Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Incident pe pista Aeroportului Sibiu, după aterizarea aeronavei Wizz Air de la Milano pe ninsoare. ”Debarcarea pasagerilor s-a realizat în conformitate cu procedurile operaționale”

Ștefan Dobre
2
wizz-air-zapada-hnja

Aeronava Wizz Air care efectua cursa Milano Bergamo – Sibiu a fost implicată marți după-masă într-un incident pe pistă. Evenimentul s-a produs în timpul ninsorii puternice. Conducerea Aeroportului Internațional Sibiu anunță deschiderea unei anchete interne.

Publicitate
Publicitate

”Astăzi, 13.01.2026, la ora 16:39, aeronava Wizz Air care a operat un zbor comercial pe ruta Milano Bergamo (BGY) – Sibiu (SBZ) a fost implicată într-un eveniment operațional la sol, după aterizarea în siguranță pe Aeroportul Internațional Sibiu.

Aterizarea s-a desfășurat în condiții de ninsoare abundenta, pista fiind curățată și declarată operațională la momentul sosirii aeronavei, în conformitate cu procedurile de deszăpezire aplicabile”, se arată într-o informare de presă, transmisă marți seară.

După aterizare, în timpul manevrei de întoarcere, în vederea intrării pe calea de rulare către platforma de parcare, aeronava a ajuns la marginea pistei.

Publicitate

”Conform procedurilor de siguranță, echipele de la sol au asistat la degajarea aeronavei de pe pistă, prin ghidarea acesteia pe căile de rulare, pentru a nu perturba traficul aeroportuar, iar zborurile programate au fost operate conform programului de zbor. Evenimentul s-a produs la sol la viteză redusă și s-a încheiat fără incidente.

Debarcarea pasagerilor s-a realizat în conformitate cu procedurile operaționale standard.

Precizăm că nu a fost necesară închiderea suprafețelor de manevră sau a aeroportului”, au mai informat oficialii Aeroportului.

După intervenția echipelor de la sol, aeronava a rulat normal către platforma, aceasta aflându-se la acest moment în serviciu, efectuând zborul Sibiu Birmingham.

Evenimentul va face obiectul unei investigații interne de siguranță, desfășurată conform procedurilor aplicabile, în vederea clarificării circumstanțelor producerii acestuia.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Doru
    Doru

    O fi vrut să intoarcă cu frâna de mână. Sigur acasă are un BMW pisicuță…

    5
    3
  2. Avatar Ionica
    Ionica

    Girdea, i-ai plictisit și pe masoni ăia care rezistă la ritualuri de 5 ore fără pauză.
    Ai deraiat avionul ca funcția: mult zgomot, zero direcție.Nu mai ești mare șef de tarla, ești administrator de tobogan aluneci elegant, dar inevitabil.Slugile? Gata, nu mai stau la rând ca la poarta aeroportului când porțile dau eroare și nimeni nu știe de ce. Nici macar sefa judetului.
    Ia-ți și doamna cu busuiocul, martiră de serviciu, venită să „salveze” Sibiu’, în timp ce viața ei stă pe hold la Mureș.Nu mai ține cu tămâie, cu tinut de mâna, cu discursuri goale și poze de protocol.Când pista e strâmbă ca drumurile, nu dai vina pe vânt, pe conspirații sau pe Baba Vanga. Cu motorina cum stati? Ati facut reviziile la toate cumetrele? Se pot da pe pista. Lasă legenda cu zona de securitate si generalii de carton vezi să nu uiți să stingi lumina , sa dai drumul la căldura iarna , vara la aer conditionat si sa deschizi geamul sa vina oameni noi cum ai cerut.

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate