73 de stații publice de încărcare pentru mașinile electrice și hibride vor fi disponibile la sfârșitul lunii august, anunță luni reprezentanții administrației locale. În prezent, în Sibiu sunt înregistrate 1.191 de mașini electrice și 4.188 de mașini hibride.
Dintre acestea, 44 sunt disponibile începând de luni, 10 august. Stațiile au fost amenajate de Primăria Sibiu printr-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile – „Modernizarea și extinderea transportului public la nivelul zonei metropolitane Sibiu, precizează sursa citată, prin intermediul unui comunicat de presă.
Pe lângă cele 45 de stații amplasate în Municipiul Sibiu, alte 20 au fost distribuite în localitățile membre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu. Valoare totală a acestei investiții este de 4,83 milioane de lei.

„Sibiul are în acest moment 59 de stații publice de încărcare a mașinilor electrice și hibride. Până la finalul lunii vom mai pune în funcțiune încă 14, astfel că, cetățenii vor avea la dispoziție 73 de astfel de puncte de alimentare, care se adaugă stațiilor private. Prin aceste investiții asigurăm infrastructura necesară pentru mobilitatea auto ecologică. În prezent, în Sibiu sunt înregistrate 1.191 de mașini electrice și 4.188 de mașini hibride, transmite primarul Astrid Fodor, prin intermediul comunicatului.
25 dintre aceste stații nou operaționalizate au un punct de încărcare rapidă (50 kWh) și unul de încărcare lentă (22kWh), iar 20 sunt prevăzute cu două puncte de încărcare lentă.
Citește și
Cum se folosesc
Utilizarea acestora se va face prin aplicația mobilă dedicată, VOLTRELLI, ce poate fi descărcată gratuit din Google Play și App Store. Pentru a putea încărca de la aceste stații, utilizatorii trebuie să creeze un cont în aplicația menționată, de unde se va realiza și plata pentru energia consumată, în mod securizat, cu cardul bancar.
Tot în aplicație veți putea consulta locațiile de amplasare a stațiilor din oraș, precum și instrucțiunile detaliate de utilizare.

Lista locațiilor
Lista locațiilor în care sunt amplasate aceste stații de încărcare pentru mașinile electrice: B-dul Victoriei/str. Hochmeister, Calea Cisnădiei, Calea Dumbrăvii (la Zoo), Calea Poplăcii/Valea Aurie, Calea Șurii Mari (la Obor), str. N. Teclu (în zona str. Pielarilor), str. Siretului (în zona fostului Profi), str. Bucovinei, str. Europa Unită, str. Lisabona, str. Ludoș (la complex), str. Oașa, str. Panait Cerna (la Cimitir), Calea Poplăcii – str.Tălmaciu, str. Aurel Decei, str. Rahovei, str. Reșița (zona ANL 1), str. Rusciorului 2, str. Oslo-Cuptorului, str. Socului (la gară), str. Ștefan cel Mare (Broscărie), str. Școala de Înot (lângă Hotel Parc), str. Ștrandului/ Doljului, str. Ștefan cel Mare (zona Triajului), str.Tudor Arghezi (lângă sediul Junii Sibiului), str. Țiglari (în parcarea Lacului Binder), str. Valea Aurie (spre Zoo), str. Viitorului (zona ANL), Calea Dumbrăvii (zona Dioda), strada Lungă – Tg. Cailor – Crăițelor, Str. Malului (lângă Rompetrol), str. Zăvoi, str. E.A. Bieltz nr. 6, str. Turda nr. 11, str. Plugarilor, str. Mihail Kogălniceanu, str. Oțelarilor, str. Lupeni, Aeroport, str. Frații Grachi, Str. Mr. Niță Octavian.
O astfel de stație a fost instalată și în stațiunea Păltiniș (zona Telescaun), urmând să fie pusă în funcțiune până la finalul acestei luni.
Reprezentanții Primăriei reamintesc că alte 13 stații de încărcare au fost instalate în zona unităților de învățământ care au fost reabilitate energetic de Primăria Sibiu, tot prin proiecte finanțate din PNRR: Grădinița Elefănțelul Curios (Aleea Haiducului), școlile Regele Ferdinand (str. Șureanu), N. Iorga (str. N. Iorga) și nr. 25 (str. Sibiel) și la Liceul O. Ghibu, urmând ca și acestea să fie puse în funcțiune până în 30 august.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
8 răspunsuri
-
Bani cheltuiti fara cap, dar cu intentie. Sunt statii de putere mica. Mai bine instalau jumatate din ele, cu putere mare. Doar au bifat ca au facut ceva. Au ocupat locuri de parcare si nu le foloseste nimeni. Cine sta 3 ore sa-si incarce masina, la pret dublu. In viitor, bateria o sa fie tot mai mare ca si capacitate, iar aceste statii sunt acum depasite de situatie. Pe scurt, un lucru prost facut!
-
Problema cu aceste statii este ca ele nu sunt intretinute, sunt doar o bifă intr-un proiect european al primariei. Statia din parcarea de la Ciresica are incarcarea lenta cu conector tip 2 stricata de peste un an de zile. Alta problema este ca de cate ori ajung la o statie noua, intr-un nou oras, trebuie sa descarc o alta aplicatie. Inteligent era daca primaria se afilia la una dintre retelele mari de incarcare cum ar fi e-charge
-
De ce statiile de incarcare trebuie sa ocupe locuri de parcare, locuri care sunt in continua scadere. De ce nu face primaria statii de incarcare electrica la fel ca statiile cu combustibil? Se baga cumva si primaria in afaceri cu vanzari de curent folosind spatiul public? Sau doar vrea sa promoveze polititica verde de ingreunare a circulatiei auto in oras/judet/tara?
-
Succes extraordinar al doamnei primar si al subordonatilor ei de la sdapp .
Pacat ca acum ai nevoie de 2 aplicatii ( statiile vechi folosesc aplicatia evgo smart charge ) si ca nu exista clienti ( pentru ca la privati ai putere de incarcare mai mare si preturi mai mici ). Detalii neimportante pentru primarie , bani exista la buget pentru a-i toca.
-
Potrivit regulamentului european privind infrastructura pentru combustibili alternativi, toate stațiile puse în funcțiune după 13 aprilie 2024 trebuie să permită plata directă (ad-hoc, fără cont în vreo aplicație).
AFIR 2023/1804https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2023/1804/oj/eng?eliuri=eli%3Areg%3A2023%3A1804%3Aoj&locale=ro
Stațiile de la 50kw în sus trebuie să aibă POS încorporat.
Cele sub 50kw să ofere plata ad-hoc prin cod QR.Operatorii stațiilor pot să ofere și aplicație cu conturi pentru prețuri mai bune.
Am aruncat o privire la o stație din asta nouă de 50kw, nepornită încă, și părea că scrie pe panou ceva despre plata cu cardul.
Rămâne de probat.
Mă mir că nu e menționat de primărie în comunicat. -
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Important de menționat ca a stricat si gardul de la casa respectiva.
Indicatoarele sunt de „oprire interzisa” nu de „stationare interzisa” cum apare in articol. In acest caz, nici Bolt si nici…
De ce n-ai a sunt camere prin tot orașul dar nimeni nu urmărește nimic? Dece nu se pun radare fixe…
Astia de sunt bogati nu le au cu cele sfinte, beau si le place beutura si femeile frumoase. Ei nu…
Cine l-a invitat pe asta aici? Trebuia sa fie la puscarie acum!













Lasă un răspuns