Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

1.800 de pelerini din Mitropolia Ardealului au plecat în grupuri organizate la slujba de sfințire a Catedralei Naționale. 400 dintre aceștia au locuri în curte

Traian Deleanu
18
interior-catedrala-2-xpbd

ÎPS Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, și PS Ilarion Făgărășanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, se află printre cei peste 1.800 de credincioși care au plecat la slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului, după cum mai este denumită catedrala patriarhală a cărei slujbă de sfințire are loc în prima parte a zilei de duminică.

Publicitate
Publicitate

Alături de cei doi ierarhi, în interiorul Catedralei Naționale mai sunt rezervate locuri pentru membrii permanenți ai Consiliului eparhial, părinți vicari, secretarii eparhiali, consilieri și membri ai adunării eparhiale, reprezentanți ai Adunării naționale bisericești din partea Arhiepiscopiei Sibiului, precum și părinții protopopi.

În zona esplanadei noului edificiu, care se sfințește duminică dimineața, sunt rezervate 500 de locuri credincioșilor și pelerinilor veniți din opt din cele zece protopopiate ale Mitropoliei Ardealului.

„Din partea Arhiepiscopiei Sibiului avem un număr de aproximativ 1.800 de pelerini care participă la sfințire în grup organizat. Sunt peste 30 de autocare, plus alte mai multe microbuze. Acestora li se alătură și credincioșii sibieni care participă pe cont propriu”, arată Sorin Gabriel Pomană, secretar eparhial al Mitropoliei Ardealului, pentru cititorii Turnul Sfatului.

Aproximativ 100.000 de credincioși sunt așteptați la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale, oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, însoțiți un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi.

„Este resimțită ca o zi de mare praznic. Așa cum credincioșii se pregătesc pentru Înviere, așa se simte și acest moment”, descrie drd. Sorin Gabriel Pomană.

2025 este anul în care împlinesc 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală și 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie.

La slujbă vor participa și președintele Nicușor Dan, președintele Senatului, Mircea Abrudean și premierul Ilie Bolojan.

Programul zilei de duminică

Sursa: Agerpres

– începând cu ora 7:30 și până la ora 10:00 va fi săvârșită Slujba Sfintei Liturghii, la care vor participa trei ierarhi din Capitală și un sobor extins de preoți și diaconi

Publicitate

– de la ora 10:15 vor sosi la Catedrala Națională Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului

– slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale va începe la ora 10:30 și va dura până la ora 12:30. La această slujbă va participa și un sobor extins de ierarhi, 65 la număr, 70 de preoți și 12 diaconi. La încheierea slujbei se va citi Actul de sfințire.

1.800 de pelerini din Mitropolia Ardealului au plecat în grupuri organizate la slujba de sfințire a Catedralei Naționale. 400 dintre aceștia au locuri în curte

 Sursa foto: Facebook / Catedrala Națională

În timpul Sfintei Liturghii și al slujbei de sfințire a picturii Catedralei Naționale în interiorul edificiului vor avea acces numai invitații oficiali, în număr de 2.500, iar pe esplanada din fața Catedralei vor asista la slujbă numai grupurile organizate de pelerini din eparhiile din țară, în număr de peste 8.000 de persoane, care vor putea urmări slujba pe ecranele special montate în proximitatea treptelor de acces.

Ceilalți credincioși prezenți, atât din București, cât și din alte localități, vor putea urmări slujba din spațiul situat vizavi, în exteriorul ansamblului (gardului) Catedralei Naționale, pe alte ecrane montate pentru vizionarea slujbei.

După încheierea slujbei de sfințire a picturii Catedralei Naționale (la ora 12:30), accesul credincioșilor pentru închinarea în Sfântul Altar se va face în mod organizat, începând mai întâi cu invitații oficiali din interiorul Catedralei și continuând cu grupurile organizate din eparhii care au asistat la slujbă în spațiul piațetei (esplanadei) Catedralei.

Credincioșii care se vor afla în exteriorul gardului Catedralei Naționale vor avea acces la rândul de închinare la Sfântul Altar în cursul zilei de duminică numai după ora 20:00, când se estimează că invitații oficiali și grupurile organizate din eparhii vor încheia trecerea prin Sfântul Altar.

