Anna Voinea este eleva care a obținut cea mai mare medie din județ, 9,93, la Evaluarea Națională 2026, înainte de contestații. Anna a reușit să ia nota 10 la română, nota 9,80 la matematică și nota 10 la limba germană. Anna este elevă a Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu.
Mama fetei spune că este foarte mândră de fiica ei. Rezultatul este unul muncit, care arată că și copiii care nu iau meditații pot ajunge la astfel de performanțe. Anna a fost șefă de promoție și a terminat cu media 10 în toți anii de gimnaziu.
„Este un rezultat muncit. Anna este un copil bun care a fost la olimpiade ani la rândul. Este un copil care nu a luat meditații și iată că se poate și fără meditații.
Este un rezultat care mă bucură, sunt mândră de copilul meu, e un rezultat pe care îl merită. A muncit atât de mult încât îi spuneam să mai ia o pauză din când în când. Își planifica pe zile cum trebuie să învețe și ce trebuite să învețe”, a spus mama Annei pentru turnulsfatului.ro.
„Am lucrat foarte mult singură”
Anna spune că a lucrat mult singură, iar participarea, de-a lungul anilor, la olimpiade, a ajutat-o foarte mult în acomodarea ei cu examenele.
„Nu am luat meditații, am lucrat în schimb acasă foarte mult singură. Trebuie să lucrezi constant. Eu particip și la olimpiade, m-am calificat anul acesta la două etape naționale, la română si germană. M-am obișnuit cu atmosfera de examen datorită olimpiadelor”, a spus Anna pentru turnulsfatului.ro.
Fata își dorește să studieze în continuare la Brukenthal, pe profilul Științe ale Naturii.
„Provocarea pentru mine a fost matematica. Le-aș spune elevilor că trebuie să lucreze constant, să nu înceapă doar în clasa a opta să recapituleze toată materia. Să învețe din clasa a cincea foarte bine materia de la clasă.
Vreau să le mulțumesc mai ales profesoarei mele de română, Radu Claudia, mulțumesc și profesoarei de germană, Ivan Marcela, dar și dirigintei mele, care este profesoară de matematică, Crîjmar Iulia”, a mai adăugat ea.
Îi place actoria
În paralel cu studiul, Anna a reușit să-și urmeze și pasiunea pentru actorie.
„De foarte mult timp studiez la Școala Populară de Arte și Meserii Ilie Micu, la actorie. Încerc să mă transpun în pielea personajului când sunt pe scenă, îmi place foarte mult ce am învățat acolo”, a mai spus fata.
Anna va merge curând într-o vacanță alături de părinți și abia așteaptă să înceapă liceul. Nu are în plan să facă contestație.
„Voi merge într-adevăr într-o vacanță cu părinții în Grecia. Abia aștept să înceapă liceul”, a concluzionat fata.
Evaluarea Națională în Sibiu
Cea mai mare medie în județul Sibiu este de 9,93, obținută de Anna, de la Colegiul Național „Samuel von Brukenhal” din Sibiu. Urmează apoi patru medii de 9,85 obținute de trei elevi de Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și un elev de la Colegiul Național „Octavian Goga”.
La nivel național șapte elevi au încheiat cu media 10. Lucrările scrise pot fi vizualizate și eventuale contestații pot fi depuse conform calendarului aprobat: Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor au loc în data de 1 iulie, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 2 și 3 iulie, conform calendarului aprobat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sunt din Rășinari. Atenție că omul ăsta le zice bine! Mai citiți o dată răspunsurile. Căutați să vă informați și…
Confirm din propria experiență ceea ce spune Mihai Protopopescu mai sus: „comunicarea dezastruoasă, sau mai degrabă lipsa ei” nu pare…
Adică, indiferent de referendum, tot autoritățile hotărăsc dacă se face sau nu? Atunci de ce mai întreabă oamenii ce vor?…
in loc sa mearga pe santiere – Str. Rennes trebuia deschisa in 15 aug. apoi in 15 sept. si inca…
tov. Andrei Degeratu este pro industrializare si zice cu gura lui sa mutam poluarea din China la noi aici (pentru…













Lasă un răspuns