România este un aliat de mare valoare pe Flancul Estic, a declarat, marți, la Sibiu, generalul american Alexus G. Grynkewich, comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) și comandantul Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa (USEUCOM). În cadrul unei conferințe de presă, susținută alături de generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, cei doi au pus accent pe descurajarea Rusiei și modernizarea armatei.
Generalul american a evidențiat faptul că România este un „aliat de mare valoare”, motiv pentru care a prioritizat această vizită la începutul anului 2026, după ce o deplasare anterioară a fost amânată pentru a-l însoți pe Donald Trump la Berlin într-o vizită legată de pace în Ucraina.
Conform unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, vizita celor doi lideri militari subliniază „angajamentul ferm al României și al NATO pentru consolidarea securității regionale și pentru întărirea posturii de descurajare și apărare pe flancul sud-estic al Alianței”. Înainte de a veni la Sibiu, generalul american s-a întâlnit, ieri, la București, cu premierul Ilie Bolojan, cu președintele Nicușor Dan și cu ministrul Apărării. De asemenea, i-a vizitat pe militarii americani de la Deveselu. După Sibiu, delegația a plecat la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu.
Securitatea la Marea Neagră și apărarea antiaeriană
În conferințe de presă, generalul american Alexus G. Grynkewich a vorbit despre rolul de lider al României în regiunea Mării Negre, despre eforturile comune ale României, Bulgariei și Turciei pentru extinderea activităților de deminare și a patrulelor. Generalul a mai amintit și despre integrarea noii escadrile de avioane F-16 în sistemul NATO de apărare integrată antiaeriană și antirachetă.
Grynkewich a menționat testarea sistemului anti-dronă „Merops”, furnizat de SUA. „Aștept cu nerăbdare ca România să își demonstreze capacitatea de a doborî drone și de a ne apăra cetățenii în întreaga Alianță. Nu am nicio îndoială că o va face cu succes”, a declarat Grynkewich.
„Merops” este un sistem anti-drone fabricat în Turcia, produs de compania Aselsan, bazat pe inteligență artificială, specializat în detectarea avansată și interceptarea precisă a dronelor. Potrivit producătorilor, tehnologia permite funcționarea chiar și în situații de interferență electronică sau blocaj al sistemelor de localizare prin satelit. Sistemul poate indentifica drone chiar și în condiții dificile, cum ar fi nori, praf, fum și condiții diferite de lumină. De asemenea, Merops este proiectat să funcționeze în condiții de luptă dure, cu rezistență la temperatură de la -40°C la 70°C. Sistemul a fost prezentat public pentru prima dată în 2022 și poate fi montat pe elicoptere, drone și vehicule terestre. (sursa).
Generalul Vlad a completat că au fost rpegătite echipele care să deservească acest sistem. „Foarte curând o să-l introducem în operația pentru apărarea spațiului european, care este în curs de desfășurare pe teritoriul României”, a spus acesta.
Modernizarea armatei
Comandantul Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa s-a referit și la cheltuielile pentru apărare. Potrivit lui, România „conduce prin exemplu” în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare, depășind deja pragul de 2% din PIB.
„În conformitate cu angajamentul asumat la summitul de la Haga, acest lucru permite forțelor române să întreprindă un program major de modernizare militară, care include tancurile Abrams, avioanele F-35 și co-producția de muniție”, a declarat Grynkewich.
Precizăm că, la Summitul NATO din 2025 de la Haga, Aliații și-au asumat angajamentul de a investi anual 5% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru cerințe de bază în domeniul apărării și cheltuieli legate de apărare și securitate, până în 2035 (sursa).
Descurajarea Rusiei
În cadrul conferinței de presă, generalul american a fost întrebat despre chestiunea Groenlandei și a pozițiilor viitoare ale SUA în cadrul NATO. Subiectul a fost considerat unul politic, de aceea nu a fost comentat. „Ne concentrăm pe ceea ce ne concentrăm întotdeauna în întreaga alianță, și anume pe apărare și descurajarea agresiunii împotriva oricărei părți a teritoriului alianței și suntem gata să apărăm fiecare centimetru al acestuia. Vorbesc în mod regulat cu fiecare șef al apărării și nu a existat nicio schimbare în misiunea noastră sau în ceea ce realizăm la nivel militar”, a menționat generalul american.
În ceea ce privește amenințarea rusă, acesta s-a declarat încrezător că „Rusia este descurajată să atace teritoriul NATO”, în mare parte datorită gradului de pregătire al forțelor armate române și a tuturor celorlalte forțe din cele 32 de națiuni ale alianței. „Deci, acestea sunt veștile bune. Desigur, când și cum se va termina războiul din Ucraina și ce se va întâmpla cu armata rusă după aceea, va fi ceva ce va trebui să urmărim cu atenție. E imposibil să prezici toți factorii care ar intra în joc. Dar, să știți, Rusia va avea o armată mare care fie se va demobiliza, fie se va recapitaliza și vom vedea ce alegeri se fac și ne vom asigura că suntem pregătiți să descurajăm și să ne apărăm, în funcție de cum vedem comportamentul Rusiei odată ce se va încheia”, a răspuns generalul maerican.
Gheorghiță Vlad a compeltat: „Nu am informații, ca să pot afirma că Rusia va fi în măsură sau nu în viitorul apropiat să atace o țară NATO. Ceea ce pot să vă spun, Rusia este un actor statal impredictibil. Asta este și motivația pentru care pregătim aceste planuri regionale, în principal, pentru a descuraja Rusia să facă astfel de mișcare. Sunt mai mult decât convins că împreună cu partenerii și aliații noștri o să avem răspunsul potrivit în cazul în care acest lucru s-ar întâmpla”.
Conferința de presă poate fi urmărită mai jos:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: general american la sibiu nato , nato in romania , gheorghita vlad , Alexus G. Grynkewich , video , Flancul Estic
Vizualizari: 1638


Ultimele comentarii
Acum 16 minute
Barosanu
Acum 19 minute
Unulaltul
Acum 22 minute
Barosanu
Acum 24 minute
Sandokan
Acum 28 minute
Avecavec