Un polițist sibian a fost amendat cu 810 lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o lună după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini care arătau că a trecut ”pe roșu” la o trecere pentru pietoni.
Ulterior, imaginile au fost transmise și ziarului Turnul Sfatului.
”Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a dispus, de urgență, efectuarea verificărilor în vederea clarificării situației de fapt.
În urma activităților desfășurate a rezultat faptul că în această dimineață, un polițist, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala de poliție pe Bulveradul General Vasile Milea din municipiul Sibiu, nu a oprit la culoarea roșie a semaforului electric.
Ca urmare a încălcării legislației rutiere, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 810 lei, complementar fiind aplicată măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile”, precizează IPJ Sibiu cu privire la acest incident.
Polițiștii sibieni susțin că amenda demonstrează faptul că legea ”e egală pentru toți.”
”Măsura a fost luată în conformitate cu procedurile legale, fapt care demonstrează angajamentul instituției pentru aplicarea imparțială a legii, indiferent de calitatea persoanei care o încalcă.
Totodată, la nivelul I.P.J. Sibiu, s-a dispus declanșarea cercetării prealabile a polițistului în cauză”, se mai arată într-un răspuns transmis de IPJ Sibiu.
”Vă informăm că, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, se pune un accent deosebit pe instruirea polițiștilor cu privire la conducerea autovehiculelor, atât în timpul programului de serviciu, cât și în timpul liber, fiind efectuate frecvent acțiuni pe linia prevenirii și combaterii implicării cadrelor M.A.I. în evenimente deosebite, produse pe fondul încălcării normelor rutiere, evenimente ce pot aduce prejudicii atât vieții și bunurilor, cât și imaginii publice a instituției”, mai precizează instituția.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
-
-
Nu a existat un organ al legii sa confirme vizual aceasta ilegalitate! Daca a fost filmarea acceptata atunci imi doresc sa fie amendat si nea Dulap pentru filmarea aia din pandemie cand ne sfida fara masca. Filmarea e inca pe youtube. alo? Politia? :)))) Pe cat pariu ca o sa urmeze o ‘razbunare’ marca sibiu, si tipu care a pus filmarea o sa ramana in 2 , 3 sapt fara carnet? :))
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
sperăm să se refacă și nenorocirea aia de pavaj cu gresie de baie cu ceva mai aspectuos și mai aderent…
La teatru in care se fae astazi, nu pierzi nimic daca nu mergi la teatru.
Ma surprinde ca nu te deranjeaza faptul ca apa potabila livrata sibienilor este radioactiva, mai ales cea de la Gura…
Pertinenta solicitarea.O sustin.
Care constructie modulara existenta? Sunt doar niste improvizatii cu pericol de explozie pentru angajati, ne temem in fiecare zi cand…













Lasă un răspuns