Doi minori, de 15 și 16 ani, circulau vineri noaptea pe un moped în satul Agârbiciu, iar când au vrut să intre pe drumul național DN14 au fost loviți de o mașină. Poliția spune că aceștia nu s-au asigurat când au ajuns la intersecție și s-au pomenit cu traumatisme la cap, mâini și față. Cei doi au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital.
Potrivit IPJ Sibiu, accidentul a avut loc vineri noaptea, în jurul orei 23:00, în localitatea Agârbiciu, pe DN 14, km 36 + 736 m.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce se deplasa pe un moped, pe strada Ion Agârbiceanu, în localitatea Agârbiciu, un minor, în vârstă de 15 ani, domiciliat în localitatea Agârbiciu, a pătruns în intersecția cu DN 14 fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din județul Harghita.
Conducătorul mopedului, precum și un pasager care-l însoțea, respectiv un minor în vârstă de 16 ani, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții poliției.
Cercetările continuă.
Un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului Ambulanță a Județului Sibiu au intervenit la locul accidentului. Potrviit reprezentanților celor două instituții, cei doi minori au fost transportați la CPU Luther.
„Echipajul SMURD a preluat minorul în vârstă de 15 ani care a suferit un traumatism cranian și un traumatism de mână; echipajul SAJ Sibiu a preluat minorul în vârstă de 16 ani care a suferit un traumatism facial”, au precizat aceștia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Din pacate, foarte des am vazut astfel de comportamente. Si mai intotdeauna aceste cazuri sunt direct proportionale cu valoarea masinii,…
Observ în comentarii ca uni cred ca daca trebuie sa respecți legea inseamna ca esti invidios ca uni au o…
Prinde hotul scoate-i ochii…Avea dreptate, cresterea pragului hotiei îi scapa de saracie, nu a salariului minim.
Sa-i anunte si pe „suedezii” din zona, ca nu stiu sa citeasca.
Margareta e cam sireata, vorbeste prosti si-n Parlamentul UE. In rest, unirea ne-a adus multa hoție, tradare si saracie. Cand…












Lasă un răspuns