Licitația pentru lucrările de reabilitare a bazei Salvamont de la Bâlea Lac a fost anulată. Motivul menționat pe platforma de licitații publice este legat de riscul încălcării principiilor de nediscriminare sau asigurării tratamentului egal. Procedura a fost reluată astăzi.
Cu două săptămâni în urmă, reprezentnații CJ Sibiu anunțau că două companii s-au înscris la licitația pentru reabilitarea bazei Salvamont de la Bâlea Lac. Reprezentanții instituției precizau că urmau să lanseze alte două licitații – pentru refugiul montan de pe Vârful Prejba și punctul de belvedere de pe Vârful Bătrâna – toate trei componente parte a aceluiași proiect: „Protejarea și valorificarea în scop turistic a patrimoniului natural și creșterea siguranței turiștilor în zona munților Cindrel, Lotru și Făgăraș, județul Sibiu”.
Zilele acestea, pe platforma de licitații publice a fost actualizată starea procedurii, cumențiunea că aceasta a fost anulată. Motivul invocat este următorul: „Se propune ca în baza art. 212 alin.1 litera c din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, anularea prezentei proceduri, deoarece în acest moment autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. 2 din Legea 98/2016”.
Articolul 212, la care se face referire prevede că autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru „dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului”. Iar articolul 2 se referă la principiile legate de nediscriminare, tratament egal, recunoaştere reciprocă, transparenţă, proporţionalitate și asumare a răspunderii.
Între timp, CJ Sibiu a reluat procedura pentru cele două componente – reabilitarea Bazei Salvamont de la Bâlea Lac și construirea refugiului montan pe vârful Prejba.
Amintim că MBX Business Struct SRL și NV Const SRL erau firmele care au depus oferte pentru contractul estimat la peste 4,3 milioane de lei fără TVA, care prevede reabilitarea Bazei Salvamont de la Bâlea Lac. În cadrul aceleiași proceduri, lotul pentru refugiul de pe Vârful Prejba, în valoare de 767.454 lei, a fost anulat pentru că nu au existat oferte.
Întregul proiect are trei componente – pe lângă cele două, mai include și construirea unui punct de belvedere pe vârful Bătrâna din Munții Cindrel. Acesta face parte dintr-o investiție mai amplă, în valoare totală de 10,3 milioane de lei, finanțată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Regiunea Centru 2021–2027.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
N-ar putea avea trageri ecologice cu mijloace electronice fără poluarea mediului?
Haideți mă 360.000 € sunt nimic, doar 1000 € pe zi. Economia duduie.
În Occident baza politică este compromisul politic. Înghiți în sec și scuipi în sân. Că ne convine sau nu Aurul…
Poliția chiar și locală are multe alte lucruri de făcut decât să colaboreze cu Bolt. Utilizatorii Bolt ce nu se…
Sa se revizuiască primesc dar sa nu se schimbe nimica…cat de actual e Caragiale













Lasă un răspuns