Șase bărbați sunt cercetați penal pentru sustragerea de lemne căzute la marginea unei păduri din Mohu.
„La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au fost sesizați telefonic despre faptul că mai multe persoane au sustras material lemnos, dintr-o pădure situată în extravilanul localității Mohu”, anunță luni reprezentanții Poliției Sibiu.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat șase bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 51 de ani, domiciliați în localitatea Cașolț, care au declarat verbal faptul că ar fi găsit mai multe lemne căzute la marginea pădurii, pe care după ce le-au strâns, le-au încărcat într-o remorcă pentru a le transporta la domiciliu.
În urma verificărilor efectuate la fața locului a rezultat că materialul lemnos sustras provine ca urmare a efectelor naturale.
Materialul lemnos în cantitate de 3,53 mc din specia carpen și stejar a fost indisponibilizat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Valea Sadului. În cauză, la nivelul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale, precizează sursa citată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ma indoiesc ca le vine mintea la cap si vor sa lase parcurile in pace…probabil nu s-au pompat frumos buzunarele…
Se pare ca nu mai sar la cap firmele care liciteaza.
I dorim Succese nebanuite, si II sugeram sa mute si Red Bull Romaniacs in Brazilia…
Codul administrativ: ARTICOLUL 162 2) Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens…
Era super sa fi ramas doar acolo cu concursul asta.













Lasă un răspuns