Acest sfârșit de săptămână va fi unul instabil din punct de vedere al vremii. Sâmbătă vom avea timp frumos în prima parte a zilei, cu temperaturi normale pentru această perioadă, dar cu averse după amiaza, în timp ce pentru duminică se anunță o răcire a aerului.
Datele meteo pentru sâmbătă și duminică au fost transmise de meteorologul Ioana-Cristina Blaga, din cadrul Servicului Regional al Vremii Sibiu.
Sâmbătă, 16 mai
Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei și în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Mai ales după amiaza și noptea se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15-25 l/mp, mai ales în zonele montane. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, cu viteze ce vor atinge 45-55 km/h, mai susținute la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 24 de grade, iar cele minime între 9 și 11 grade.

Duminică, 17 mai
Vremea se va răci ușor. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, mai ales în cursul zilei când local se vor semnala averse de ploaie, însoțite izolat de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 18 grade, iar cele minime între 7 și 9 grade.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
ANM e controlat de afara pentru ca nu pot anunta timpul probabil fara al sincroniza cu interventile climatice. Cineva transmite…
Hi,hi,e grea meseria de Prima Doamna!
Iar ne ceartă un tătuc că nu facem plozi. Și ăsta trăiește pe altă lume? Păi cum să faci copii…
Cam puține semafoare, ar fi pacat sa se poata circula fluid pe distanta de 50-100m. Mai e loc de cel…
Alt șobolan ajuns în cămară. Mai trist e că sunt români care aplaudă.














Lasă un răspuns