Atacul cibernetic asupra serverelor Administrației Naționale a Apelor Române (ANAR) nu a afectat și sistemele locale, arată reprezentanții Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Sibiu.
„Investigația este în curs de derulare și, în acest moment, nu se cunoaște modul exact prin care atacatorii au pătruns în rețea”, anunță reprezentanții ANAR într-un comunicat emis după miezul zilei de luni, 22 decembrie, despre atacul cibernetic care afectează serverele instituției din cursul zilei de sâmbătă.
„Calculatoarele, serverele și baza de date din cadrul Serviciului de Gospodărire a Apelor nu au fost afectate. Preventiv, legăturile dintre SGA Sibiu și Administrația Bazinală de Apă Olt și, respectiv, Administrația Națională a Apelor Române este temporar sistată”, spune Sebastian Forir, inginer șef în cadrul SGA Sibiu.
Sistarea conexiunii informatice duce la situații precum cea în care reprezentanții SGA Sibiu nu pot emite facturi și nici nu pot oferi consultanță – de exemplu – în ceea ce privește hărțile cu zonele inundabile.
În ceea ce privește barajul de la Gura Râului, acesta este operat în parametri normali, prin intermediul comunicațiilor de tip voce.
Cer răscumpărare
Servere și calculatoare ale ANAR sunt afectate de un atac cibernetic ale cărui efecte au apărut din cursul zilei de sâmbătă, 20 decembrie 2025. Sunt afectate zece din cele 11 adminisrații bazinale de apă, cu aproximativ 1.000 de sisteme de calcul și comunicare. Atacatorii au transmis o cerere de răscumpărare, solicitare care nu va primi însă niciun răspuns din partea autorităților pentru a nu încuraja astfel de situații.
„Investigația este în curs de derulare și, în acest moment, nu se cunoaște modul exact prin care atacatorii au pătruns în rețea. Tehnologiile operaționale nu au fost afectate. Nu există impact asupra activităților esențiale ale Administrației Naționale «Apele Române». Cu sprijinul autorităților competente responsabile ale statului, a fost adoptat un plan de acțiune pentru restabilirea sistemelor informatice”, au transmis, luni după-amiaza, reprezentanții ANAR.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Popa la făcut pe albu cu ANI, să ajungă director, ce escroc
Ăștia din poza au distrus sistemul sanitar veterinar ,rusineeeee, aveți cadavre multe in spate
Votul uninominal pentru parlament este indispensabil intr-o democratie adevarata. Controlul trebuie sa fie la alegatori, nu la „partid”. Romania este…
Văd în poza de la început ( cea cu tineri îmbrăcați în frumoase costume naționale) pe foștii elevi ai școlii…
Banii deschid toate usile la guvern si Bruxeles.













Lasă un răspuns