându-se drept proprietar. Mai bine de 1.000 de euro a obținut astfel, în câteva zile, au anunțat polițiștii.

Turnul Sfatului a aflat din rândul anchetatorilor că la prinderea tânărului acuzat a pus în mod decisiv umărul un consilier local al municipiului Sibiu. Este vorba de Lucian Gheorghe Hunyadi, liberal aflat la primul mandat.

Citește și După ce a închiriat apartamente în regim hotelier, un bărbat s-a dat drept proprietarul acestora și le-a închiriat altora, încasând chiria pe o lună, plus garanția. Tânărul a fost reținut de polițiști

Prin compania pe care o deține, Hunyadi este printre cei mai mari administratori de imobile din Sibiu și împrejurimi, iar la finele lunii mai din acest an, într-o seară, se afla în trecere pe sub fereastra unui astfel de apartament. „Eram în cartier, am văzut lumină înăuntru, ceea ce m-a mirat pentru că știam că acel apartament nu era închiriat în acela moment. Am intrat în scară, am sunat la ușă și, spre marea mea mirare, mi-a deschis o doamnă cu trei copii. «Ce e cu dumneavoastră aici?» «Păi, noi tocmai am închiriat apartamentul», mi-a spus doamna. Am rugat-o să își și sune soțul, să vină să povestim că lucrurile nu erau deloc clare”, descrie Lucian Hunyadi începutul muncii de detectiv din întâmplare.

Din discuțiile cu cei doi soți, Lucian Hunyadi a aflat că aceștia doreau să închirieze un apartament în Sibiu pe termen lung și așa au ajuns la un anunț on-line care le-a atras atenția. După ce au primit prezentarea video a apartamentului în discuție, s-au înțeles cu falsul proprietar pentru plata unui avans de 1.700 de lei, plată făcut prin transfer on-line, în urma căruia au primit acces în apartament.

„Le-am propus să mai rămână în noaptea respectivă, dar oamenii aceia, foarte de treabă, au decis să se mute de îndată la o rudă pe care o au în Sibiu. I-am rugat să îmi dea și mie înregistrările video primite de la falsul proprietar și, ajuns acasă, împreună cu fiul meu am început să le urmărim cu atenție, cadru cu cadru. Pentru că erau astfel filmate încât, când trecea prin dreptul unei oglinzi, să nu se filmeze și pe el. Doar că a făcut o greșeală: când a filmat livingul imaginea lui s-a reflectat în ușa de acces pe balcon. Iar pentru că era deja noapte afară, se distingea că are căști mari, albe, pe cap și pantofi sport roșii în picioare, fiind îmbrăcat în haine închise la culoare”, povestește Lucian Hunyadi, contactat de Turnul Sfatului.

Publicitate

Detectiv peste noapte: un consilier local al Sibiului a fost cel care l-a descoperit pe bărbatul care închiria apartamentele altora, în regim hotelier. „După căștile albe și papucii roșii”

În câteva cadre se disting căștile albe și papucii roșii

Ulterior, munca de detectiv a continuat cu analizarea imaginilor preluate de camerele de supraveghere din exteriorul blocului. După multe ore de vizualizări ale înregistrărilor din intrarea în bloc, au descoperit câteva cadre surprinse cu trei minute înainte de ora 14:00 a zilei de 25 mai 2025: un tânăr cu căști mari, albe, pe cap, pantofi sport roșii în picioare și îmbrăcat în haine închise la culoare tocmai ieșea.

Au căutat și alte înregistrări ale camerelor video din zonă din acea dată și așa au descoperit inclusiv imagini în care se putea distinge mai clar fața persoanei bănuită de înșelăciune, precum și drumul său către apartamentul în discuție. Cu toate aceste dovezi puse cap la cap, Lucian Hunyadi s-a dus la Poliție, unde a descris pe hârtie tot ceea ce descoperise. Polițiștii au fost sesizați pe acest subiect și de familia păgubită cu cei 1.700 de lei.

Detectiv peste noapte: un consilier local al Sibiului a fost cel care l-a descoperit pe bărbatul care închiria apartamentele altora, în regim hotelier. „După căștile albe și papucii roșii”

În imaginile camerelor de supraveghere, tânărul bănuit de înșelăciune a fost mai ușor de recunoscut

Întâmplarea

După mai bine de o săptămână de la sesizarea Poliției, Lucian Hunyadi se afla pe strada Faurului din Sibiu, în mașină, alături de soție. „Tocmai mi-am lăsat copilul să coboare, am pornit mai departe și, din una în alta, îi zic soției: «uite pe cineva cu căști mari albe pe cap». «Are și papuci roșii în picioare» mi-a răspuns soția. Trecând pe lângă el, ne-am dat seama că este vorba de tânărul pe care l-am văzut în înregistrări. Am oprit pe strada Ocnei, în timp ce deja sunam la 112 pentru a solicita intervenția unui echipaj, pentru că văzusem un suspect pentru înșelăciune”, descrie Lucian Hunyadi derularea evenimentelor din 6 iunie.

Cu polițiștii la telefon, consilierul local l-a urmărit de la distanță pe tânăr. „Polițiștii, cu care eram în apel telefonic, m-au zărit, au oprit lângă mine și le-am spus pe scurt despre ce este vorba și despre faptul că deja există sesizări depuse. Împreună cu ei am ajuns lângă tânăr. Liniștit, acesta și-a aprins o țigară: «Nu aveți nicio dovadă», a fost prima lui reacție. I-am spus că greșește, că există o reflexie în geam și a fost condus la Poliție, la Ordine Publică, unde, în cele din urmă a recunoscut că el este autorul înșelăciunilor”, descrie Lucian Hunyadi.

După cum s-a descoperit mai târziu, tânărul în discuție a închiriat pentru câte o singură noapte, dar pe numele altora, mai multe apartamente disponibile în regim hotelier.  Apartamente pe care mai apoi le-a filmat și promovat ca fiind de închiriat pe termen lung pe diferite site-uri de profil.

„A doua zi trebuia să îi mai dau 1.700 de lei”

Turnul Sfatului a luat legătura și cu una din persoanele păgubite. „Ne-a «făcut frumos», ca să zic așa. La telefon s-a dat drept agent imobiliar, eu l-am crezut, nici nu m-aș fi gândit să fie o asemenea schemă și am plătit banii prin transfer. A doua zi trebuia să îi mai transfer 1.700 de lei, doar că între timp s-a dovedit a fi o înșelătorie”, descrie persoana păgubită, care a cerut să nu îi fie făcută publică identitatea.

Cel care a plătit banii „în orb” are un sfat pentru cei care vor să se ferească de astfel de situații. „Prima și prima dată să semneze un contract. Altfel, iată ce riști”.

Citește și Cine sunt noii consilieri locali ai Sibiului. Dincă, Hunyadi și Forir, printre cei aflați la primul mandat: „Să facem Sibiul mai atractiv”

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

10 răspunsuri

  1. Avatar Ovidiu Oanta
    Ovidiu Oanta
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    6
    13
  2. Avatar Ion
    Ion

    La câte detalii sunt date și cât de eficient și priceput în investigații trebuie să fie domnul consilier nu mai bine își face și o firmă de detectivi? Banii nu sunt o problema pentru dânsul. Știm. Pare un articol cam prea laudativ să nu de-a de bănuit.

    21
    11
  3. Avatar ???
    ???

    Pentru asa o smecherie face puscarie?

    12
    6
    1. Avatar Client
      Client

      In principiu nu va face puscarie, ba chiar va fi promovat intr-o functie publica sa-i invete si pe altii cum se face.

      19
      5
  4. Avatar Unsibian
    Unsibian

    Amaratul ăla nu și-a schimbat hainele zile la rând:))

    7
    3
    1. Avatar @Unsibian
      @Unsibian

      Exact! Un amarat! Avea doar o pereche de pantofi. Si umbla si per pedes…De-aia s-o fi apucat de „afaceri”.

      2
      2
  5. Avatar Sobolu'orb..
    Sobolu’orb..
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    3
    7
  6. Avatar Visa andrei
    Visa andrei

    Felicitări ! Un om de nădejde pentru Sibiul nostru . Merită să fie promovat . Rar oameni ca el în politică sibiană .

    13
    9
  7. Avatar Alzara 1918
    Alzara 1918

    Copile , intră în poliție !

    5
    1
  8. Avatar Aliv
    Aliv

    Bine ca dl consilier a prins faptasul si l-a predat politistilor, ca daca mergea la Politie cu probele, acestia nu ar fi rezolvat cazul, ba il mai si purtau pe drumuri pentru declaratii.

    5
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate