Pentru că figurează cu neconformități ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, 2.800 de locuri de consum din județul Sibiu sunt pe lista celor care au fost sau urmează a fi deconectate. Acestora li se vor adăuga și locurile de consum unde termenele de verificare sau revizie au fost depășite.
Reprezentanții Delgaz Grid au început de câteva zile să deconecteze de la rețeua de gaze naturale clienții care, spre exemplu, nu au detectoare de gaze naturale și electrovalvele aferente. Reprezentanții Delgaz Grid arată că cei deconectați fac parte dintr-o listă în care au fost înscriși în urma constatărilor din teren. Deconectările pot fi evitate, dacă sibienii își remediază neconformitățile.
„Conform evidențelor companiei Delgaz Grid, la acest moment, un număr de 2.800 de locuri de consum din județul Sibiu figurează cu neconformități la instalațiile de utilizare a gazelor naturale, consemnate în fișele de revizii/verificări întocmite de operatorii economici selectați de clienți. Aceste instalații nu îndeplinesc condițiile de funcționare în siguranță și, în consecință, locurile de consum au fost sau urmează să fie deconectate, în cazul în care clienții nu remediază, prin intermediul unui operator economic autorizat de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), neconformitățile instalației”, transmit reprezentanții Delgaz Grid în atenția cititorilor Turnul Sfatului. Ei subliniază faptul că aceste deconectări „reprezintă o măsură aplicată exclusiv în scopul prevenirii incidentelor și al protejării vieții și bunurilor clienților noștri”.
De la aproximativ 1.000 de lei pornesc prețurile solicitate de operatorii autorizați pentru instalarea de detectoare de gaz și electrovalve, conform informațiilor culese de Turnul Sfatului.
Notificarea nu este obligatorie
Redacția Turnul Sfatului a fost sesizată de faptul că sunt cazuri de sibieni care s-au trezut deconectați de la rețeaua de gaze naturale fără a fi înștințați în prealabil. Cei de la Delgaz Grid arată că legislația nu obligă la notificări în astfel de cazuri, dar – cu toate acestea – ei le-au emis celor aflați pe lista mai sus amintită.
„Deși legislația nu impune obligația unei notificări prealabile, Delgaz Grid a transmis notificări clienților care figurau în evidențe cu instalații ce nu îndeplineau condițiile de funcționare în siguranță sau cu instalații la care termenele legale de verificare/revizie erau depășite, cu 30 de zile înainte de aplicarea măsurii sistării alimentării. Cu toate acestea, nu putem exclude existența unor cazuri punctuale în care notificarea să nu fi ajuns la destinatar, din motive independente de compania noastră”.
Iar acolo unde s-a impus, deconectările au fost realizate de îndată. „În situațiile în care au fost identificate scăpări de gaz sau alte neconformități care afectau siguranța, măsura sistării alimentării cu gaze naturale a fost aplicată imediat, conform obligațiilor legale ale operatorului de distribuție”.
Urmează și alții
În județul Sibiu sunt peste 190.000 de locuri de consum aflate în operarea celor de la Delgaz Grid. Din aceste locuri de consum, în lista celor care urmează a fi deconectate vor fi adăugate și acelea pentru care verificarea tehnică periodică a instalațiilor de gaze naturale (care trebuie făcută o dată la doi ani) sau revizia tehnică (o dată la zece ani) au termenele depășite.
„Există numeroase locuri de consum în cazul cărora verificarea/revizia periodică nu a fost efectuată în termenele legale. Pe măsură ce aceste cazuri sunt identificate, notificăm proprietarii/locatarii că se află în situația de a fi deconectați dacă nu își îndeplinesc obligațiile legale”, mai transmit cei de la Delgaz Grid.
Sibienii sunt notificați referitor la expirarea termenelor de verificare sau revizie de către furnizorii de gaze naturale (atât prin facturile emise, cât și prin intermediul conturilor de clienți).
În lista instalațiilor care au nevoie de revizie sau verificare intră și cele comune. „Reamintim că verificarea tehnică periodică (la maximum 2 ani) și revizia tehnică periodică (la maximum 10 ani) a instalațiilor de utilizare individuale și a celor comune (de exemplu, coloanele din casa scării, din blocurile de locuințe, care alimentează instalațiile individuale din apartamente) sunt obligații legale ale proprietarilor și ale asociațiilor de proprietari și trebuie realizate exclusiv prin intermediul operatorilor economici autorizați de către ANRE. Aceste verificări reprezintă măsuri esențiale de prevenție, menite să asigure funcționarea în siguranță a instalațiilor (atât individuale, cât și comune) și să reducă riscul producerii unor incidente. Recomandăm proprietarilor și asociațiilor de proprietari să încheie contracte de mentenanță cu operatori autorizați, pentru a asigura intervenții rapide în cazul apariției unor neconformități”, mai arată reprezentanții Delgaz Grid, pentru cititorii Turnul Sfatului. Societatea de distribuție a gazelor naturale nu face revizii, verificări sau reparații ale instalațiilor de utilizare individuale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
ok , legislatia nu impune notificari prealabile, dar oare in relatia cu clientul nu ar fi civilizata o trimiterea unei notificari ? nu de alta dar in retelele de socializare am tot vazut reclame agresive de la e-on referitoare la inlocuirea de centrale termice , de montaj aer conditionat sau panouri fotovoltaice. Nu vad de ce macar pe langa promotiile agresive nu realizati si spoturi referitoare la constientizarea clientilor privind actualizarile normativelor de gaz si ce inseamna reviziile de 2 si 10 ani. Multi dintre abonati nu stiu aceste lucruru si verificarile se fac in 2 minute si costa minim 150 lei pe consumator .
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
zice geniul carpatin hahahah
ce gluma proasta
priviti cine reprezinta Sibiul si apoi nu va mai mirati de calitatea vietii din judetul acesta ! D-na Oracle, nu…
Pai si ***? Aoleu…greu sa alegi intre Aurora si Klaus…hahahha…de abia astept (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului…
Cred ca e necesara o strategie noua, pentru ca dupa ce scriu aia acolo, cu limbajul lor de lemn si…













Lasă un răspuns