Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

 Spectacolul „Electra” al TNRS, succes la festivalul internaţional de teatru din Antalya. „Un veritabil triumf”

Silvana Armat
0
Foto TNRS
Foto TNRS

Actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca” (TNR) din Sibiu au prezentat miercuri şi joi, spectacolul „Electra” în regia lui Mihai Mănuţiu, la International Antalya Theater Festival, reprezentaţiile fiind apreciate de publicul din Turcia, informează un comunicat de presă remis Agerpres.

Publicitate
Publicitate

Turneul internaţional a fost susţinut de Institutul Cultural Român. Cele două reprezentaţii „au fost un veritabil triumf”, potrivit comunicatului de presă.

Participarea TNRS la festival a reprezentat şi un important moment de consolidare a relaţiilor culturale dintre România şi Turcia. La eveniment au fost prezenţi Ümit Uysal, primarul districtului Muratpaşa, şi Sükun Işitan, directoarea generală adjunctă a teatrelor de stat din Turcia şi coordonator artistic principal al al acestora.

„Electra este un spectacol care poartă în el sufletul unei lumi vechi şi fragile, readus astăzi în faţa publicului internaţional printr-o extraordinară întâlnire între marea tragedie greacă şi cântecul viu al Maramureşului. Suntem fericiţi să ducem la Antalya această creaţie profund românească şi universală în acelaşi timp”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS şi preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Publicitate

Bazat pe texte de Sofocle şi Euripide, spectacolul propune o viziune scenică profund contemporană asupra mitului antic, într-un dialog tulburător între tragedia greacă şi muzica tradiţională maramureşeană interpretată live de Grupul Iza.

„Spectacolul „Electra” a reprezentat România la Expoziţia Mondială de anul trecut din Japonia. După vizionarea producţiei, Comisarul General al Expoziţiei Mondiale 2025 de la Osaka, Koji Haneda, a mărturisit, într-o intervenţie difuzată pe postul public japonez NHK, că nu a văzut niciodată o coadă de aproape 5 kilometri de spectatori care aşteptau să obţină un bilet. Acesta a declarat că „Electra” i s-a părut cel mai profund, cel mai emoţionant şi cel mai reprezentativ spectacol prezentat pe parcursul întregii Expoziţii Mondiale din Japonia”, se arată într-un anunţ publicat pe pagina de Facebook a TNRS.

În cadrul întâlnirilor oficiale desfășurate la Antalya de Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, și echipa naționalului sibian, a fost stabilit un parteneriat strategic între TNRS, FITS și Teatrele de Stat din Turcia, care va deschide noi direcții de colaborare artistică, coproducții, schimburi culturale și proiecte.

Totodată, discuțiile au reconfirmat participarea comună a partenerilor români și turci în cadrul Sezonului Cultural România–Turcia din 2028, prin proiecte și programe culturale dezvoltate împreună. România și Turcia pregătesc un Sezon Cultural comun în 2028, marcând 150 de ani de relații bilaterale.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate