Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anunțat arestarea preventivă a două persoane, un bărbat de 53 de ani și o femeie de 52 de ani, acuzați de omor, după descoperirea unui cadavru de sex masculin, cu identitate necunoscută, în zona Văii Săpunului, de la marginea municipiului Sibiu.
Cadavrul, parțial îngropat, a fost găsit pe 25 septembrie 2025, în urma unui apel la 112. Investigarea a relevat faptul că, pe 11 septembrie 2025, cei doi suspecți au lovit repetat bărbatul de 67 de ani, într-o baracă improvizată în care locuiau.
În urma agresiunilor, victima a decedat, iar cadavrul a fost îngropat la aproximativ 200 de metri de baracă.
„În data de 25.09.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu, ca urmare unui apel primit prin SNUAU 112, cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor”, a declarat procurorul șef secție judiciară Simion Dan Octavian, purtătorul de cuvânt al instituției.
Procurorul a dispus reținerea celor doi suspecți pentru 24 de ore, iar ulterior a solicitat arestarea preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a celor doi suspecți pentru o perioadă de 30 de zile.
Ancheta a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic al I.P.J. Sibiu, precum și al lucrătorilor de poliție din cadrul IGPR – Direcția Operațiuni Speciale, Serviciul Operațiuni Speciale Sibiu.
„Menţionăm faptul că autorii şi victima se cunoşteau anterior, între cei trei existând o stare conflictuală”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Parchetului.
Cazul este în continuare în investigare, iar procurorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a avut loc crima și pentru a aduna probe suplimentare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Miticii care platesc erau deci banatzani,adica frunci sau fruncea,nu mai stiu dictonul…Bai ce ne place sa ne manjim intre noi…
Paule, le-ai dat clasa sefilor de promotie luand bacul cu 10!
cutie automata opticruise? si copiii pot conduce…
Legea ar trebui sa prevada suspendarea permisului pentru indoirea numarului de inmatriculare spate ca sa nu poata fi citit asa…
Am votat cu Nicu Stefanuta, insa nu sunt multumit de prestatia lui si regret votul dat. Se axeaza preponderent pe…













Lasă un răspuns