În această săptămână, Filarmonica de Stat Sibiu propune publicului două evenimente la Sala Thalia – recitalul care deschide turneul național „Melodie, Dor, Magie” și un concert simfonic dedicat Zilei Naționale a Japoniei, transmit luni reprezentanții instituției de cultură.
Biletele sunt disponibile online și la casa de bilete a filarmonicii.
Astfel, marți, 17 februarie, de la ora 19 are loc la sala Thalia concertul „Melodie, Dor, Magie”, susținut de mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu.
„Mezzosoprana Ruxandra Donose, una dintre cele mai apreciate artiste române pe scenele internaționale, și pianistul Sergiu Tuhuțiu revin la Sibiu cu un program nou ce îmbină lieduri, arii de operă și pagini din zona musicalului. Cei doi artiști colaborează de aproape 15 ani, recitalurile lor fiind concepute ca experiențe directe și intime, construite în dialog cu publicul”, se arată într-un comunicat de presă.
După ediția anterioară, care a ajuns în numeroase orașe din țară, turneul din 2026 debutează la Sibiu și continuă la Deva, Bistrița, București și Iași.
Concert simfonic dedicat Zilei Naționale a Japoniei
Concertul va avea loc joi, 19 februarie, de la ora 19, la Sala Thalia și îl readuce la pupitru pe dirijorul Shizuo Kuwahara, invitat frecvent al unor orchestre importante din Europa, Asia și America. Laureat al Concursului Internațional „Georg Solti” și colaborator al Teatrului Mariinsky, maestrul revine la Sibiu pentru un program care reunește lucrări semnate de Bach, Mozart, Takemitsu și Dvořák.
Solistul serii este pianistul Csíky Boldizsár, artist cu o bogată carieră concertistică în țară și peste hotare, profesor universitar și interpret al Concertului pentru pian nr. 23 în La major de Mozart alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu.
Program
· Imnul național al Japoniei – Kimigayo
· Imnul României
· Johann Sebastian Bach – Chaconne din Partita pentru vioară nr. 2 în re minor, BWV 1004 (arr. Hideo Saito)
· Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul pentru pian și orchestră nr. 23, în La major, KV 488
· Tōru Takemitsu – Moarte și înviere din filmul Kuroi Ame (Ploaia neagră)
· Antonín Dvořák – Simfonia nr. 8 în Sol major, op.88, B. 163
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Crede si nu cerceta. E minunat asa.
mai bine stai acasa pe canapea. Daca bate vantul din fata , degeaba ai sprayul cu tine – doar te…
Bugetul: venituri = cheltuieli la bănuț, ce frumos scrie pixul
Citiți execuția bugetară pentru anul 2025, o să constatați că veniturile au fost mai mici decât cheltuielile deci asta înseamnă…
Corupta Ursula von der Leyen nici usturoi n-a mancat, nici MCV-ul nu i-a musamalizat cu spagari cu tot.













Lasă un răspuns