Asociația PAN - Protecția Animalelor și a Naturii anunță că a instalat prima căsuță PAN pentru pisicile comunitare din Sibiu, în cartierul Vasile Aaron. Instalarea ei a fost posibilă cu ajutorul fondurilor strânse la Maratonul Internațional Sibiu, anul trecut.
Potrivit asociației, pisicile comunitare vor avea, cu ajutorul acestor căsuțe, un loc primitor, realizat din materiale rezistente, care va putea fi folosit de ele în toate anotimpurile. Căsuța va fi întreținută cu ajutorul voluntarilor și a comunității locale, care și până acum hrănea pisicile din zonă.
Asociația va amplasa, în total, zece astfel de căsuțe, iar următoarea va fi montată în cartierul Ștrand. La predarea căsuței, asociația oferă bolurile și un sac de mâncare.

Foto: Asociația PAN - Protecția Animalelor și a Naturii
„Prima Căsuță PAN a fost montată! Suntem foarte bucuroși și nerăbdători să le amplasăm și pe următoarele. Te rugăm să ne scrii un mesaj privat dacă știi zone unde ar fi nevoie de o astfel de căsuță pentru pisicile comunitare. Știi tu, zona aceea cu locatari sufletiști, iubitori de blănoși, care au adunat deja în jurul lor pisicuțe de care se îngrijesc.
Din considerente administrative, căsuțele pot fi amplasate doar în zone private, sigure pentru pisici, cu acordul proprietarilor, pe baza unui proces de predare-primire.
Ele sunt realizate din materiale rezistente, potrivite pentru a fi utilizate de pisici în orice anotimp, pe termen lung. Sunt oferite gratuit, fiind parte din proiectul Căsuțele PAN, din cadrul Maratonului Internațional Sibiu, pentru care atât de multe persoane au alergat/donat, și cărora le mulțumim din suflet, încă o dată! Așteptăm cu entuziasm ideile voastre și vă mulțumim mult pentru implicare și ajutor”, transmite asociația pe pagina de Facebook.
Foto: Asociația PAN - Protecția Animalelor și a Naturii



Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: casute pentru pisici asociatia , casute pisici comunitare , pisici comunitare sibiu , asociația pan
Vizualizari: 2610


Ultimele comentarii
Acum 16 minute
Barosanu
Acum 19 minute
Unulaltul
Acum 22 minute
Barosanu
Acum 24 minute
Sandokan
Acum 28 minute
Avecavec