Bărbatul de 48 de ani acuzat că a ucis cu toporul un localnic de 60 de ani din Gura Râului, apoi i-a ars trupul, va fi judecat pentru omor calificat și profanare de cadavre. Judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului Sibiu a constatat că dosarul procurorilor și probele strânse în anchetă sunt legale și a dispus începerea procesului. Inculpatul rămâne în arest preventiv.
Încheierea nu este definitivă și poate fi atacată cu contestație în termen de trei zile de la comunicare.
Potrivit procurorilor, în seara de 8 iulie bărbatul de 48 de ani se afla cu victima în casa din Gura Râului. Ar fi așteptat ca aceasta să adoarmă și l-ar fi lovit de mai multe ori cu partea tăioasă a unui topor, în cap și în zona gâtului. Apoi ar fi ars trupul „până la carbonizarea ei cvasicompletă”, se arată în motivarea deciziei publicată în regim anonimizat pe rejust.ro.
De ce omor calificat
Procurorii au reținut două circumstanțe care agravează acuzația de omor. Prima este premeditarea. Potrivit rechizitoriului, inculpatul ar fi acționat „în baza unei hotărâri luate anterior”, pe fondul nemulțumirilor și conflictelor avute cu victima în zilele dinainte. A doua este starea de vulnerabilitate a victimei. Procurorii susțin că inculpatul a profitat „de starea avansată de ebrietate a acesteia și de somnul în care se afla”.
Acuzația se sprijină, potrivit rechizitoriului, pe cercetarea la fața locului și pe rapoartele de necropsie. Printre probe se mai află toporul ridicat din zona patului, resturile osoase calcinate și înregistrarea unui apel la 112. Dosarul cuprinde și imagini video, precum și declarațiile martorilor și ale părților civile.
În camera preliminară, judecătorul verifică doar dacă dosarul a fost întocmit corect și dacă probele au fost obținute legal. Nu verifică dacă inculpatul este vinovat. În acest caz, nici inculpatul, nici părțile civile nu au formulat cereri sau obiecții în termenul legal.
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Parinti, renuntati la scoala in limba germana ca o sa aveti niste copii nepregatiti pentru viata. Nu se invata nimic…
Normal, mafie politica că peste tot…
mda, sasii sunt rari, nu e de mirare dupa ce ii injura toate trompetele nationaliste.
„Primăria amintește că proiectul de revitalizare a Parcului Sub Arini prevede plantarea a 350 de arbori tineri, 2.500 de arbuști…
Este fenomenal pici examenul si te numeste partidul… Asta da PNL bravo Cseke bravo Attila … Sia! Nu mai bine…













Lasă un răspuns