Un bărbat a murit după ce a fost lovit, duminică, de un acoperiș căzut de pe un bloc din municipiul Huși, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, scrie Agerpres.
Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență de salvatorii solicitați să intervină după ce, pe fondul vântului puternic, aproximativ 150 de metri pătrați de acoperiș s-au desprins de pe un bloc, avariind și mai multe mașini din zonă.
„Bărbatul surprins sub elementele de acoperiș a fost găsit inconștient, în stop cardio-respirator, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare de către echipajele medicale aflate la fața locului. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de echipajele medicale, bărbatul a fost declarat decedat”, a declarat Alexandru Tătaru, din cadrul ISU Vaslui.
Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional.
Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.
În contextul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, caracterizate prin intensificări ale vântului, pompierii le recomandă cetățenilor să ia măsuri de protecție.
Vânt puternic în toată țara
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări Cod galben și Cod portocaliu de intensificări ale vântului în toată țara.
„Pe parcursul zilei de duminică (26 aprilie), vântul se va intensifica la început în nordul, nord-estul și centrul țării, iar după orele amiezii și în restul zonelor. În zonele joase de relief vor fi rafale de 50…70 km/h, iar la munte de 70…90 km/h”, transmit meteorologii.
Avertizarea este valabilă până duminică seara, la ora 21.00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Tara arde si baba se piaptana! Ne si intereseaza pe noi nustiuce comunitate nemaiauzita din Pakistan! Si noi suntem vai…
Bine, băă! 3.3 meleoane (plus proiectarea) pentru a zugrăvi pasajul…
N-o sa poata fi aplicata legea , cine sta sa numere balcoane? Ale gagicilor, poate…
Psd, pnl, tot dracu ala e.
Asta zic „autoritatile”, din 1918 incoace. Lol.













Lasă un răspuns