Credincioșii ortodocși pelerini se vor mai putea închina în Sfântul Altar al Catedralei Naționale și în zilele următoare, 27, 28, 29, 30 și 31 octombrie, inclusiv pe timpul nopții, sfântul lăcaș urmând a fi deschis „zi și noapte” până în ultima zi a lunii octombrie.

120 de metri, înălțime

Sursa: Agerpres

Silueta Catedralei este definită de cele opt turle ale sale, care îmbină elemente arhitecturale din diverse regiuni ale României, precum turnurile zvelte transilvănene, cu monumentalitatea specifică unor catedrale occidentale. Ansamblul central este format dintr-o turlă principală și patru turle secundare, iar la vest – încă trei turle mari.

Turla principală (Pantocratorul) atinge o înălțime de 120 de metri până la baza crucii. La interior, cupola acestei turle adăpostește o icoană a lui Hristos Pantocrator (Atotțiitorul), realizată în mozaic. Această reprezentare iconografică monumentală are un diametru de 12 metri și o suprafață de peste 150 de metri pătrați.

1.800 de pelerini din Mitropolia Ardealului au plecat în grupuri organizate la slujba de sfințire a Catedralei Naționale. 400 dintre aceștia au locuri în curte

Sursa foto: Ziarul Lumina

Crucea mare, de șapte metri înălțime și șapte tone, a fost montată pe Turla Mare (Turla Pantocrator) a Catedralei Mântuirii Neamului pe 8 aprilie 2025, la aproximativ 130 de metri înălțime. Montarea a fost efectuată cu o macara specială și a marcat o etapă importantă în finalizarea proiectului, catedrala atingând înălțimea finală de 127 metri.

Turla-clopotniță, situată pe latura vestică, deasupra exonartexului, adăpostește cele șase clopote ale catedralei, turnate la Innsbruck de către renumita firmă Grassmayr. Acestea au o greutate totală de 33 de tone și sunt amplasate la o înălțime de 60 de metri, iar clopotul principal, cu balans liber, cântărește 25 de tone.

Cele șase clopote sunt inscripționate (de la stânga la dreapta) cu stema Patriarhiei Române, chipul în efigie al Patriarhului României și crucea patriarhală, precum și inscripția: Binecuvântarea Patriarhului Daniel al României pentru Catedrala Națională – Centenar 1918 – 2018.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

18 răspunsuri

  1. Avatar Cornel Sibianul
    Cornel Sibianul

    Bună ziua,
    Traian Deleanu cu privire la articolul de mai sus
    titlul corect este
    „1800 de credincioși din Arhiepiscopia Sibiului au plecat în grupuri organizate „…
    Mitropolia este a Ardealului. În cadrul acestei entități există Arhiepiscopiile de Alba Iulia și Sibiu.
    Consultă-te cu preotul Constantin Necula și îmi vei da dreptate!
    Corectează titlul căci altfel te faci de râs!

    21
    8
    1. Avatar Emil
      Emil

      Catedrala neamului de hoti fara faptasi ar fi precum iadul fara draci.
      https://youtu.be/yOagrcB7CUc?si=xs1160Lddx4EFOk7

      0
      0
  2. Avatar Marti
    Marti

    si cand te gandesti ca clonatii de la usr partid de atei , in frunte cu plicusor râsul plansu ,au catalogat aceasta sfanta catedrala, ca fiind catedrarala prostirii neamului. Atunci cei de la usr cu actualul personaj din fruntea statului , au cerut oprirea de indata a constructiei. Era sa uit johannis propietarul de case de pe balcescu, nici macar nu a precupetit sa fie de fata la sfintire. Va dati seama cine ne a condus si ne conduce. Norocul nostru istoria nu iarta. as spune mai multe dar poate ca nu ve ti publica articolul.Doamne Iisuse Cristoase miluieste ne.

    30
    24
    1. Avatar HBomb
      HBomb
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      13
      23
    2. Avatar @Marti
      @Marti
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      11
      29
    3. Avatar Marti
      Marti

      ***
      (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)

      0
      0
    4. Avatar Barosanu
      Barosanu

      @Hbomb – discuția despre alocarea fondurilor publice necesită o minimă înțelegere a principiilor democratice și a modului de funcționare a statului, înțelegere pe care tu ca fanatic anticreștin și antiromân nu o posezi. Discuția particulară despre Catedrala Mântuirii Neamului și finanțarea ei din bani publici a fost deja tranșată prin prezența președintelui vostru, N. Dan, la diversele etape premergătoare consacrării acestui magnific lăcaș de cult, după ce tot el, împreună cu partidul pe care l-a înființat, s-au opus din răsputeri sprijinirii acestui demers. Practic, liderul tefeliștilor și-a recunoscut greșeala și a pupat poala popii, cum se zice în popor, ceea ce face inutil miorlăitul tău și al altor tefeliști neconsolați. Mult succes în cheltuirea „banilor tăi” pentru cauze cu adevărat nobile cum ar fi câteva miliarde de doze de vaccin anti-Covid sau îngrășarea șobolanilor occidentali care profită de pe urma războiului din Ucraina.

      6
      0
    5. Avatar Cartea ne face bine..
      Cartea ne face bine..

      @Acitrompetz-Socoata pt fariselu’-Cost Catedrala in 15 ani=270 mil eur. Contributie suportata de la buget-10% adica 27 mil.eur,ca nu ai atatea degete ca diva sibiana care in anul 2023 are calatorii prezidentiale cu escale la Sibiu de 23 mil.eur.
      @Barosanu-Va bateti gura degeaba.El,impreuna cu unii din sec,15,ramasi acolo priponiti bine in ganduri si simtiri or sa lase in urma doar reparatii de garduri,cazaturi de turn prabusit si alte coshmelii saxone,pustii ca doar or plecat alogenii… Si o juma’de pista de biciclete de 1 m,refacuta din pietre ciobite de capete nordice tari..

      1
      0
  3. Avatar Till Eulenspiegel
    Till Eulenspiegel

    Ar fi interesant(dar greu!) de aflat care este suma totala alocata din bugetul statului pentru biserici,din ’90 incoace.Probabil ca v-ati ingrozii!

    28
    24
  4. Avatar Florin alexandru
    Florin alexandru

    As aprecia un articol despre ce sume au donat invitatii speciali care au stat inauntru la caldurică multumesc

    34
    12
  5. Avatar Emil
    Emil

    Dumnezeu se bucura mult cand cucereste un ateu, nu un credincios vrednic si hoț.

    16
    5
  6. Avatar Sile Corcodel
    Sile Corcodel

    Daca ar fi fost vorba de Sibiu, se facea scandal ca de ce se face in centru, trebuie facuta la periferie pentru ca incurca traficul pentru cei din Arhi care isi duc copiii la scoala in centru!

    11
    9
  7. Avatar Emil
    Emil
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    2
    9
  8. Avatar Bulibasha
    Bulibasha
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    1
    10
  9. Avatar Comentarii fara minte
    Comentarii fara minte

    Este dovedit, exista atei cu cap si atei fara cap. Daca ateii din comentarii dovedesc ca nu au creier, doar frustrari, sa vedem parerea unui ateu cu ceva minte in cap:
    Georgică Severin: Sunt ateu și nu ascund acest fapt, dar să știți că o baterie Patriot donată Ucrainei costă cât 3-4 Catedrale Naționale. Prefer să băgăm banii în monumente decât în arme.
    Georgică Severin, membru în Consiliul Național al Audiovizualului, a spus cât de puțin a costat Catedrala Națională comparativ cu o baterie Patriot.
    „Se comentează mult despre costurile acestei catedrale. Sunt ateu și nu ascund acest fapt. Dar eu aș lăsa-o mai moale cu critica apropo de banii cheltuiți. Măcar în această perioadă. Nu mi-am schimbat opiniile, dar am realizat că o baterie Patriot (donată sau nu Ucrainei) echivalează cu 3 sau 4 catedrale precum cea atât de discutată“, scrie membrul CNA.

    5
    0
  10. Avatar Till Eulenspiegel
    Till Eulenspiegel
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    0
    17
    1. Avatar Auditorul
      Auditorul

      27 mil eur in 15 ani contributie stat pt ceva edificat cum trebuie(10%).23 milioane eur pt ‘Ravashitoarea Sibiana’ intr-un singur an (NOTA BENE,UN SINGUR AN)din banii tai si ai mei pt escale, avion privat de lux si excursii mirobolante.Nu v-am vazut agitat si ‘contondent’.Ca si pe altzii de pe aici de fapt.Per total nu se stie cat a prapadit ‘diafana’ dar o sa se afle,sper.Nu asta va doriti? Jos risipa! In mini!

      5
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate