Muzeul Astra anunță că „Lemnul și formele sale de expresie” este primul atelier cu meșteri în Muzeul ASTRA, în cadrul proiectului ,,Animă ASTRA, 2025”. Acesta se va derula în perioada 29-31 august, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, între orele 11 și 17.
„Meșteri lemnari (tâmplari, dulgheri, dogari) din Munții Apuseni dar și din comunitățile multietnice ale Carpaților Răsăriteni (re)vin în week-end la Animă ASTRA! Aceștia vor da formă și sens obiectelor de lemn, fie că vorbim de mobilier ce se inspiră din formele tradiționale arhaice, fie că vorbim de ilustrarea unor tehnici constructive aplicate pe diverse esențe lemnoase.
Sensul acestor ateliere vizează importanța obiectelor și a structurilor confecționate (inclusiv modele de mobilier de interior/ exterior, pentru grădini, locuri de joacă, pensiuni, parcuri sau locuri de popas), ilustrând utilitatea acestora și azi. Practic, vizitatorii vor avea prilejul să se familiarizeze cu tipurile de instrumentar adaptabil în gospodăria contemporană, cu modalitățile prin care se dă viață unei bucăți de lemn, fiind invitați să asimileze modele de mobilier propuse, să descopere expresivitatea lemnului dar și să-i înțeleagă importanța”, transmit reprezentanții Muzeului Astra într-un comunicat de presă.
Case cu poveste din Muzeul ASTRA
În imediata apropiere a atelierelor meșteșugărești, vizitatorii Muzeului ASTRA vor intra în contact direct cu patrimoniul din mediul rural expus în muzeu, vor afla poveștile zonei, regiunii și a familiilor care s-au perindat în Gospodăria- atelier de negustor ambulant din Goiești-Vidra și Gospodăria de preot din Stănești – ambele din județul Alba dar și la Gospodăria de Jogărar din Gura Râului din județul Sibiu. Mesajul transmis îmbină istoria, arhitectura și sustenabilitatea practicată în ruralul României, de voie sau de nevoie.
Evenimentul face parte din cadrul proiectului cultural ANIMĂ ASTRA 2025.
ANIMĂ ASTRA 2025 este un proiect cultural cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2025.
Foto: Muzeul Astra



Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Popa la făcut pe albu cu ANI, să ajungă director, ce escroc
Ăștia din poza au distrus sistemul sanitar veterinar ,rusineeeee, aveți cadavre multe in spate
Votul uninominal pentru parlament este indispensabil intr-o democratie adevarata. Controlul trebuie sa fie la alegatori, nu la „partid”. Romania este…
Văd în poza de la început ( cea cu tineri îmbrăcați în frumoase costume naționale) pe foștii elevi ai școlii…
„oieritul nu este o afacere” 😂😂😂😂 poate nu a fost acum 100 de ani…acum chiar este o afacere. Daca te…













Lasă un răspuns