Mihaela Rusu, o asistentă medicală originară din Sibiu a ajuns consilier local în Franța. Ea a emigrat în urmă cu 17 ani din cauza „reflexelor comuniste” pe care le observa în instituțiile din România. Povestea Mihaelei Rusu a fost relatată de publicația franceză Le Télégramme și citată de profit.ro.
Potrivit sursei citate, Mihaela Rusu a plecat în 2009 din România împreună cu partenerul său, Mihai, stabilindu-se în localitatea Lamballe, din regiunea Bretania. Deși visa inițial la Paris, sibianca spune că s-a integrat foarte bine în micul oraș francez.
„Ne-am mutat din România pentru că aveam impresia că sistemul nu evolua în ritmul nostru, încă existau prea multe reflexe ale epocii comuniste în funcționarea instituțiilor”, a declarat românca pentru Le Télégramme.
Ea povestește că integrarea nu a fost însă ușoară. La momentul sosirii în Franța nu exista o comunitate românească importantă în Lamballe, iar diploma sa de asistentă medicală nu era recunoscută. „Primăria din Lamballe mi-a propus să lucrez ca ajutor la domiciliu pentru Centre Communal d’Action Sociale”, povestește ea. Acest lucru i-a permis să obțină permisul de ședere și să înceapă procedurile pentru echivalarea studiilor. În 2013, diploma i-a fost validată la spitalul Yves-Le Foll.
Din 2018 este angajată la un cămin pentru vârstnici din Ploufragan.
Implicarea în comunitate a dus-o și spre administrația locală. Mihaela Rusu spune că a fost solicitată de echipa primarului localității de a candida pentru un loc în consiliul municipal al Lamballe-Armor. A devenit astfel prima persoană originară din România aleasă într-o funcție publică în localitate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
D-ale primariei, cum au mai spus si comentatorii mai sus, important este anuntul in presa, poza de inaugurare si campania…
Încep să se lege multe dintre discuțiile din ultimul timp despre exploatarea resurselor naturale și proiectele legislative promovate de alianța…
E din categoria cenzurii si camuflarii realitatii.
Vedeți că în vestul Regatului sunt Balcanii sau Europa Centrală.
Scolile de care vorbiti, cu uniforme, sunt PRIVATE, nu sunt scoli publice. Sunt scoli unde se urmareste performanta, nu nivelarea…













Lasă un răspuns