Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Tânără de 19 ani lovită de mașină, în timp ce traversa strada, pe Bulevardul Victoriei. A fost transportată la spital

Adina Bota
7
accident-victoriei-vrdr

O tânără de 19 ani a ajuns la spital după ce a fost lovită în timp ce traversa strada, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Sibiu. 

Publicitate
Publicitate

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul cǎ un autoturism condus pe Bulevardul Victoriei de către un sibian în vârstă de 48 de ani, ar fi acroșat o tânără în vârstă de 19 ani, domiciliată în județul Olt, care se afla angajată în traversarea străzii.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În urma accidentului, tânăra a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, transmite IPJ Sibiu. 

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.

„Victima de 19 ani a suferit un traumatism cranio cerebral  acut și după acordarea primului ajutor a fost transportată la UPU Sibiu”, transmit reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu. 

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

7 răspunsuri

  1. Avatar Sibiu.Adrian
    Sibiu.Adrian

    Nu ii caut scuza soferului si nici vina pietonului dar de multe ori se parcheaza la un metru de trecerea pentru pietoni si asa dispare orice vizibilitate in ceea ce priveste pietonul.

    26
    3
    1. Avatar Politia rutiera tot militie e de fapt
      Politia rutiera tot militie e de fapt

      primaria, in monumentala ei prostie, si in mod ILEGAL a desenat (avand acordul comisiei de circulatie – ce are in componenta politisti de la rutiera) parcari la mai putin de 25m de treceri – obstructionand grav vizibilitatea. Desi exista sesizari catre ei, nu se sinchisesc de respectarea legii si nu dau 2 bani pe siguranta si implicit pe viata sibienilor. Doar un ex. din zeci de asemenea parcari ILEGALE: https://tinyurl.com/yvhz45k3

      4
      0
    2. Avatar Ron
      Ron

      Corect! Dar despre situatia de pe M. Viteazul unde gardul viu e pina in trecere ce ziceti? Da nu intereseaza pe nimeni

      3
      1
    3. Avatar HBomb
      HBomb

      Nu ține scuza invocată de tine, fiindcă în Codul Rutier zice că, șoferii trebuie să conducă adaptând viteza „până la limita evitării oricărui pericol”, mai ales la apropierea de trecerile de pietoni, indiferent ce vizibilitate ai sa n-ai.

      1
      4
  2. Avatar Xulescu
    Xulescu

    La acea trecere de foarte multe ori sunt masini parcate aiurea si este zero vizibilitate, daramite pe conditiile acestea de ploaie. Cel mai bun lucru ar fi sa se instaleze niste limitatoare de viteza, cum sunt cu cativa metri inainte langa spitalul militar.

    2
    1
  3. Avatar Alex
    Alex

    In ce stare se afla acum victima?

    3
    0
  4. Avatar Alex
    Alex

    In ce stare este victima? Un update va rog

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate