Un accident produs în noaptea dintre duminică și luni, în jurul orei 02:30, s-a soldat cu trei victime, bărbați între 25 și 44 de ani. Cu toții au ajuns la spital cu multiple traumatisme.
Accidentul s-a petrecut în orașul Cisnădie, la intersecția drumului DJ 106C, cu strada Aviatorilor.
”Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106C, din direcția Cisnădie spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 25 de ani, din județul Olt, din cauze care urmează a se stabili, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile cu autoturismul.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat”, anunță polițiștii sibieni.
”În urma acordării de îngrijiri medicale, toate cele trei victime implicate în accident au fost transportată pe UPU Sibiu, conștienți, astfel: un bărbat în vârstă de 34 de ani cu multiple traumatisme a fost preluat de un echipaj SMURD, un bărbat în vârstă de 25 de ani cu traumatism de torace a fost preluat de un echipaj SMURD și un bărbat în vârstă de 44 de ani cu multiple traumatisme a fost preluat de echipajul SAJ”, anunță ISU Sibiu.
Sursa foto: Arhivă / Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2931


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Olguța Crăcănici
Acum 1 oră
Ouțele, tablourile, industria și canalele la Dunăre
Acum 1 oră
Ghita
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
NFilip