Sâmbătă,
11.10.2025
Innorat
Acum
12°C

Extinderea Facultății de Inginerie, blocată la licitație: ULBS, obligată să reevalueze oferta Total NSA. Prețul pentru organizarea de șantier, considerat „neobișnuit de scăzut”

Extinderea Facultății de Inginerie, blocată la licitație: ULBS, obligată să reevalueze oferta Total NSA. Prețul pentru organizarea de șantier, considerat „neobișnuit de scăzut”
Cel puțin din 2015 se vorbește despre extinderea Facultății de Inginerie. Foto: Arhiva TS

Una dintre investițiile așteptate de zece ani la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) s-a blocat la etapa de licitație publică. Geiger Proiecte Construcții a contestat desemnarea drept câștigătoare a contractului asocierea condusă de Total NSA AG Construct. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a anulat raportul procedurii și a obligat universitatea să reevalueze oferta câștigătoare, pe motiv că aceasta conținea un preț „neobișnuit de scăzut” pentru organizarea de șantier.

Licitația publică pentru lucrări de extindere, reabilitare, modernizare și echipare a clădirilor Facultății de Inginerie (Corpurile I, II, III), cu o valoare estimată de peste 31,6 milioane lei fără TVA, a fost lansată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) la sfârșitul anului 2024. Era al doilea proiect de infrastructură mare cu care ULBS a încheiat anul 2024 – după semnarea ordinului de începere a lucrărilor la campusul dual.

În cadrul licitației au fost depuse cinci oferte, printre care companiile Conlan SRL și Geiger Proiecte Construcții SRL, precum și trei asocieri, avându-i ca lideri pe Euras SRL, Terusa Bild SRL, respectiv Total NSA AG Construct SRL.

În luna mai, ULBS a declarate câștigătoare oferta aparținând Asocierii TOTAL NSA AG CONSTRUCT - PRO HART GROUP, care a propus să extindă clădirea Facultății de Inginerie contra sumei de 25,3 milioane de lei.

La CNSC a fost depusă o contestație, reprezentanții Geiger arătându-se nemulțumiți de alegerea câștigătorului și calificând decizia ULBS drept „neconformă/inacceptabilă”. Geiger a ridicat semne de întrebare cu privire la validitatea ofertei câștigătoare, invocând probleme de transparență și, mai ales, un preț considerat neobișnuit de scăzut pentru serviciile de organizare de șantier. Compania a solicitat anularea întregii proceduri de licitație și reevaluarea ofertelor.

Poziția ULBS și argumentele CNSC

Din decizia CNSC, emisă pe 30 iunie, care conține argumentele fiecărei părți, aflăm că Geiger Proiecte Construcții SRL a catalogat oferta financiară a celor de la Total NSA drept un „preț neobișnuit de scăzut în raport cu lucrările ce urmează a fi executate astfel încât să nu se poată asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini”. Prețul ofertat de asocierea câștigătoarea reprezintă 79,98% din valoarea estimată a contractului, adică 25,3 milioane de lei fără TVA. Tot din același document aflăm că acest preț nu era foarte diferit față de cel propus de însăși Geiger, care ar fi reprezentat 80,4% din valoarea estimată.

Totuși, cei de la Geiger au atras atenția că asocierea câștigătoare a ofertat un preț „derizoriu și neserios” pentru capitolul organizarea de șantier – 8.328 lei și 7 bani, arătând că reprezintă puțin peste 5% din valoarea estimată de ULBS, adică 150.000 lei, pentru aceste servicii.

În apărarea sa, ULBS a susținut că prețurile au fost justificate de ofertantul declarat câștigător prin documente doveditoare.

În decizia CNSC se menționează că „orice decizie a autorității contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică sub toate aspectele acesteia și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei”. Consiliul a mai reținut că asocierea Total NSA – Pro Hart Group „a transmis în susținerea prețului oferte de la furnizori și analize de preț pentru materiale, utilaje și transporturi, fără însă vreo justificare/fundamentare a prețului de numai 8.328,07 lei pentru activitatea de organizare de șantier, în condițiile în care autoritatea contractantă a stabili, potrivit documentației de atribuire, o valoarea estimată pentru această activitate de 150.000 lei”.

„Consiliul nu poate reține susținerile autorității contractante potrivit cărora fiecare ofertant avea dreptul de a-și crea lista de cantități pentru organizarea de șantier după propria tehnologie și propriile necesități operaționale, deoarece această posibilitate nu înlătură obligația ofertanților de a oferta prețuri sustenabile și reale; acceptând fără verificări un preț neobișnuit de scăzut (pentru activitatea de organizare de șantier), autoritatea își asumă riscul ca acesta să fie elaborat fără a avea în vedere toate costurile pe care le implică cerințele documentației de atribuire și legislația muncii, iar ofertantul în cauză, pentru a se încadra în propunerea financiară ofertată, fie nu va respecta cerințele caietului de sarcini, fie va vicia rezultatul procedurii, prin ofertarea unor prețuri nesustenabile, care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate decât în baza unei simple decizii comerciale”, se mai arată în argumentarea din decizia CNSC.

Astfel, CNSC, organismul responsabil cu soluționarea litigiilor în domeniul achizițiilor publice, a emis decizia prin care a admis parțial contestația Geiger și a anulat raportul procedurii, menținând oferta câștigătoare, dar identificând deficiențe în evaluarea acesteia: „obligă autoritatea contractată la reevaluarea ofertei aparținând Asocierii Total NSA AG Construct SRL – Pro Hart Group prin solicitarea de clarificare și justificare a prețului ofertat pentru activitatea de organizare de șantier”.

ULBS are la dispoziție 10 zile pentru a comunica noua decizie, termen care expiră până la finalul acestei luni.

Decizia CNSC poate fi consultată aici.

Mai mult spațiu pentru Facultatea de Inginerie, cerut din 2015

Precizăm că lucrările propuse includ atât modernizarea spațiilor existente, cât și extinderea pe orizontală a clădirii Facultății de Inginerie, în special a etajelor 4 și 5 ale corpurilor II și III. Printre principalele intervenții înlocuirea tâmplăriei metalice exterioare cu profile moderne din aluminiu cu geam tripan; refacerea finisajelor interioare prin pardoseli pentru trafic intens și zugrăveli lavabile; modernizarea instalațiilor sanitare și a grupurilor sanitare; instalarea unui sistem centralizat de climatizare și iluminare LED; reconfigurarea etajelor superioare pentru crearea unor spații suplimentare dedicate învățământului superior.

Un aspect inovativ al proiectului îl reprezintă placarea fațadelor cu panouri din HPL (High-Pressure Laminate), oferind o diferențiere cromatică și materială pentru etajele nou propuse, în contrast cu cele existente, conform descrierii din proiectul tehnic.

„Prin soluția propusă nu se modifică aria construită sau regimul de înălțime a clădirii”, precizează reprezentanții universității.

Clădirea modernizată va avea o arie construită de 2.517 mp și o arie desfășurată de 11.415 mp, pe un teren de 7.146 mp. Categoria de importanță a construcției este „C” (importanță normală).

Durata totală a contractului este estimată la 60 de luni, dintre care 24 de luni sunt alocate lucrărilor efective de execuție, iar 36 de luni reprezintă perioada minimă de garanție de la recepția finală.

Proiectul a fost promis încă de fostele conduceri ale instituției. La sfârștul anului 2015, ULBS a realizat documentația tehnică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Sibian

Acum 2 luni

Hopaaa! Firma de casa a madamei incepe sa aiba esecuri! NSA cu preturi neobisnuit de mici???? De necrezut! Poate doar la inceput, cat sa castige licitatia. Dupa se schimba povestea, trage cateva acte aditionale si ajunge de fapt cu pretul cel mai mare cu explicatia clasica ca evaluarea nu a fost buna, a aparut ceva neasteptat, au crescut preturile. Ma intreb: daca NSA incepe sa o ia in barba, oare sa fie un semn pentru madama, se aude in zare clinclet de bratari?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus