Turnul Sfatului vă prezintă o slecție a celor mai importante știri ale zilei de joi, 25 septembrie.
Un copil de doi ani și-a pierdut viața, în noaptea de 16 august, după ce a fost lovit de o mașină pe strada Timotei Popovici, în centrul Sibiului. Tragedia, petrecută sub ochii părinților și ai celor patru frați ai băiatului a scos la iveală nevoia de sprijin psihologic imediat pentru familiile și copiii martori la astfel de evenimente. După răspunsurile primite de la autorități, una din puținele soluții identificate este apelarea de către martori lanumărul unic 119, linia națională de urgență pentru copii, unde specialiștii oferă sprijin și consiliere. Estedisponibil non-stop și poate fi apelat în orice caz de abuz, neglijare sau situație de criză în care este implicat un copil, oferind sprijin imediat și consiliere.
Pus în dezbatere publică acum doi ani după o consultanță plătită cu 32.000 de euro, regulamentul referitor la parcările din zonele de blocuri ale Sibiului a fost abandonat. Motivul: sibienii nu mai au bani.
Primarii din Alțâna, Ațel, Biertan, Blăjel, Bârghiș, Hoghilag, Mihăileni, Păuca, Rășinari, Slimnic și Șeica Mică au dat în judecată primăria și pe ei, în calitate de primari, pentru a cere mărirea salariilor.
„La Sibiu construim drumuri de rămas acasă”. S-a deschis Târgul Național de Ecoturism din Piața Mare
Cea de-a șaptea ediție a Târgului Național de Ecoturism s-a deschis joi în Piața Mare, reunind atracții din toate colțurile țării, într-o prezentare în premieră, foarte bine integrată în arhitectura centrului istoric.
În cadrul discuțiilor din Consiliul local despre programarea lucrărilor de infrastructură astfel încât impactul asupra traficului auto să fie cât mai mic, primarul Sibiului, Astrid Fodor, a arătat că situația este greu de gestionat și din cauza faptului că facturile constructorilor nu au fost achitate.
Consilierii județeni au respins joi proiectul de hotărâre care viza rectificarea bugetului local al Consiliului Județean, după ce, spun unii dintre consilieri, s-au trezit că printre instituțiile care cer bani în plus este și Filarmonica de Stat Sibiu. Mai mult decât atât, nemulțumirea a fost legată de faptul că solicitarea Filarmonicii de Stat este pentru a acoperi servicii juridice, dat fiind istoricul instituției cu sindicatul muzicienilor.
Municipiul Sibiu așteaptă de aproape trei ani peste 200 de insule ecologice digitalizate pentru aruncarea gunoiului într-un mod mai civilizat și curat. Noile platforme pentru gestionarea deșeurilor ar trebui să dea o nouă față cartierelor sibiene și să le înlocuiască pe cele vechi, multe dintre ele degradate. Achiziția este făcută de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu bani prin PNRR. Însă din cauza întârzierilor semnificative și după decizia guvernului Bolojan de a prioritiza proiectele avasante, jumătate din aceste insule ar putea fi pierdute.
Reprezentați ai Primăriei vor discuta cu cei ai Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu pe chestiunea trotinetelor electrice, subiect amplu dezbătut ca urmare a decesului unui copil de 13 ani după un accident cu o astfel de trotinetă. Primarul Astrid Fodor a anunțat că, de anul viitor, vor fi alocate și fonduri pentru programe de conștientizare.
Consilierii liberali au readus în discuție subiectul instituirii sensului unic pe strada Islazului din cartierul Tilișca, stradă fără trotuare și unde traficul a crescut exponențial în ultimii ani. Conducerea Primăriei recunoaște că strada este „o greșeală urbanistică” și anunță demararea unui studiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1641


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Gogu
Acum 9 ore
Kokos
Acum 9 ore
@inu
Acum 9 ore
@cotete….
Acum 9 ore
5