Sunamita Beza, 18 ani și originară din Sibiu, a fost una dintre revelațiile ultimei ediții a audițiilor pe nevăzute de la „Vocea României”, difuzată vineri seara la ProTV. Aceasta a ales să evolueze în continuare în concurs în echipa lui Tudor Chirilă.
Sunamita a mărturisit că „numele meu provine din religia penticostală”. Spune că a fost crescută să cânte doar în biserică, însă a realizat că își dorește mult mai mult de atât: „să fiu auzită de toată lumea”.
Deoarece tatăl ei era împotrivă, tânăra a renunțat la religia penticostală, pe care a considerat-o „foarte strictă din multe puncte de vedere”, inclusiv interdicția de a cânta altundeva decât în biserică sau de a fi îmbrăcată într-un anumit fel.

Tânăra a mai povestit înainte de a urca pe scenă că a început să-și facă propriile reguli, fără a renunța la principiile religioase, înscriindu-se la liceul de artă fără știrea tatălui său.
Sunamita Beza a avut o interpretare inedită. A ales piesa „Una Palabra” și a reușit să-i facă pe toți cei cinci antrenori să apese butonul. Tudor Chirilă chiar a făcut-o după 10 secunde de la începerea piesei. El a felicitat-o, descriindu-i prestația ca fiind „un cântec extrem de constant, ca o trestie așa care se unduiește în bătaia vântului, dar în același timp era o neliniște pe scenă”.
„Sunamita – zici că e o combinație între tsunami și dinamită”, a punctat Irina Rimes.

Smiley a vorbit despre „liniștea” din platou: „Când ai început să cânți s-a așternut liniștea în platou și toată lumea stătea și te asculta în liniște așa și eu eram – mamă, cum cântă fata asta. Și am apăsat foarte delicat să nu cumva să deranjez cântarea, feelingul pe care tu ai reușit să ni-l dai în seara asta”.
Horia Brenciu a mărturisit că a fost „hipnotizat” de interpretare și de vocea tinerei, iar Theo Rose, colega lui de scaun, crede că Sunamita a „dominat cu sensibilitate”. Tot ea a comentat că tânăra din Sibiu are șanse „să poată contribui cu acest gen muzical la industria muzicală din România”.
În final, Sunamita Beza a ales să continue să meargă mai departe în concurs în echipa liderului trupei Vama, Tudor Chirilă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce-ati fi vrut sa fure:bermude si slapi?Sintem in octombrie nu in martie.
Acest eveniment se incadreaza bine intre cele organizate impotriva sibienilor alaturi de blocarea centrului orasului cu concursuri auto, moto, semafoare…
Suntem in Europa, exista norme de mediu draconice, de poluare, garda de mediu, etc. Cica la sateanul acela: Nu suntem…
daca ati vrut bananele si blugii, asta ati vrut asta aveti pt voi, pentru parintii, copiii, fratii si nepotii vostri…
Va implor in genunchi, nu mai credeti ce spun meteorolagii. AM DOVEZI CONCRETE, facturile de la Apa canal de la…













Lasă un răspuns