Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Tursib nu mai poate amenda călătorii prinși fără bilet care se legitimează cu noile cărți de identitate electronice: În viitorul apropiat inspectorii vor fi dotați cu tehnologie nouă

Ștefan Dobre
4
Foto: argiva turnulsfatului.ro
Foto: argiva turnulsfatului.ro

Compania de transport în comun a Sibiului, Tursib SA, nu mai poate amenda momentan călătorii prinși fără bilet, care se legitimează cu noile buletine electronice.

Publicitate
Publicitate

Noile cărți electronice de identitate nu mai au adresa de domiciliu tipărită fizic pe card, aceasta fiind stocată în CIP, prin urmare autoritățile trebuie să aibă un cititor de card pentru a vedea adresa. Pe de altă parte, cetățenii români care au noua carte de identitate electronică pot solicita un certificat digital cu care ateste adresa de domiciliu, însă nu toți călătorii sunt dipuși să colaboreze și să ofere controlorilor PIN-ul.

”Activitatea de control a companiei noastre a fost afectată, la fel ca în cazul tuturor celorlalte companii de transport local, de introducerea noului model de cărți de identitate electronice, Ca urmare, ne-am confruntantat și noi cu situația în care deținătorii de asemenea documente de identitate nu au putut fi amendați de către inspectorii de trafic în cazul în care sunt prinși în autobuze fara titlu de călătorie valabil”, spun oficialii Tursib SA.

Pentru a remedia situația, conducerea companiei achiziționează noi telefoane mobile de serviciu, dotate cu aplicația de citire a buletinelor electornice.

”În acest sens am facut demersurile necesare și în viitorul apropiat inspectorii vor fi dotați cu telefoane mobile de serviciu, pe care se va instala aplicatia CEI Reader. Această aplicație permite citirea rapidă și sigură a datelor din Cartea Electronică de Identitate (CEI) prin tehnologia NFC, permițând în acest fel controlorilor să aibă acces la adresa de domiciliu, pentru a putea întocmi procesul verbal de contravenție”, au mai explicat reprezentanții Tursib SA.

Publicitate

Măsura este una foarte importantă pentru activitatea societății, numai în 2025 fiind prinși fără bilet peste 2.000 de călători. În total, Tursib a încasat din amenzi peste 100.000 de lei anul trecut.

”Pe parcursul anului 2025 inspectorii de trafic au identificat un numar de 2.013 persoane fara titlu de călătorie valabil. Dintre aceștia, 1.028 au achitat bilete contravenționale în valoare de 100 de lei, suma totală încasata de Tursib fiind în acest caz de 102.000 lei.

Pentru alte 985 de persoane contraveniente au fost întocmite procese-verbale de contravenție cu valori cuprinse între 100 si 500 de lei, aceste sume reprezentand venit la bugetul Primariei Sibiu”, au concluzionat oficialii Tursib.

Context

Peste 25 de mii de cereri pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate s-au înregistrat în județul Sibiu până în 4 decembrie, conform reprezentanților Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu. La nivelul țării s-a înregistrat 1 milion de cereri de eliberare de Cărți Electronice de Identitate (CEI).

Citește și:

Ce trebuie să faci și cum se eliberează noile cărți de identitate electronice

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar Claudiu
    Claudiu

    TurISb sau TurSIb? Ca imi e neclar din titlu.. Cu alte cuvinte, tastatura strikes again!
    Asa va place sa va pociti munca in secolul vitezei! Nu cred ca e cineva sef la TS care sa va ceara sa scrieti pe banda, 20 de articole pe zi. Cititi ce scrieti inainte sa va postati textele! Am pretentia ca de la profesionisti sa nu am parte de zgarieturi pe retina, altfel, va bagati singuri in bula de amatori, postaci, etc. O zi buna!

    12
    5
  2. Avatar Vali
    Vali

    Din mesajul de mai jos iti dai seama cat de competenta este conducerea Tursib.

    1. Chiar si cu aplicatia CEI Reader controlorii nu pot citi datele de pe card daca nu le este furnizat pinul de catre posesorul cartii de identitate.
    2. Calatorul nu este obligat sa se legitimeze in fata unui controlor daca acesta nu este insotit de un politist local sau un jandarm.
    3. Controlorul chiar daca ar vrea sa retina calatorul pana cand ar ajunge la fata locului un organ al legii nu poate face acest lucru pentru ca se numeste sechestrare.

    Asa ca dragi conducatori Turisb faceti in asa fel incat mereu controlorii sa fie insotiti de catre un organ al legii si atunci nu o sa mai aveti aceste probleme.

    În acest sens am facut demersurile necesare și în viitorul apropiat inspectorii vor fi dotați cu telefoane mobile de serviciu, pe care se va instala aplicatia CEI Reader. Această aplicație permite citirea rapidă și sigură a datelor din Cartea Electronică de Identitate (CEI) prin tehnologia NFC, permițând în acest fel controlorilor să aibă acces la adresa de domiciliu, pentru a putea întocmi procesul verbal de contravenție”, au mai explicat reprezentanții Tursib SA.

    Măsura este una foarte importantă pentru activitatea societății, numai în 2025 fiind prinși fără bilet peste 2.000 de călători. În total, Tursib a încasat din amenzi peste 100.000 de lei anul trecut.

    2
    0
  3. Avatar C_alin_1
    C_alin_1

    Salut! Conducerea Tursib a uitat sa spuna cum vor proceda cu cei care au al doilea tip de carte de identitate: CIS (carte de identitate simpla, fara CIP).

    2
    0
  4. Avatar Ioan
    Ioan

    Tursib sa nu mai traga teapa calatorilor care le platesc abonamente.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate