Stadiul fizic al lucrărilor pentru secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești se apropie de 80%, mobilizarea pe cei aproximativ 10 kilometri ai acestei secțiuni fiind bună, a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, într-o postare publicată, vineri, pe pagina sa de Facebook.
‘Imagini din șantierul secțiunii 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), unde antreprenorul austriac a început asfaltarea. Mobilizarea pe cei aproximativ 10 kilometri ai acestei secțiuni (Curtea de Argeș – Tigveni) este bună (620 de muncitori și 200 de utilaje), iar stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 80%’, a subliniat Șerban. Datele CNAIR arată că stadiul lucrărilor în teren este de 77,6%.
Potrivit acestuia, constructorul lucrează în paralel la tunelul Momaia: structura de rezistență a galeriei Daniela (1.350 m), instalațiile celor două galerii Daniela (1.350m) și Alina (1.342 m) și terasamente.
‘Stația de betoane de la Tigveni este funcțională și asigură materialul necesar lucrărilor. În perioada următoare, antreprenorul va relua și producția plăcilor prefabricate pentru tunelul Momaia (sunt executate deja 1.797 de elemente din cele 5.739 de elemente necesare)’, a adăugat ministrul.
Oficialul a menționat, totodată, că valoarea contractului este de 1,678 miliarde lei, iar durata acestuia de 60 de luni (16 luni proiectare și 44 de luni execuție), finanțarea fiind asigurată prin programul Program Transport.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
clar Bolojan e de vina nu savantul de Ciolacu de Buzau :))) si Caciu bursa Wall-Street :)))
Un prim pas ar fi interzicerea parcarii pentru toate autovehiculele nerezidentiale (microbuze, camioane, autocare etc.). De la Piata Rahovei pana…
La ce vă ajută un astfel de studiu când voi nu aveți ori nu aplicați nici o măsură?Ce veți face…
In anii următori,se vor face înscrieri la școală pentru câinii de companie.Cuplurile care au copii sunt depășite de cei care…
Iarasi fip? Tot lulea le semneaza proiectele?













Lasă un răspuns