Nicu Ștefănuță, în top 3 cei mai influenți eurodeputați atât din România, cât și din Grupul Verzilor Europeni

TS Publicitate
0
nicu-stefanuta-europarlamentar-bpgc

Potrivit MEP Influence Index 2026, Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE) se clasează în top 3 al celor mai influenți eurodeputați români și în top 3 al celor mai influenți membri ai Grupului Verzilor/ALE. Dubla recunoaștere reflectă munca depusă în Parlamentul European și rolul activ pe care îl are în promovarea intereselor României și în influențarea deciziilor europene.

Rezultatul vine la doi ani după o campanie în care mulți spuneau că un independent nu poate reuși. Votul românilor a demonstrat contrariul. Astăzi, Nicu Ștefănuță este vicepreședinte al Parlamentului European, iar această dublă clasare confirmă că o voce independentă poate avea un impact real în Europa.

În actualul mandat, Nicu Ștefănuță activează în comisiile pentru Bugete și pentru Industrie, Cercetare și Energie, susținând investițiile în educație, sprijinul pentru tineri, sănătatea publică și o tranziție verde echitabilă.

Nicu Ștefănuță este singurul eurodeputat român din Grupul Verzilor/ALE și unul dintre cei mai bine poziționați reprezentanți ai României în actuala legislatură europeană.

„Acum doi ani, în campanie, ni se spunea «nu o să reușiți». Astăzi sunt de două ori în top 3: între cei mai influenți eurodeputați români și între cei mai influenți Verzi europeni. Este rezultatul muncii echipei mele și al încrederii oamenilor care au crezut într-o voce independentă și curajoasă pentru România în Europa. Acest clasament mă onorează și, în același timp, mă responsabilizează să continui să lucrez pentru oameni, să le reprezint interesele și să mă asigur că vocea lor este auzită acolo unde se iau deciziile care le influențează viața”, declară Nicu Ștefănuță.

Topul celor mai influenți europarlamentari este disponibil aici.

Nicu Ștefănuță este europarlamentar independent. Este primul eurodeputat român afiliat grupului politic al Verzilor din Parlamentul European (Greens / EFA) și Vicepreședinte al Parlamentului European. În prezent este membru al comisiei pentru Bugete și al comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie. Totodată, europarlamentarul sibian activează drept membru supleant în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și Comisia pentru Sănătate Publică.

Alătură-te comunității