Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

DGASPC a finalizat ancheta în cazul copilului agresat la „Speranța”: o angajată a fost concediată, două – sancționate, iar șefa centrului a revenit în funcție

Raluca Budușan
4
centrul-speranta-abuz-l0ym

Șefa Complexului de Servicii „Speranța” Sibiu și-a reluat activitatea la locul de muncă inițial după ce perioada de delegare într-un alt centru s-a încheiat. Cele trei salariate implicate în incidentul de agresiune asupra unui minor au fost supuse verificărilor interne și cercetării disciplinare.

Publicitate
Publicitate

Conform reprezentanților Direcției Generale de Asisteță Socială și Protecția Copiluui (DGASPC) Sibiu, șefa complexului a fost inițial delegat timp de 60 de zile într-un centru pentru adulți din structura instituției, măsura fiind „dispusă unilateral de către angajator, fără a fi necesar acordul salariatei, potrivit legii”.

Ulterior, delegarea a fost prelungită cu acordul expres al angajatei, iar începând cu 22 septembrie 2025 perioada a încetat. Șefa complexului „și-a reluat activitatea la locul de muncă inițial, adică în cadrul Complexului de Servicii «Speranța» Sibiu”.

În ceea ce privește cele trei salariate implicate în procedură, DGASPC Sibiu a precizat că măsura aplicată a fost delegarea, „în sensul art. 43 și următoarele din Codul Muncii, și nu detașarea”.

Una dintre angajate continuă să lucreze la centrul unde a fost delegată, a doua a revenit la Complexul „Speranța” deoarece „nu și-a mai exprimat acordul pentru o nouă prelungire a delegării – acord indispensabil conform art. 44 alin. (2) Codul muncii”, iar în cazul celei de-a treia raportul de muncă a încetat ca urmare a desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă. Cu alte cuvinte, ca urmare a verificărilor interne, s-au constatat nereguli în activitatea sa în contextul incidentului.

Final de anchetă și măsuri disciplinare

DGASPC Sibiu transmite că a finalizat verificările interne și a aplicat măsuri disciplinare. „Atât șeful complexului, cât și cele trei salariate implicate au fost supuși procedurii cercetării disciplinare, conform prevederilor art. 247 și următoarele din Codul Muncii”, se arată în răspunsul acordat redacției.

Publicitate

Pentru șefa complexului cercetarea este încă în curs, în timp ce pentru celelalte trei salariate procedura a fost finalizată, două dintre ele fiind sancționate cu reducerea salariului de bază, iar pentru a treia aplicându-se desfacerea contractului individual de muncă.

Instituția subliniază că toate măsurile au fost luate „în conformitate cu legislația în vigoare și cu procedurile interne de verificare și cercetare disciplinară”.

Context

Incidentul care a declanșat aceste măsuri a avut loc pe 20 mai, când imagini filmate în Complexul „Speranța” au arătat un minor aflat în sistemul de protecție socială fiind agresat de personal.

Imediat după difuzarea imaginilor, o echipă condusă de directorul general al DGASPC s-a deplasat la sediul complexului, iar angajatele implicate au fost identificate și îndepărtate din apropierea minorilor, fiind mutate temporar în alte servicii sociale. În paralel, au fost sesizate organele de urmărire penală, cercetarea aflându-se în derulare.

Minorul agresat a fost supus unei examinări medico-legale, iar rezultatele indică faptul că „ar fi putut fi victima unei agresiuni recente, prezentând zgârieturi și leziuni traumatice”.

Citește și: Rezultatele anchetei DGASPC Sibiu în cazul abuzurilor de la Centrul Speranța: un minor prezenta leziuni traumatice, camerele video nu funcționau, șefa centrului a fost mutată

Citește și Daniela Cîmpean, despre situația de la Centrul „Speranța”: „Locul abuzatorilor nu este lângă oameni vulnerabili. Ei trebuie să plece”

Citește și DSP a finalizat controlul la Centrul Speranța, unde unii copii erau abuzați: amenzi de câte 1.000 de lei pentru bucătăreasă și șeful centrului

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar @@@
    @@@

    Aiureli! In cenrele de plasament e dezastru! Drogati, fete care se prostirueaza pentru un pachet de tigari, fuga din centru… Asa ca lasati-o mai usor cu „agresiunea”!

    15
    5
    1. Avatar Didulescu
      Didulescu

      ce logica de om limitat ai…

      0
      3
    2. Avatar @Didulescu
      @Didulescu

      Limitat esti tu, prietene! Nu poti accepta alta opinie! Asta e adevarul… Informatiile sunt din interior… Daca nu crezi, ia unul acasa sa vezi ce-i pati!

      1
      0
  2. Avatar Un sibian
    Un sibian

    „voi ce intrati aici lasti orice speranta…”

    0
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate