Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Nicu Ștefănuță anunță că universitățile au la dispoziție 4 zile pentru a cere bani din bugetul UE pentru a acoperi o parte din bursele sociale

Ion Surdu
2
50 and 100 Romanian Lei currency

Universitățile din România pot aplica pentru bani europeni pentru a acoperi o parte din bursele sociale. Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, transmite că aproape 40.000 de studenţi români ar putea beneficia, în acest an universitar, de 925 de lei lunar. Condiția este ca universitățile să aplice cu lista de studenți în următoarele 4 zile, astfel ca guvernul să facă demersurile necesare către solicitarea banilor din Fondul Social European.

Publicitate
Publicitate

Într-un comunicat de presă, Nicu Ștefănuță transmite că, începând de marţi, universităţile pot accesa programul pentru a susţine bursele studenţilor lor, după ce soluţia propusă a fost pusă în aplicare de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care a făcut demersurile necesare pentru utilizarea acestor fonduri.

„După diminuarea fondului de burse de la 1.7 miliarde de lei la 1.2 miliarde de lei, Nicu Ştefănuţă s-a adresat Comisiei Europene pentru a afla ce sursă de finanţare europeană ar putea fi folosită pentru a acoperi bursele studenţilor. Răspunsul Comisiei a fost clar: banii pot veni din Fondul Social European, ca urmare a demersurilor iniţiate de Guvernul României”, se arată în comunicat.

logo-stefanuta-91ck

Ştefănuţă transmite că a explicat mecanismul fostului ministru al Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, cât şi ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru.

Publicitate

Astfel, începând de azi responsabilitatea legată de identificarea şi selecţia studenţilor eligibili, verificarea documentelor justificative, validarea datelor în platforma dedicată, contractarea beneficiarilor, confirmarea lunară a acestora şi efectuarea plăţilor, precum şi transmiterea documentelor justificative conform metodologiei oficiale, revine universităţilor, se precizează în comunicat.

„Fac un apel către toate universităţile din ţară să aplice până pe 6 martie! Studenţii au nevoie urgentă de acest sprijin! Pentru mulţi, această sumă va face diferenţa dintre a continua studiile sau a renunţa înainte de finalul anului universitar. A fi student nu ar trebui să fie un lux, iar aceste burse sunt esenţiale pentru foarte mulţi tineri”, declară Nicu Ştefănuţă.

Fondul Social European (FSE), unul dintre Fondurile Europene Structurale și de Investiții, este menit să îmbunătățească ocuparea forței de muncă și oportunitățile de viață echitabile pentru toți. Acesta este instrumentul principal al Uniunii Europene pentru a ajuta oamenii să obțină un loc de muncă (sau unul mai bun), pentru integrarea persoanelor defavorizate în societate și asigurarea unei vieți echitabile pentru toți.

Suportul din partea FSE poate fi furnizat prin intermediul unor granturi și, din ce în ce mai mult, prin intermediul instrumentelor financiare.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Un cititor
    Un cititor

    Săracul de el! Ce mai plânge el după Vlad Țepeș! Care-l l-ar fi gâdilat la creier cu țeapa.

    3
    1
  2. Avatar Bugetul este comun
    Bugetul este comun

    Nimeni nu face cadouri nu suntem la biserică bugetul este comun.

    3
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate