2,16 lei pe kwh costă în Sibiu să-ți încarci mașina electrică la singura stație care apare pe harta ”supercharger” din aplicația Tesla. Asta înseamnă 0,43 euro / kwh și este cel mai mare preț din Europa, depășit doar de unele stații din Alpii Elvețieni și din Austria. În rest, prețul coboară spre 0,3, 0,2 euro/kwh, făcând mașinile electrice cu adevărat economice, față de cele cu motor termic.
În Sibiu, se mai adaugă o ”taxă de aglomerație” de până la 2,5 lei pe minut, însă aceasta apare în mai multe zone din Europa, prețul fiind de regulă mult mai mic.
I-am solicitat președintelui Asociației Energia Inteligentă , Dumitru Chisăliță un punct de vedere legat de această situație. El susține că prețul e stabilit de piață, dacă nu e cerere, atunci prețul e mare, susține el.
”Paradoxal, România NU are cel mai mare preț angro la electricitate din UE. Țări ca Germania sau Italia au, de multe ori, energie mai scumpă, dar tarife de încărcare mai mici.
Deci nu „curentul scump” explică diferența. Utilizarea scăzută a stațiilor este problema. Dacă sunt folosite rar, costurile trebuie recuperate din mai puțini kWh vânduți și rezultă un preț pe kWh mai mare”, spune Dumitru Chisăliță pentru Turnul Sfatului.
La stațiile de încărcare ale Primăriei Sibiu, până la începutul acestei luni, prețul de încărcare de 1 leu/kwh.
De la 1 februarie, însă încărcarea mașinilor electrice la cele 15 stații deținute de administrația municipiului Sibiu a crescut la 2 lei/kwh în cazul alimentării cu curent alternativ, respectiv 2,5 lei/kwh în cazul alimentării cu curent continuu (toate tarifele includ și TVA).
Citește și:
Diferența dintre alimentarea de la stațiile curent alternativ / continuu ține de rapiditatea cu care se încarcă bateriile.
„Doar dacă găsești ocupat la curent continuu lași pe curent alternativ, luând în calcul că timpii de încărcare vor fi mult mai mari”, explica recent pentru Turnul Sfatului Alex Buiuc, un proprietar de mașină electrică.
El contrazice explicația dată de Dumitru Chisăliță, care spunea că un preț ridicat e justificat de lipsa clienților.
„Stațiile publice din oraș au devenit insuficiente ca număr după ce tot mai mulți care fac distribuție și ride-sharing/taximetrie au trecut pe mașini electrice. Aproape întotdeauna găsești Bolt-uri la încarcare. E dreptul lor, înțeleg asta. Doar că cineva trebuia să observe asta și să suplimenteze numărul de stații”.
În primăvara anului trecut, reprezentanții Primăriei Sibiu anunțau semnarea unui contract pentru amplasarea a 65 de stații de încărcare a mașinilor electrice, în zona metropolitană. 45 din acestea urmează să fie amplasate în municipiul Sibiu, șase în orașul Cisnădie, iar câte două – în localitățile Ocna Sibiului, Șelimbăr, Șura Mare, Șura Mică, Cristian, Poplaca și Roșia. Contractul semnat pentru suma de 4,7 milioane de lei (atrași prin Programul Național de Redresare și Reziliență) are termen de finalizare în luna mai a acestui an.
La finalul anului 2025, în județul Sibiu erau înmatriculate 1.560 de vehicule electrice, dintre care 1.338 sunt autoturisme, conform datelor Ministerului Afacerilor Interne. Alături de mașinile electrice, în circulație erau puse alte aproape 5.500 de mașini cu propulsie hibridă.
Prețul la stațiile Tesla așa cum reies din aplicația companiei (valabile pentru vineri, 6 februarie).
0,43 euro / kWh România
0,26 – 0,38 euro Ungaria
0,43 euro Austria
0,34 – 0,43 euro Italia
0,35 euro Bulgaria
Gratis Serbia
0,22 euro Croația
0,26 euro Polonia
0,28 euro Olanda
0,32 euro Franța
0,21 euro Spania
0,31 euro Portugalia
0,26 euro Elveția (0,56 euro în stațiile din Alpi)
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
8 răspunsuri
-
Cifrele nu sunt credibile, astea au alte valori, pare ca nu mai suntem asa speciali : https://chargeviz.com/tesla-supercharger-pricing-in-europe/
-
Analiza de 2 bani. S-a scumpit pretul la statie din lacomie, asa cum au scumpit si gunoiul. Vor profit din asta. Din analiza, cand era 1 leu, trebuia sa se fac 0.50 bani, la ce inghesuiala era la statie. Acum bate vantul la statii. Functionau foarte prost, dar acum mai sunt si scumpe. Sa le conserve, ca doar cei in trecere mai incarca.
-
Faptul ca o mizerie electrica polueaza la semafor mai putin decat un diesel este total irelevant la nivel global, acolo unde productia, casarea si toate operatiunile industriale intermediare polueaza mai mult. Este o mare hipstereala sinistra pentru cei care se pretind superiori, dar isi taie degetele daca ii pui sa schimbe o roata. Si aparatul de tuns ar trebui sa fie pe benzina/diesel!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cate decenii mai trebuie sa treaca pana vom vedea si noi curatenie pe marginea drumurilor, sau a intersectiilor? Si-n Sibiu…
Ăla nu e sushi și nici nu are nici o legătură cu nimic din Asia.
pai arata-ne restaurantul tau cu servicii de calitate si preturi reduse, sa vedem si noi ceilalti cat de prosti suntem…
Cel putin din anii ’50 se fac experimente pe populatie civila sau in cadrul razboaielor prin pulverizari de diferite substante/bacterii,…
Ce treaba are Sulla cu prefectura, fra’? Ce treaba are UE cu implementarile de doi bani ale echipei aurorei, care…













Lasă un răspuns