Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS), citat de Agerpres.
‘Având în vedere faptul că luna aprilie 2026 este marcată de Sărbătorile Pascale, Casa Națională de Pensii Publice a întreprins toate demersurile pentru asigurarea sumelor necesare plății în avans a pensiilor și indemnizațiilor care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii și pentru tipărirea și expedierea taloanelor de pensii către oficiile poștale, în vederea distribuirii. În același timp, au fost transmise comunicări către C.N.Poșta Română S.A. și instituțiile bancare cu care CNPP are încheiate convenții de distribuire și plată a pensiilor. În aceste condiții, dată fiind importanța acestei sărbători, toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie’, se arată în comunicatul ministerului de resort.
Pe de altă parte, ajutoarele one-off pentru pensionarii cu pensii mai mici de 3000 lei, prevăzute în proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2026, nu se pot acorda în luna aprilie, având în vedere că actul normativ a fost contestat la Curtea Constituțională, a mai precizat Ministerul Muncii. În aceste condiții, ajutoarele urmează să fie acordate în luna mai.
Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit joi că Legea bugetului de stat și cea a asigurărilor sociale pe anul 2026 au fost adoptare cu respectarea dispozițiilor constituționale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
numa unu cu iq sub 80 poate spune ca era mai bine cand o strada asa ingusta era ticsita cu…
În localitatea Bicaz, MM o învățătoare își alege de ani de zile elevii și sala de clasă. Mai mult, nu…
(Acest mesaj a fost șters din cauză că nu are nicio legătură cu subiectul)
Așa-zisa bună reputație a acestei școli se bazează pe un mit. Profesorii nu sunt nici mai buni nici mai răi…
(Acest mesaj a fost șters din cauza limbajului licențios)













Lasă un răspuns