Sezonul petrecerilor de pe Strada Turnului începe în 1 mai. Urmează trei zile cu atmosferă de vacanță în Orașul de Jos, iar noutatea este că, spre deosebire de edițiile trecute, petrecerile vor începe din timpul zilei, de la ora 15.
„Ne-am gândit că, în perioada aceasta, sunt mulți turiști în Sibiu și am prelungit petrecerile și duminică. Mai mult, încercăm petreceri de zi, începem de la ora 15, pentru a le oferi tuturor o opțiune de a-și petrece minivacanța și posibilitatea de a ajunge la noi și pe timpul zilei”, au declarat organizatorii evenimentului pentru turnulsfatului.ro.

Proiectul Strada Turnului a plecat de la ideea de a promova Orașul de Jos prin artă și gastronomie, iar petrecerile au venit natural și au reușit un lucru important pentru organizatori: să-i scoată pe sibieni din case.
Anul acesta, proiectul se reîntoarce practic la rădăcinile lui – ideea de a promova patrimoniul oraşului și gastronomia. În plus față de serile de petreceri, aici se vor organiza și seri tematice, cu diferite concepte gastronomice şi muzicale.
Lista petrecerilor din acest an, poate fi consultată mai jos:

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Pe site-ul Zoo Sibiu văd că există opțiunea de abonament individual cu 10 intrări la 50 de lei, ceea ce…
la fel au facut cu Lacul Binder. Primaria a reconstruit zona folosind exclusiv banii nostrii (impozite si taxe), iar acum…
Bai tovarase, daca PSD este asa o ciuma cum spuneti voi USR-istii mereu, cum se face ca sunteti in alianta…
Zbiară de cei doi primari USR? Nu le este rușine lor, haitei roșii?
Asa, si colegilor de la spitalul militar si dvs in calitate de jurnalist, va durea mana sa scrieti o scurta…













Lasă un răspuns