„Gușterland” prinde tot mai mult contur în Dealul Gușteriței. Va fi viitorul complex de agrement al Sibiului. Primăria a transmis noi informații și imagini privind evoluția lucrărilor.
Clădirea multifuncțională a fost deja ridicată, iar în interior se lucrează la instalațiile sanitare, de climatizare, electrice și de iluminat. În paralel, se montează șinele pentru sania de vară, lucrare ajunsă la un grad de finalizare de 70%.
Pe partea de infrastructură, drumul de mentenanță și parcarea au fost pregătite cu stratul final de piatră, iar turnul de aventură a fost deja montat. De asemenea, sistemul de tubing este complet instalat, în prezent realizându-se amenajările exterioare din jurul acestuia.
În zona de agrement, au fost montate foișoarele, urmând să fie amplasate și pergolele cu băncuțe. Locul de joacă de lângă clădirea multifuncțională este gata, iar la cel de-al doilea loc de joacă au fost instalate echipamentele, lucrările concentrându-se acum pe montarea tirolienelor. Totodată, deck-ul viitoarei terase panoramice este în construcție, iar șanțurile de scurgere a apelor sunt în curs de amenajare.
Următoarea etapă importantă o reprezintă montajul pârtiei de schi pentru începători, care va putea începe după finalizarea lucrărilor de dirijare a apelor de pe taluzurile din zonă.
În martie 2025, proiectul de amenajare a unei zone de agrement pe dealurile Gușteriței a fost acceptat la finanțare, drept pentru care Primăria a elaborat un proiect pentru asumarea cheltuielilor din bugetul local. La 103 milioane de lei, cu tot cu TVA, este estimată valoarea proiectului de amenajare a parcului de distracții pe care Astrid Fodor l-a promis în campania din 2020, când a candidat pentru un nou mandat de primar al orașului. Din cele 103 milioane de lei, valoarea cheltuielilor eligibile din fonduri europene a fost calculată la 95 de milioane de lei. Rezultă că din valoarea totală a proiectului, Sibiul va trebui să achite zece milioane de lei (contribuția proprie și cheltuielile neeligibile).
Lucrările au început în iulie 2024.
„Gușterland” e denumirea care a fost decisă de sibieni în urma unui sondaj online.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: gusterland sibiu , video , Primăria Sibiu
Vizualizari: 2478
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
PLIlea Franaru
Acum 9 ore
Spayma trotinensis
Acum 9 ore
Nustiu
Acum 10 ore
@Regoizor secund
Acum 10 ore
Meea